ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Spitalele primesc bani pentru testarea de COVID a fiecărui pacient, pentru fiecare diagnostic de COVID și pentru fiecare „deces COVID”, precum și de fiecare dată când folosesc Remdesivir și ventilație mecanică, scrie dr. Joseph Mercola în deschiderea unei analize preluate de site-ul The Epoch Times, pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

La începutul pandemiei de COVID, oamenii au bănuit că numărul deceselor atribuite infecției era exagerat. Existau numeroase dovezi în acest sens. În primul rând, spitalele au fost instruite și motivate financiar să declare orice pacient care a avut un test COVID pozitiv și a murit apoi într-un anumit interval de timp ca fiind un deces de COVID.

În același timp, știam că testul PCR nu prezintă încredere, generând un număr exagerat de rezultate fals pozitive. Acum, adevărul începe în sfârșit să iasă la lumină și, așa cum se bănuia, numărul real de decese este mult mai mic decât am fost făcuți să credem.

Decesele provocate de COVID au fost cu mult exagerate 


În materialul video de mai sus, dr. John Campbell analizează date făcute publice recent de guvernul britanic, ca răspuns la o solicitare formulată în baza Legii privind libertatea de informare (FOIA). Acestea relevă că numărul de persoane decedate în anul 2020 în Anglia și Țara Galilor, la care COVID-19 a fost singura cauză a decesului, a fost de 9.400. Dintre acestea, 7.851 aveau vârsta minimă de 65 de ani. În medie, vârsta persoanelor decedate a fost de 81,5 ani.

În primul trimestru al anului 2021, au avut loc 6.483 de decese a căror cauză unică a fost COVID-19, din nou, marea majoritate, 4.923, fiind înregistrate la persoane cu vârsta mai mare de 65 de ani.

În total, 346 de persoane au murit doar din cauza COVID-19 în al doilea trimestru al anului 2021, iar în al treilea trimestru, numărul deceselor cauzate de COVID a fost de 1.142. Reamintim că acestea erau persoane fără alte afecțiuni subiacente, care le-ar fi putut cauza moartea.

Așadar, în total, pentru cele 21 de luni cuprinse în perioada ianuarie 2020-septembrie 2021, numărul total de decese cauzate de COVID-19 în Anglia și Țara Galilor a fost de 17.371 - un număr considerabil mai mic decât cel raportat. Până la sfârșitul lunii septembrie 2021, guvernul britanic a raportat că au existat 137.133 de decese survenite în decurs de 28 de zile de la un test pozitiv și, în consecință, toate aceste decese au fost calculate ca „decese COVID”.

În cadrul unei conferințe de presă din 19 ianuarie 2022, secretarul britanic pentru sănătate, Sajid Javid, a recunoscut că datele zilnice comunicate de guvern nu prezintă încredere, deoarece au existat și continuă să existe persoane care au murit/mor din cauza unor afecțiuni care nu au legătură cu COVID-19, dar care sunt luate în această evidență din cauza testului pozitiv.

El a mai recunoscut și că aproximativ 40% dintre pacienții considerați în prezent ca fiind pacienți spitalizați cu COVID nu au fost internați din cauza simptomelor COVID. Au fost internați pentru alte afecțiuni și au avut un rezultat pozitiv la testul COVID făcut obligatoriu înainte de a fi admiși în spital.

COVID i-a doborât în primul rând pe cei care oricum erau aproape de moarte

Campbell subliniază, de asemenea, că dintre cele 17.371 de persoane care au avut COVID-19 ca principală cauză a decesului, 13.597 aveau peste 65 de ani. Vârsta medie a deceselor cauzate de COVID în Marea Britanie în 2021 a fost de 82,5 ani. Comparați-o cu speranța de viață estimată în Regatul Unit - 79 de ani pentru bărbați și 82,9 ani pentru femei. Această stare de lucruri nu prea reprezintă o urgență, cu atât mai puțin pentru persoanele sănătoase de vârstă școlară și activă.

Campbell prezintă apoi datele privind excesul de mortalitate din cauza cancerului. Estimările sugerează că în ultimele 18 luni au avut loc 50.000 de decese în plus din cauza cancerului - decese care în mod obișnuit nu s-ar fi produs. Întârzierea diagnosticării și imposibilitatea de a primi un tratament adecvat din cauza restricțiilor COVID sunt considerate a fi principalele motive pentru această situație.

După cum a observat Campbell, când analizăm excesul de decese, trebuie neapărat să avem în vedere aspecte precum vârsta decesului. COVID-19 pare să fi ucis preponderent persoane care oricum se apropiau de sfârșitul speranței de viață.

Această realitate trebuie pusă în balanță cu decesele unor persoane de 30, 40 și 50 de ani care au murit din cauza cancerului netratat și a altor boli cronice, ca urmare a restricțiilor COVID.

CDC evidențiază rolul comorbidităților în cazul deceselor de COVID ale persoanelor vaccinate

În Statele Unite, datele indică un model similar de statistici exagerate privind mortalitatea COVID. Foarte recent, dr. Rochelle Walensky, directoarea Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor din SUA, a citat studii care arată că 77,8% dintre persoanele vaccinate împotriva COVID, și care au murit din cauza/cu COVID, aveau, în medie, patru comorbidități.

„Prin urmare, acești oameni nu aveau, de la început, o stare bună de sănătate”, a spus Walensky. Dar, deși Walensky menționează acest studiu ca fiind o dovadă că injecția COVID face minuni în reducerea riscului de deces, exact același tipar a fost demonstrat și în cazul persoanelor nevaccinate. Persoanele fără comorbidități au foarte puține motive de îngrijorare în privința COVID.

„COVID prezintă un risc letal doar pentru cei mai bolnavi dintre noi, iar acest lucru este valabil indiferent dacă ești vaccinat sau nu.”

De exemplu, un studiu din 2020 a constatat că 88% dintre pacienții spitalizați cu COVID în orașul New York aveau două sau mai multe comorbidități, 6,3% aveau o singură afecțiune de bază și 6,1% nu aveau niciuna. La acel moment, nu erau disponibile vaccinurile COVID.

În mod similar, la sfârșitul lunii august 2020, CDC a publicat date care arătau că doar 6% din numărul total al deceselor fuseseră cauzate doar de COVID-19. Restul de 94% erau ale unor persoane care avuseseră în medie 2,6 comorbidități sau condiții medicale preexistente care au contribuit la decesul lor. Deci, da, COVID prezintă un risc letal doar pentru cei mai bolnavi dintre noi, așa cum a spus Walensky, dar acest lucru este valabil indiferent dacă ești vaccinat sau nu.

Cele mai multe decese COVID sunt probabil cauzate de malpraxisul legat de folosirea aparatelor de ventilație

Pe lângă subiectul diferențierii între un deces „din cauza” COVID sau „cu” un test SARS-CoV-2 pozitiv, mai există și acela al tratamentului necorespunzător care ucide pacienții cu COVID. La începutul lunii aprilie 2020, mai mulți medici au avertizat că supunerea pacienților cu COVID-19 la ventilație mecanică crește riscul de deces.

O investigație a arătat că un procent uluitor de 80% dintre pacienții cu COVID-19 din orașul New York care au fost conectați la ventilatoare au murit, fapt ce i-a făcut pe unii medici să se îndoiască de utilitatea acestora. Datele din Marea Britanie au indicat un procent de 66%, iar un studiu realizat în Wuhan a constatat că 86% dintre pacienții ventilați au murit. Într-un articol din 8 aprilie 2020, STAT News scria:

„Mulți pacienți au nivelul de oxigen din sânge atât de scăzut încât ar trebui să fie morți. Dar ei nu gâfâie, inima nu le bate prea repede, iar creierul lor nu dă semne că ar ceda din cauza lipsei de oxigen.

Acest lucru îi face pe medicii de la terapie intensivă să suspecteze că nivelurile de oxigen din sânge, care timp de zeci de ani au stat la baza deciziilor privind suportul respirator pentru pacienții cu pneumonie și detresă respiratorie acută, ar putea să îi inducă în eroare cu privire la modul în care trebuie să îi îngrijească pe cei cu COVID-19.

În mod deosebit, din ce în ce mai mulți sunt îngrijorați în legătură cu folosirea intubației și a ventilatoarelor mecanice. Aceștia susțin că mai mulți pacienți ar putea beneficia de un suport respirator mai simplu, neinvaziv, cum ar fi măștile de respirație folosite în cazul apneei din timpul somnului, cel puțin pentru început, dar poate și pe toată durata bolii.”

La vremea respectivă, medicul de urgență dr. Cameron Kyle-Sidell a afirmat că simptomele pacienților aveau mai multe în comun cu răul de înălțime decât cu pneumonia. În mod similar, o lucrare a doctorilor Luciano Gattinoni și John J. Marini, specializați în terapie intensivă, a descris două tipuri diferite de manifestări COVID-19, pe care le numesc tipul L și tipul H. Unul dintre cele două tipuri a primit ventilație mecanică, iar celălalt nu.

În ciuda acestui fapt, conectarea pacienților cu COVID la ventilație mecanică este „standardul de îngrijire” pentru COVID în SUA până în ziua de azi. Fără îndoială, cei mai mulți dintre primii pacienți cu COVID au fost uciși din cauza malpraxisului legat de ventilație, iar pacienții continuă să fie uciși - nu din cauza COVID, ci din cauza tratamentelor dăunătoare.

Există alternative mai bune la ventilație

Ventilația mecanică poate deteriora foarte ușor plămânii, deoarece împinge aerul cu forță în plămâni. Terapia cu oxigen hiperbaric ar fi probabil o alternativă mai bună, deoarece permite organismului să absoarbă un procent mai mare de oxigen fără a împinge aerul în plămâni în mod forțat. Oxigenul hiperbaric îmbunătățește, de asemenea, funcția mitocondrială, ajută la detoxifiere, inhibă și controlează inflamația și optimizează capacitatea înnăscută de vindecare a organismului 

De asemenea, medicii au obținut rezultate excelente folosind canule nazale cu debit ridicat în locul ventilatoarelor. După cum se menționează într-un comunicat de presă din aprilie 2020 al medicilor de la UChicago Medicine:

„Canulele nazale cu debit ridicat sunt niște tubulețe nazale neinvazive care, așezate sub nări, difuzează cantități mari de oxigen cald și umidificat în nas și în plămâni.

O echipă de la camera de urgență a UChicago Medicine a folosit canule nazale cu debit ridicat la un număr de 24 de pacienți cu COVID-19 care aveau probleme respiratorii, în loc să îi conecteze la ventilatoare. Toți pacienții au avut o evoluție extrem de bună și doar unul dintre ei a avut nevoie de intubație după 10 zile...

Canulele nazale cu debit ridicat sunt deseori combinate cu așezarea pacienților în poziție culcată, pe burtă, pentru a facilita respirația. Cele două metode, folosite împreună, i-au ajutat pe medicii de la UChicago Medicine să evite zeci de intubări și au redus riscul unor rezultate proaste în cazul pacienților cu COVID-19, a declarat dr. Thomas Spiegel, director medical al Departamentului de Urgențe al Universității de Medicină din Chicago. Așezarea pe burtă și canulele nazale cu debit mare au ridicat nivelul de oxigen al pacienților de la aproximativ 40% la 80% și 90%...”.

Dificultățile de respirație pot fi ameliorate și de acasă

Dacă vă chinuiți să respirați, ar trebui să solicitați asistență medicală de urgență. Cu toate acestea, în cazurile de tuse sau de ușoară dificultate de respirație care se tratează acasă, încercați să evitați să petreceți mult timp întins pe spate.

Potrivit recomandărilor Spitalului Elmhurst, „așezarea pe burtă și în diferite poziții vă va ajuta corpul să trimită aer în toate zonele plămânilor”. Se recomandă schimbarea poziției la fiecare 30 de minute, până la două ore, astfel:

  • Întins pe burtă
  • Întins pe partea dreaptă
  • Ridicat (din poziție culcată) în șezut 
  • Întins pe partea stângă
Acesta este un mod simplu de a ajuta la ameliorarea dificultăților de respirație la domiciliu. Această tehnică poate fi folosită și în spital.

Stimulentele oferite spitalelor duc la creșterea numărului de decese COVID

Poate vă întrebați de ce medicii și administratorii de spitale insistă să folosească tratamente despre care se știe că, în cel mai bun caz, sunt ineficiente și, în cel mai rău caz, mortale, în timp ce refuză cu încăpățânare să administreze orice tratament care s-a dovedit a fi eficient, fie că este vorba de vitamina C intravenos, hidroxiclorochină și zinc, ivermectină sau corticosteroizi.

Răspunsul cel mai probabil este faptul că își protejează profitul. În SUA, spitalele nu numai că riscă să piardă finanțarea din fonduri federale dacă administrează aceste tratamente, dar primesc, de asemenea, o serie de stimulente dacă fac toate aceste lucruri greșite. Spitalele primesc bani pentru:

  • Testarea COVID a tuturor pacienților
  • Diagnosticarea cu COVID
  • Internarea unui „pacient COVID”
  • Folosirea Remdesivirului
  • Folosirea ventilației mecanice
  • Decese COVID
Mai grav este că există dovezi că anumite sisteme spitalicești, și poate chiar toate, au încetat să mai respecte drepturilor pacienților, ceea ce face ca orice persoană diagnosticată cu COVID să fie practic prizonieră a spitalului, fără posibilitatea de a-și exprima consimțământul informat. Pe scurt, spitalele fac ce vor cu pacienții și beneficiază de toate stimulentele pentru a-i maltrata, dar nu primesc niciun stimulent dacă vor să le ofere alte tratamente decât cele dictate de Institutele Naționale de Sănătate.

După cum a relatat Citizens Journal, guvernul american le oferă, de fapt, spitalelor un „bonus” pentru întreaga factură medicală dacă folosesc Remdesivir, un medicament care s-a dovedit că provoacă leziuni grave la nivelul organelor. Chiar și medicii legiști primesc bonusuri pentru fiecare deces COVID-19.

Se oferă o recompensă în schimbul vieții dumneavoastră

„Ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră ca pacient în spital?” întreabă Citizens Journal. Fără menajamente, înseamnă că sănătatea dumneavoastră este în mare pericol. Citizen Journal compară tratamentele COVID impuse de guvern cu o recompensă oferită în schimbul vieții pacientului, plățile fiind condiționate de degradarea stării de sănătate a pacientului, nu de recuperarea acestuia.

„Pentru Remdesivir, studiile arată că 71-75% dintre pacienți suferă un efect advers, iar administrarea medicamentului a trebuit deseori să fie întreruptă după 5-10 zile din cauza unor efecte precum afectarea rinichilor și a ficatului, sau chiar deces”, scrie Citizen Journal.

„Studiile cu Remdesivir în timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, din 2018, au trebuit să fie întrerupte din cauză că rata mortalității a depășit 50%. Cu toate acestea, în 2020, Anthony Fauci a dispus ca Remdesivir să fie medicamentul folosit în spitale pentru tratarea COVID-19, chiar și în condițiile în care testele clinice cu Remdesivir pentru COVID au demonstrat efecte adverse similare.

În cazul pacienților ventilați, numărul deceselor este uluitor... [avocatul Thomas] Renz a dezvăluit, în cadrul unei conferințe de presă a Fundației „Adevăr pentru Sănătate” / Truth for Health Foundation, că datele Centrelor pentru Servicii Medicare și Medicaid (CMS) au arătat că, în spitalele din Texas, 84,9% din totalul pacienților au murit după ce au stat mai mult de 96 de ore la ventilator.

Apoi, mai sunt și decesele cauzate de restricționarea tratamentelor eficiente pentru pacienții spitalizați. Renz și o echipă de analiști de date au estimat că peste 800.000 de decese în spitalele americane, la pacienții cu COVID-19 și la alți pacienți, au fost cauzate de abordările care restricționează administrarea de lichide, alimentația, antibioticele, antiviralele eficiente, antiinflamatoarele și dozele terapeutice de anticoagulante.

Asistăm acum la cea mai gravă situație din istoria noastră în ceea ce privește asistența medicală dictată de guvern, de când guvernul federal a impus aceste tratamente ineficiente și periculoase pentru COVID-19, iar apoi a creat stimulente financiare pentru spitale și medici pentru ca aceștia să recurgă doar la acele metode „aprobate” (și plătite).

Vechea noastră comunitate medicală de încredere, formată din spitale și personalul medical angajat în spitale, s-a transformat practic într-o comunitate a „vânătorilor de recompense” în schimbul vieții dumneavoastră.

Pacienții trebuie să ia acum măsuri fără precedent pentru a evita să ajungă în spital cu COVID-19. Pacienții trebuie să ia măsuri active și să își facă un plan, înainte de a se îmbolnăvi, pentru un tratament timpuriu la domiciliu împotriva COVID-19, care le poate salva viața.”

Tratați simptomele COVID-19 imediat și cât mai hotărât

Având în vedere incertitudinile din jurul diagnosticului, cel mai bine este să tratați din timp orice simptome asemănătoare răcelii sau gripei. La primele semne de simptome, începeți tratamentul. Poate fi vorba de o răceală comună sau de o gripă obișnuită, poate fi vorba de Omicronul mult mai blând, dar întrucât este greu de știut, cel mai bine este să tratați simptomele așa cum ați trata formele anterioare de COVID.

Având în vedere gradul de contagiozitate al Omicron, sunt șanse mari să îl contractați, prin urmare, cumpărați-vă ce vă trebuie de acum, astfel încât să aveți totul la îndemână în cazul în care/în momentul apariției simptomelor. Și, nu uitați, acest lucru este valabil și pentru cei vaccinați, deoarece probabilitatea de se infecta este la fel de mare - și poate chiar mai mare. Printre protocoalele de tratament timpuriu, cu eficacitate demonstrată, se numără:

Protocolul pentru prevenție și tratament timpuriu la domiciliu al Front Line COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC). Aceștia au, de asemenea, și un protocol pentru spitale și un ghid de îngrijire pe termen lung pentru sindromul COVID-19 de lungă durată. Pe site-ul FLCCC găsiți o listă a medicilor care pot prescrie ivermectină și alte medicamente necesare

Analizând și sintetizând aceste protocoale, dr. Joseph Mercola a elaborat propriul protocol de tratament, care poate fi accesat AICI.
 
Surse: