ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Șase cărți ilustrate pentru copii ale cunoscutului scriitor american Dr. Seuss nu vor mai fi publicate începând de ieri, când America a serbat chiar ziua popularului scriitor care este, în amintirea lui, și Ziua Națională a Cititului.

Theodor Seuss Geisel a venit pe lume în Springfield, Massachusetts și este născut în aceeași zi cu Radu Gyr, pe 2 martie, dar în 1904, cu un an înainte de poetul închisorilor bolșevice.

Dr. Seuss Enterprises, asociația care administrează moștenirea scriitorului, a anunțat marți că nu va mai publica și nu va mai acorda licențe pentru titlurile: ''And to Think That I Saw It on Mulberry Street'', ''If I Ran the Zoo'', ''McElligot's Pool'', ''On Beyond Zebra!'', ''Scrambled Eggs Super!'' și ''The Cat's Quizzer', potrivit agerpres.ro, citat de SPS.

Cărțile vor deveni așadar scumpe în scurt timp așa că doritorii este bine să le cumpere acum. Cărțile existente în librării sau depozitele Seuss Enterprises urmează să fie retrase și topite. Adică arse, ca pe vremea bolșevicilor.

''Aceste cărți prezintă oamenii în maniere deranjante și greșite'', a precizat asociația într-un comunicat marți dimineață adăugând că decizia a fost luată încă de anul trecut, alături de un panel de experți, care a inclus și profesori.

La sfârșitul săptămânii trecute, sistemul școlar din Virginia a anunțat că renunță la cărțile semnate de Dr. Seuss cu prilejul Read Across America Day - Ziua Cititului în America, un eveniment anual care coincide cu ziua de naștere a scriitorului, din cauza unor ''nuanțe puternice rasiale'' în volumele sale, inclusiv ''caricaturi politice americane anti-japoneze și caricaturi care înfățișează afro-americani scoși la vânzare''.

Semnalul de la cel mai înalt nivel a fost dat însă luni, chiar de președintele de paie Joseph Robinette Biden, care l-a omis pe Dr. Seuss din adresarea lui națională cu prilejul Zilei Cititului în America, informează Breitbart și NY Post.

Biden a încălcat tradiția prezidențială atunci când a omis orice mențiune despre Dr. Seuss, în timp ce atât fostul președinte Barack Obama, cât și fostul președinte Donald Trump au recunoscut contribuțiile doctorului Seuss de mai multe ori în proclamațiile lor anuale.

Cărțile doctorului Seuss - care s-a născut Theodor Seuss Geisel în Springfield, Massachusetts, la 2 martie 1904 - au fost traduse în zeci de limbi, precum și în braille și sunt vândute în peste 100 de țări. A murit în 1991.

El rămâne popular, câștigând aproximativ 33 de milioane de dolari înainte de impozite în 2020, în creștere față de doar 9,5 milioane de dolari în urmă cu cinci ani, a spus compania. Forbes l-a clasat pe locul 2 în rândul celor  mai bine plătite vedete care nu mai sunt  din 2020, imediat după Michael Jackson.

În 2017 fosta primă doamnă Melania Trump spunea: „Dr. Seuss a adus atât de multă bucurie, râsete și descântec în viața copiilor de pe tot globul de generații. Prin rimele sale captivante, Dr. Seuss a încântat și inspirat copiii, în timp ce îi învăța să citească, să viseze și să aibă grijă.”

În 2020, Donald Trump a spus: „În această zi - Read Across America Day -, ne reamintim cuvintele motivaționale ale doctorului Seuss - o icoană americană a literaturii - și le transmitem celor mai tineri din națiunea noastră înțelepciunea lui: „Ai pornit pe un drum spre a descoperi locuri minunate! Astăzi e ziua ta! Muntele tău te așteaptă, așa că nu pregeta, mergi înainte pe drumul tău!”.

În discursul de duminică, 28 februarie, de la Conferința conservatorilor americani, Trump a condamnat fenomenul de „Cancel Culture” - distrugere a culturii - pe care l-am cunoscut și noi în perioada comunistă.

Tucker Carlson, cunoscutul comentator conservator de la Fox News, are însă, o altă viziune. El susține destul de bine argumentat că Dr. Seuss a fost interzis tocmai pentru că nu este rasist și datorită cărților lui, pe care copiii Americii le citesc de 60 de ani, actuala Americă este o țară a toleranței. Aceasta se dorește a se anula, de fapt, susține Carlson. Eliminându-se cărți care formează copiii în această direcție se va ajunge la o opusul toleranței, argumentează acesta. VIDEO: