ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a petrecut duminică după-amiază pe o terasă din Iași, dotată cu baloane de plastic de aproximativ 5 metri pătrați, alături de o femeie pe care presa locală a identificat-o ca fiind consiliera sa și de Costel Alexe, venit cu soția și cei doi copii. Jurnaliștii de la 7iasi.ro au surprins imaginile cu ministrul Sănătății și fostul ministru al Mediului, actual președinte al Consiliului Județean Iași, de remarcat fiind faptul că, deși regulile de protecție sanitară impuse de autorități nu au fost încălcate, terasa fiind în aer liber, riscul de infectare este accentuat de faptul că participanții la întâlnire se aflau închiși într-un balon de plastic. Mai mult, șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat public că terasele închise (izolate termic prin pereți provizorii și acoperite) vor fi și ele închise la fel ca spațiile interioare ale restaurantelor, de unde rezultă că, probabil, nici balonul lui Tătaru și Alexe nu va supraviețui zilei de luni, când intră în vigoare noile restricții.
 
Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern care stabilesc o serie de restricții la nivel național au fost publicate în Monitorul Oficial și se referă, printre altele, la portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte și activitățile economice.

Lista completă a măsurilor și restricțiilor care intră în vigoare de luni, 09 noiembrie, ora. 00.00:

- Masca de protecție este obligatorie în spațiile publice, cele comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, pe tot teritoriul țării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

- Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați trebuie să organizeze activitatea și desfășurarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore.

- În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

- În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. DECLARAȚIA ONLINE, AICI.

Sunt exceptate persoanele care:

a) se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) se deplasează pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) se deplasează în afara localităților, sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) se deplasează pentru motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

- Se interzice organizarea reuniunilor cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

- Piețele care au pereți rabatabili vor fi deschise. Acolo unde piețele nu se pot deschide, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi scoase în spațiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor. Primăriile vor trebui să organizeze piețe agroalimentare volante în aer liber pe alte amplasamente.

- Operatorii economici care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, au obligația de a-și organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

- Farmacile, benzinăriile și operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

- Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate în exteriorul clădirilor, în aer liber. Este necesară asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și este permisă participarea a maximum șase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.