IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Vom duce toți crucea grea a consecințelor care decurg din nevalidarea Referendumului

În cuvântul rostit în fața celor 20.000 de credincioși prezenți duminică la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vorbit despre eșecul Referendumului, mulțumind celor care „au înțeles că este bine să mărturisească valorile de nezdruncinat ale familiei”.
”Sfintele moaște, mulțimea de pelerini care au vizitat Iașul în aceste zile, timpul frumos, slujba adâncă și frumoasă, sfințirea bisericii de ieri, mulțimea pelerinilor, entuziasm mult, bătrâni mulți, multe mame și mulți tați cu pruncii în brațe, parcă totul este ca un balsam, ca o adiere de seară peste rana și durerea pe care am avut-o cu o săptămână în urmă. (...) Prezența dumneavostră este ca un balsam peste durere, tristețe și peste rană”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
IPS Teofan a mulțumit celor care ”au înțeles că este bine să mărturisească valorile de nezdruncinat ale familiei”.
Celor care nu au fost la vot le cerem iertare noi, oamenii bisericii, că poate viața noastră, cuvântul nostru nu au fost atât de convingătoare, glasul nostru nu a fost atât de puternic și au ascultat alte voci. Dar acum vom duce și unii și altii crucea cea grea a consecințelor care decurg din nevalidarea referendumului închinat căsătoriei și familiei, vom duce împreună această cruce, nădăjduind că Dumnezeu ne va ajuta s-o purtăm, în pofida greutății”, a afirmat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Este bine să recunoaștem și să mărturisim că, deși am avut o atitudine diferită unii față de alții vizavi de referendum, aproape toți românii, și cei care au fost la vot și cei care n-au fost, știu că doar un bărbat șI o femeie se pot căsători. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne apere, să ne păzească, să ne ocrotească cu mila sa cea bogată”, a afirmat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Pe același subiect

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

Medicul care a prescris acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței
Recomandările noastre

ActiveNews vă cheamă să fim cu toții ALĂTURI DE IRENE, fiica cea mică a îndrăgitului protopsalt Mihail Bucă!

Dr. Robert Malone răspunde: Trebuie să ne fie FRICĂ de Variola Maimuțelor?

DOCUMENTE SUA: Pfizer-BioNTech recunoaște că vaccinul NU E SIGUR ȘI EFICIENT în documentele de bilanț depuse la Comisia federală pentru valori mobiliare și burse (SEC). Cioclii Gheorghiță, Arafat, Bănescu, Musta, Jurma, Mahler au mințit NON STOP

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)