La doar 16 ani,  Ilinca Țoța, elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza" a avut deja o expoziție personală cu tema „Chipuri" la TNB, este câțtigătoarea unei burse a Fundației Principesa Margareta a României și a expus o icoană, la care a lucrat 120 de ore,  la Patriarhia Română. Nu este atrasă de pictura abstractă, care nu îi spune mare lucru, și vrea să studieze mai  departe la St. Petersburg. Într-un interviu pentru Cotidianul, Ilinca vorbește despre drumul pe care l-a ales, cum o atrage pictura bisericească și cum a fost călăuzită spre această vocație de  maicile de la Mănăstirea Diaconești.

„Am pictat de mică, dar ca orice copil. Adică era un joc, o pasiune, dar nu era ceva serios. Am mai crescut, am început să tratez cu mai multă seriozitate, dar cel mai mult m-au îndrumat maicile de la Mănăstirea Diaconești. Nici ele nu credeau la început că voi urma acest drum pentru că eram foarte agitată, nu stăteam să pictez, nu aveam răbdare. Și apoi s-a întâmplat pur și simplu”, spune tânăra pictoriță.

A ajuns la Mănăstirea Diaconești când avea doar 4-5 ani, unde, „ușor-ușor, unele maici încercau să mă ia pe la ateliere, dar mereu fugeam, și apoi, crescând, mi-am dat seama că îmi place mult mai mult să pictez decât să fac altceva”.

„La maici nu pictam icoane. Făceam peisaje, flori, lucruri ușoare. Pictura bisericească este, din punctul meu de vedere, cea mai grea tehnică. Am tratat-o serios în urmă cu 3 ani, când am făcut prima mea icoană. Nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat. Mi-au zis maicile: hai să faci o icoană. Mi-au dat un model cu Maica Domnului, nu știam prea bine să desenez pe atunci, eram deja la „Tonitza", în clasa a VII-a, și mama mea tocmai îl născuse pe ultimul frate, Grigorie, și avusese mai multe probleme la naștere. Am fost tulburată de tot ce s-a întâmplat atunci și icoana a ieșit de la sine. Acum, când mă uit la ea, nu-mi amintesc deloc să o fi pictat. Nu știu, așa s-a întâmplat pur și simplu. Și este deja icoana familiei. Am zis că n-o s-o dăm din casă.”, povestește Ilinca.

Despre concursul pe care l-a câșigat pentru o expoziție găzduită de Patriarhia Română, cu o icoană a Sfântului Neagoe, pe care a expus-o aici, Ilinca spune:

„Icoana din spatele meu a fost lucrată special pentru concursul de la Patriarhie. Era o temă cu sfinții români, eu l-am ales pe Sf. Neagoe pentru că și el a avut o familie cu 6 copii. Am luat primul model de când sfântul era în viață și l-am folosit pe acela, iar icoana, în ceea ce privește compoziția, este făcută de mine. Am lucrat în total 120 de ore la icoană. A fost cel mai greu proiect al meu. În general, nu stau foarte mult la o lucrare, dar încerc să o dezvolt până o aduc la o finalitate. Deși niciodată o lucrare nu este finalizată. A fost foarte greu, am fost foarte obosită după ce am terminat-o, am luat o pauză și sper că a ieșit ceva.”

Pictorul ei preferat este Rembrandt, pentru că, spune ea, de câte ori se uită la tablourile lui nu găsește niciun defect. Visează și să ajungă să studieze în Rusia, la Sankt Petersburg.

„Momentan visul meu este să intru la facultate în Rusia, în Petersburg. E cel mai greu de intrat acolo, este cea mai bună facultate de arte din lume și mă pregătesc pentru asta acum. Am început să învăț rusa. Acolo o să învăț anatomia artistică, arta clasică. Icoana va rămâne însă artă pentru suflet, eu așa o consider. Niciodată n-am privit-o ca pe ceva comercial, să faci bani din asta, să trăiești din asta. Deși acum este foarte mult căutată icoana, mai ales la noi în țară, pentru mine icoana e pentru suflet, am lucrat mereu cu drag”.

Interviul integral poate fi citit AICI.