Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii și pelerinii veniți din mai multe zone ale țării au așteptat să se închine la mormântul celui supranumit „Duhovnicul Neamului”, transmite și DOXOLOGIA:

Înainte de Sfânta Liturghie, cei prezenți au luat parte la slujba de binecuvântare a noului arhondaric al mănăstirii Petru Vodă, rânduit cu grijă și dragoste frățească, spre a oferi condiții bune de găzduire pentru pelerinii și oaspeții care vin la mănăstire.

„Strădanie mare. Numai cine nu a construit nu știe ce înseamnă să zidești o casă cu câteva camere, dar aici cu câteva zeci bune de camere și, după cum văd, condiții foarte bune. În același timp, simplitatea care se cuvine și sobrietatea care se cuvine unei case mănăstirești. Toate acestea au fost cu putință, pentru că a fost, cum spuneați, gândul părintelui Iustin și rugăciunea lui, apoi curajul dumitale, părinte stareț, îngăduința și colaborarea cu părinții și frații din sfânta mănăstire și credincioșii care prin lumânarea lor, prin pomelnicul lor, printr-o donație mică sau mai mare, le-ați pus toate la un loc. Și, puțin câte puțin, s-a țesut această clădire. Și acum, prin mila lui Dumnezeu, este pusă la dispoziția celor care doresc să petreacă câteva clipe în sfânta mănăstire”, a subliniat IPS Părinte Teofan.

În cadrul Sfintei Liturghii, zeci de stareți, părinți profesori, ucenici și preoți din zona Neamțului s-au rugat pentru sufletul ctitorului mănăstirii. Slujba a fost oficiată în altarul de vară, răspunsurile la strană fiind oferite de un grup de psalți din Iași.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, IPS Teofan le-a amintit celor prezenți că adevărata alinare și răbdare nu vin din lucrurile trecătoare, ci din adâncul vieții întru Hristos, din cuvântul Scripturii și din lucrarea Duhului Sfânt:

„Avem nevoie de răbdarea și mângâierea care ne vin din Scripturi. Avem nevoie de mângâiere. Și mângâierea noi, în general, o căutăm întru cele de aici. Bune și acestea. Și Îl rugăm pe Dumnezeu să ni le ofere, că este importantă și mângâierea unei familii, mângâierea unei obști, mângâierea unei case, mângâierea unui bănuț pe care îl ai, mângâierea sănătății, mângâierea unui pelerinaj, toate sunt lucruri bune, pentru că fără de mângâiere omul nu poate rezista. Iar dacă nu le caută în acestea, le găsește în alte lucruri, alte sclavii care îl înlănțuie și îi dau doar sentimentul că participă la un izvor de mângâiere. Dar dincolo de acestea, creștinul este chemat să tindă și spre mângâierea cea în Duhul Sfânt. Pe lângă mângâierea care ne vine din Scripturi, avem nevoie și de răbdarea care ne vine tot din Scripturi, adică din viața creștinească. Căci noi, oamenii, știți foarte bine, tindem întotdeauna să coborâm de pe Cruce. Că e grea, că e nedreaptă, că de ce să-mi vină mie, ce-am făcut eu, pe cine am omorât. Căci această stare de om cuprins de mândrie - și cine nu este cuprins de aceasta? - nu se îndepărtează decât dacă omul trece și primește medicamentul care înseamnă șederea lui pe Cruce”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Hariton Negrea a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor de față:

„Avem parte de har și de evlavie în sufletele noastre, mai ales când păstrăm tradiția bisericii de a duce tot felul de ofrande așezăminte și mai ales jertfa noastră de rugăciune. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, pentru că astăzi, în mănăstirea noastră a sfințit arhondaricul nou dedicat pelerinilor, dedicat tinerilor și studenților. Aici vor fi cazați în mod gratuit, așa cum și părintele Justin a lăsat această rânduială, ca orice credincios care calcă pragul mănăstirii noastre să aibă parte de așezământ și odihnă în mod gratuit și de hrană, la fel, în mod gratuit. Mulțumesc dumneavoastră, tuturor credincioșilor, care păstrați în suflet evlavia către Bunul Dumnezeu și către părintele nostru ctitor, părintele Justin”.

Apoi, clericii au oficiat slujba de pomenire la mormântul părintelui Justin, iar cei prezenți, dimpreună cu preoții, au cântat „Veșnica pomenire”.

În semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru meritele deosebite în slujirea Bisericii, precum și pentru activitatea misionară, culturală, filantropică și administrativă desfășurată, părintele stareț Hariton Negrea a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – Crucea Moldavă.

De 12 ani în iubirea Preasfintei Treimi

Conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, arhim. Iustin Pârvu s-a născut pe 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), județul Neamț, în familia unor români ortodocși foarte evlavioși, și a primit la botez numele Iosif.

În 1936, pe când avea 17 ani, intră ca frate la Mănăstirea Durău. După doi ani, în 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă București, ulterior ajungând și la seminariile teologice de la Râmnicu-Vâlcea și Roman. În anul 1940 avea loc tunderea sa în monahism, iar la doar un an distanță, hirotonia întru preot, la vârsta de 22 de ani.

Între anii 1942 - 1944, părintele a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. În acest timp, alături de „Divizia 4 Vânători de Munte” a luat parte la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. Între anii 1948-1964, părintele Iustin a fost arestat pe motive politice.

La finalul celor aproape 17 ani de închisoare, părintele Iustin spunea că a trăit „cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: să te cunoști pe tine însuți pe calea suferinței”. După evenimentele din decembrie 1989, părintele se întoarce la Mănăstirea Secu, unde slujește timp de aproape un an. După doi ani, alături de alți doi monahi, Ignat și Calinic, duhovnicul Iustin ajunge în satul Petru Vodă, unde întemeiază o mănăstire, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste.

Părintele Iustin Pârvu a trecut la Domnul pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, și a fost înmormântat lângă ctitoria lui, mai amintește Doxologia.