În Canada, grupuri de extremă stângă au dărâmat statui ale reginelor britanice Victoria și Elisabeta a II-a
Protestatarii au dărâmat statui ale reginei Victoria și reginei Elisabeta a II-a în orașul canadian Winnipeg, pe fondul emoției colective declanșate de descoperirea rămășițelor a sute de copii în morminte nemarcate în apropierea unor foste școli rezidențiale pentru copii indigeni în Columbia Britanică, relatează vineri agenția Reuters, citată de Agerpres. Un grup de tineri a scandat „Nici o mândrie în genocid!” înainte de a dărâma statuile suveranelor. Acțiunea a avut loc joi, de Ziua Canadei, în mod tradițional o zi de sărbătoare în toată țara, cu toate că premierul Justin Trudeau a declarat că această zi ar trebui să fie „un moment de reflecție” față de nedreptățile trecutului colonial. Rușinându-se de propriile origini culturale, Guvernul lui Trudeau nu se sfia să aibă recent poziții pro-homosexualitate, declarând vara ca anotimp al „mândriei” LGBTismului, deoarece o singură lună deja era prea puțin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Cunoscuta jurnalistă de televiziune Nicoleta Drăgușin a trecut la cele veșnice la doar 46 de ani. Jurnalista ar fi suferit un turbo-cancer pancreatic
Trenduri opuse: S-a schimbat Schimbarea Climatică!
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Recomandările noastre
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
Persoane: Justin Trudeau
Locații: Canada
Subiecte: Adevărul despre avort Analfabetismul funcțional Colonialism cultura anulării - cancel culture Dărâmarea statuilor justiție rasială manifestație antirasistă minciuna ca politică de stat propaganda pentru homosexualitate
Organizații: Biserica Romano-Catolică Guvernul Canadei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)