Impozite modificate pe repede înainte. Care sunt cele mai noi modificări ale Codului Fiscal

Guvernul a modificat și completat în ședința de joi normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal în ceea ce privește impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, contribuțiile sociale obligatorii și taxa pe valoarea adăugată.
Conform unei informări, modificările aduc clarificări și exemple de punere în aplicare a măsurilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, scrie cotidianul.ro.
Actul normativ vizează, în principal, următoarele aspecte:
În ceea ce privește impozitul pe profit e clarifică aplicarea scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, în contextul în care s-a stabilit aplicarea acestei măsuri pe perioadă nedeterminată și s-a extins aplicarea facilității și pentru licențe de utilizare a programelor informatice. Normele includ exemple privind alocarea cheltuielilor nedeductibile aferente veniturilor neimpozabile, calculul ponderii veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor și stabilirea cheltuielilor de conducere și administrare alocate veniturilor neimpozabile.
Referitor la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, au fost făcute precizări privind aplicarea de către microîntreprinderi a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități.
Se clarifică sistemul de impozitare
S-au făcut precizări privind aplicarea de către microîntreprinderi a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități. Se clarifică sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în cazul persoanelor juridice române plătitoare de impozit pe profit, care la 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 – 500.000 euro, echivalentul în lei, ca urmare a modificării limitei veniturilor realizate în anul precedent la 500.000 euro. De asemenea, sunt introduse prevederi mai clare legate de menținerea și după 1 februarie 2017 a statutului de plătitor de impozit pe profit pentru microîntreprinderile, care au optat să aplice prevederile titlului II din Codul fiscal. Normele conțin și precizări care detaliază modalitatea de calcul, declarare și plată a impozitului pe profit de către contribuabilii care devin microîntreprinderi începând cu data de 1 februarie 2017 și optează să plătească impozit pe profit.
La capitolul impozitul pe venit sunt introduse explicitări ale modului de aplicare în cursul unui an a scutirii de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, în cazul persoanelor fizice care desfășoară activități, pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfășoară activități sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități. De asemenea, se stabilește un plafon neimpozabil de 450.000 lei în cazul veniturilor realizate din transferul dreptului de proprietate din patrimoniul personal și se prevede aplicarea deducerii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament și a primelor de asigurare voluntară de sănătate, în cadrul aceluiași plafon anual de 400 de euro echivalent în lei.
S-au făcut corelări legislative referitoare la eliminarea plafonului reprezentând valoarea a 5 câștiguri salariale medii brute, în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, investiții și alte surse în ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii.
În domeniul TVA se introduc dispoziții procedurale cu privire la deducerea taxei pe valoarea adăugată de către persoanele impozabile care se reînregistrează în scopuri de TVA după ce au avut codul de înregistrare anulat, precum și cu privire la emiterea de facturi pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în perioada respectivă, astfel încât beneficiarii să își poată exercita la rândul lor dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile efectuate de la aceste persoane în perioada în care nu au avut cod de TVA.
Totodată, se modifică regulile de ajustare a bazei de impozitare a TVA în cazul neîncasării contravalorii bunurilor livrate sau a serviciilor prestate ca urmare a reorganizării sau falimentului beneficiarului, astfel încât aceasta să să fie permisă în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească de confirmare a planului de reorganizare, respectiv hotarârea judecătorească de închidere a procedurii prevăzute de legislația insolvenței, sub sancțiunea decăderii. Tot în domeniul TVA, se instituie norme procedurale cu privire la aplicarea noului regim special forfetar pentru agricultori, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2016.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)