În USR se vrea capul lui Dan Barna. Liderul USR anunță că nu va renunța la funcție și cere o consultare online: Nu demisionez. Aș fi un politician laș
Eșecul înregistrat de liderul USR la alegerile prezidențiale tulbură apele în interiorul Uniunii. În cadrul unei ședințe care s-a lungit până târziu în noapte, mai mulți lideri USR au cerut demisia lui Dan Barna și a apropiaților acestuia.
Surse citate de Realitatea Plus susțin că liderii USR i-au reproșat lui Dan Barna, dar și „locotenenților” acestuia, Ionuț Moșteanu și Cătălin Drulă, strategia adoptată în campanie, mai ales în zona de comunicare.
După mai multe discuții și analize, Dan Barna le-a dat asigurări celor din USR că-și va pune mandatul pe masă și va solicita un vot de încredere din partea membrilor de partid, cel mai probabil prin intermediul unui vot electronic, metoda preferată de USR pentru a-i consulta pe cei din partid.
Luni însă, Barna afirma că nu demisionează de la conducerea USR, după rezultatele de la alegeri, deoarece asta ar fi o dovadă de lașitate. A admis, totuși, că știa că o treime din susținătorii USR vor să voteze Klaus Iohannis și că pe aceștia nu a reușit să-i convingă.
Barna a declarat că în cazul în care colegii săi vor considera că trebuie să se retragă de la șefia formațiunii, atunci nu are nicio problemă să facă acest pas.
„Nu îmi dau demisia pentru că aș fi un politician laș dacă aș face asta, pentru că Alianța a avut succes cu fiecare demers pe care l-a avut până acum. E prima dată când avem, să spunem, un pas înapoi. Ori dacă ași fi genul acela de politician care zice la prima dificultate «vă mulțumesc. Eu am încercat. Plec acasă. Vă doresc succes» ar fi ca și mi-aș bate joc de 1,4 milioane de oameni care mi-au acordat încrederea. Din această perspectivă vom avea chiar în această seară o discuție cu Comitetul politic al partidului, cu liderii filialelor din țară. Vom face o analiză. Vom vedea care sunt pașii de urmat pe mai departe. Miza sunt alegerile locale și bineînțeles guvernarea pe care apoi trebuie să o construim”, a afirmat Dan Barna, luni seara la Digi 24, întrebat dacă se așteaptă ca cei din USR să îl dea la o parte sau dacă își va da demisia.
Chestionat despre un posibil Congres pe care să îl ceară colegii de partid pentru schimbarea lui ca președinte al USR, Dan Barna a spus că în cazul în care vor dori acest lucru, atunci va face un pas în spate.
„Instrumente statutare există și nu o să mă agăț de funcție, pentru că miza este să schimbăm într-adevăr România. Dacă vor considera colegii mei că soluția este ca Dan Barna să se retragă, pentru ca Alianța să aibă într-adevăr succesul pe care nu l-am furnizat eu acum, nu văd nicio problemă să fac asta. Doar că în momentul acesta consider că această campanie și-a atins niște limite dincolo de care, în contextul dat, în care am fost singurul candidat atacat structurat în toată perioada de campanie, sunt niște limite pe care le-am atins. Că se putea mai bine, asta fără îndoială. Felul în care am înțeles să fac această campanie mi-l asum. Vom vedea ce pași vor urma”, a explicat Dan Barna.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, luni, rezultate parțiale oficiale, după numărarea a voturilor din 99,9% din secții. Klaus Iohannis a obținut 37,49% din voturi, Viorica Dăncilă 22,69%, iar Dan Barna este pe locul al treilea, cu 14,7%
Persoane: Dan Barna
Locații: București
Subiecte: Alegeri prezidențiale România 2019
Organizații: Uniunea Salvati România (USR)
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Dan Puric: Azi vedem gunoiul care se ridică. Se distruge tot eșafodajul creștin al acestui neam: Iubirea! România de azi are un popor schilodit, trecut prin teroarea istoriei

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

Profesor, despre testele PISA: Nu vor măsura niciodată particularul, specificul, creativitatea sau elanul spiritual și cunoștințele despre limbă și cultură. Sunt creația unor birocrați, cu un mesaj ideologic manifest, rudimentar și fără ocolișuri
Unde mai poți găsi Încălțăminte confortabilă din piele produsă în România? (P)

UPDATE Mesajul MApN după umilința la care a fost supus veteranul Emil Vețeleanu de Ziua Națională: „Un singur cuvânt pentru nea Emil: Respect!”
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)
De ce raportați acest conținut?