ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!


Angela Barbu

 

(23 august 1955, Hunedoara – 7 iunie 2021, Craiova)

 

Angela Barbu este unul dintre scriitorii și traducătorii noștri contemporani.

Traducător de limba germană la Institutul de Cercetări – Electroputere Craiova (1988-18989) și bibliotecar la Biblioteca Franceză Omnia din Craiova (1990-1991).

A publicat un volum de poeme intitulat Vitralii (Editura Dionysos, Craiova) și a lăsat în manuscris încă două volume de poeme intitulate Noi vitralii și Celelalte.

De asemenea, câteva sute de pagini de Fragmente, Note, Extrase (comentate).

La începutul anilor 80 a tradus (împreună cu Constantin Barbu) o scurtă lucrare a lui Martin Heidegger, anume Depășirea metafizicii. Textul era atent revăzut de marele filosof Constantin Noica, iar Marin Sorescu a dorit foarte mult să-l publice în revista Ramuri (el cunoscându-l, în Germania, chiar pe marele filosof german). Din cauza cenzurii, traducerea nu a mai apărut.

A tradus și publicat două lucrări ale lui Mihail Kogălniceanu (scrise în franceză), anume: Schiță asupra istoriei, obiceiurilor și limbii țiganilor și Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor (Editura Sitech, Craiova).

 

A tradus, de asemenea, o lucrare din tinerețea lui Mihai Șora, anume Marginalia heideggeriana. Traducerea este încă inedită, fiindcă Mihai Șora a dorit ca traducerea acestei lucrări de tinerețe să apară în postumitatea lui.

De numele Angelei Barbu se vor lega, desigur, două dintre cele mai grele identificări de traduceri eminesciene din limba germană, ea lucrând vreme de aproape 20 de ani, la identificarea textelor germane din manuscrisele lui Eminescu. Aceste două celebre traduceri eminesciene sunt dintr-un autor de secol XVIII (aproape imposibil de identificat) și dintr-un contemporan german (traducere care păstrează chiar câțiva termeni germani, textul fiind extrem de important pentru biografia mentală a lui Eminescu.

În amintirea scriitoarei Angela Barbu, republicăm câteva poeme din volumul Vitralii.


 

Mi-e teamă de moarte.

Nici un clopot nu a bătut.

nici o sirenă nu a sunat

nici o alarmă nu a urlat

și totuși urgia s-a abătui

undeva în mintea mea și în inima mea

Gîndesc despre noi la timpul trecut

de cînd eram într-un fel de prezent

deja trecut

Acum cînd trecutul-trecut

a devenit într-un fel prezent

nu-mi rămîne decît

să-mi clădesc încet

un viitor trecut și astfel

pe măsură ce cred un nou prezent

Cale de un gînd

nu e mare lucru de spus

cale de un vis

nici atît

Mi-e frică de moarte
aș vrea să fiu undeva între a
fi în preajmă
sau departe

De ce ți se întîmplă

ce ți se întîmplă

fără să ți se ceară părerea

sau acordul

pentru că

în definitiv

te privește și pe tine

sau oricum tu ești primul vizat

sau

mai bine spus n-ar trebui să fii și tu întrebat?

Mi-aș dori să aflu și eu

în sfîrșit

pe ce fel de lume mă aflu

sau măcar în ce eră

an sau spațiu

atunci aș putea

cine știe

să aflu dacă a fost ieri sau e doar azi

sau mai urmează încă o zi


Nu mi-a fost niciodată teamă

să mă privesc

m-aș putea chiar sfida

sau eventual provoca

și tot nu mi-aș putea face față

Odată

cîndva

mi-am promis

că voi avea grijă de mine

îmi sînt cea mai apropiată persoană

nu am referințe prea bune

și totuși îmi inspir încredere

 

Trebuia să fi trecut printr-o altă lume

una care să ne fi pregătit

pentru cea de acum

dacă totuși nu s-a putut

de ce n-am folosit-o pe aceasta

pentru cea care va veni?

Nu poți să sari de la

o veșnicie la alta

ca peste un pîrleaz

și nici să te prefaci că

nu vezi hăul de dedesubt

Ar fi mai simplu dacă la naștere

ni s-ar inocula un fel de vaccin

ceva ce ne-ar putea face imuni

la bine la rău la tristețe sau la viață.

De ce nu?

De ce nu mai bine

blînd inconștient sau deliberat

n-am putea fi strînși de gît

cu propriul cordon ombilical?

Așa am putea opri

eventual

naștere, viața

și tot ce ar mai urma.

Si dacă ar fi o listă de semnat *

aș semna Am visat să fiu

într-un mediu umed întunecos și cald

la o temperatură constantă

într-un fel de cochilie spartă

unde zgomotul ar ajunge difuz

unde o urmă de lumină ar putea totuși pătrunde

cea de pe țărm și nu cea de sus

se înțelege.

Cuvintele n-ar trebui să fie date oricui

gîndește-te cîte neînțelegeri au provocat

și cîte vor fi să urmeze

"Nu te juca niciodată cu cuvintele!"

ar putea să însemne mai mult

decît ar vrea să însemne

imaginează-ți de pildă

un conflict sau impact armat cu cuvinte

Undeva (nu știu cu certitudine unde)

trebuie neapărat să existe ceva

care luat la întîmplare

să dea sens unui altceva

cu cît mai uitat cu atît mai profund sau mai mare

O experiență de viață

mai bună decît viața

nu văd nu cunosc

de ce nu ne pregătește nimeni

pentru ce ne așteaptă

sau

de ce ne așteptăm să găsim

ce nimeni nu ne pregătește

sau nici măcar nu se gîndește

să ne spună că găsim

Banca în care stau

și din care încerc să văd

ca printr- un geam opac lumea

e un loc la fel de bun ca oricare

de unde lumea chiar poate fi

privită

și Dumnezeu tras de-o ureche
că n-a fost totuși prea cuminte

Un gînd de pripas

îmi dă tîrcoale și mă stînjenește

Dar n-aș putea să spun exact ce este

Ai spus să-ți spun

Și uite că ți-am spus.

A fi cu tine e ca și cum

aș urca niște trepte fără

să mă țin de balustradă


Dar le urc.

Am putea discuta amîndoi:

tu despre una, eu despre alta.

Și împreună despre una-alta.

Și, în fina], una peste alta,

despre ceva care ne-ar putea schimba soarta.

 

 

Un poem cu bătaie lungă

presupune eforturi prea mari?

Așa că eu am ales

calea cea mai scurtă.

De cîțiva ani buni

aștept să mă maturizez

dar nici un semnal de alarmă

nu s-a tras

Și atunci eu de unde să știu
că miracolul nu s-a produs?

 

 

 Ceva-ceva tot trebuie să existe.

Cînd mă recunosc
este prea tîrziu
un anunț la obiecte pierdute
ar fi mai bine sau prost-venit?

 

Un nimic n-ar trebui (teoretic)
să fie egal decît cu el însuși
cu nimic adică
un nimic mai mare
sau unul mai mic

un nimic în plus sau unul în minus
oricum nu poate însemna
cu mult mai mult decît nimic.

Trebuie să existe undeva
și o lume mai bună
fără atîtea întrebări de prisos
fără atîtea cuvinte

sau cumpene fără rost

undeva unde nu neapărat

te-ai putea trezi altfel

decît ai fost



Realitatea ne alunecă printre degete

mai impalpabil sau mai ireal

decît această searbădă realitate

n-ar putea fi decît

o ascensiune spre în sus

(nu neapărat spre cel-de-sus)

ar trebui să fii nebun să crezi

că ai și atins-o sau

realitatea e șchiopă și mioapă.

Cu o pereche de ochelari sau o cîrjă

nu poți reda văzul, nici mersul

Să cultivi idei sau cuvinte frumoase

într-un fel de grădină sau seră iluzorie

să vezi sau să crezi că vezi dezvoltîndu-se lent

muguri de flori sau idei

pe care o grindină necruțătoare

i-ar ucide.

Ar fi ca o sinucidere lentă

tăcută și neîndurătoare


Ar trebui să mă privesc

de undeva de sus

și să-mi fac un fel de autopsie

să fiu convinsă că nu greșesc,

cînd afirm că sînt încă vie

și mai și iubesc.

Simt că cineva se uită critic

la noi.

Simt și că privirea vine din spate

Mie nu-mi rămîne decît să ignor

Și să încerc să trăiesc mai departe


O grămadă de frunze ruginii,

moarte

și tu să fii una dintre ele

cu tot ce ai; bun sau rău în tine.

Și totul luat, privit, ca o eventuală

posibilitate spre ceva.

Cu condiția să ignori spre ce.


Presupun că undeva se stabilește

diferență dintre gînd, vis și idee

și ne și ajută să trecem

prin aceste stări inteirnediare

pentru a ajunge la ceva tip, stabil,

dar la ce anume nu se știe!



Încrederea nu se măsoară în grade

Nu există "mai mult "sau "mai puțin"

Există sau nu există.

Nu vreau, desigur, să dau sentințe.

Există însă un alt fel de încredere

mai maleabilă, mai normală,

mai aproape de noi, cei de rînd.

Pentru că, dacă n-ar fi,

ce ne-ar mai putea aștepta?



O convorbire în direct

prin satelit cu dumnezeu

ar fi ca o linie telefonică moartă

Pînă să ajungă la mine

Pronia cerească

ceea ce mă durea atunci

cînd încercam să comunic

sau ceea ce mi se întîmpla

era deja întîmplat,

sau deja durut.



Numai stînd pe un edificiu instabil

(de exemplu un joc de cuburi)

și privind de sus, și spunînd ha-ha,

Și apoi trezindu-mă brusc pe pămînt

Atunci numai (și poate nici atunci)

Aș putea spune cu certitudine:

Aici e jos și acolo e sus.



De ce neapărat "A fi sau a nu fi"

Ar putea fi "A merge sau a nu merge"

"A face sau a nu face"

"A muri sau a nu muri"

Și așa mai departe.

Orice verb, orice replică

Ar putea fi memorabile.

Infinitivul, de exemplu,

Oferă multe perspective,

Problema e: ce infinitiv alegi?



Cuvinte repetate în gol

Ca niște mătănii

Pentru oameni singuri,

Nu există atîtea cuvinte

Pentru atîția oameni singuri

Și nici atîtea mătănii nu cred că există.