Tristă realitatea unui stat cumpărat, subjugat, împărțit între mai mari și mai mici puteri, între grupări de bandiți politici, bandiți instituționali și bandiți ziși-civici. Și, din păcate, sunt multe astfel de state, în care o șleahtă de mercenari locali lipsiți de orice scrupule, dimensiune omenoasă, respect față de semenii lor, jefuiesc, exploatează, omoară în numele altora și în nume personal. Iar România, aflăm tot mai des acest lucru, este unul dintre acestea, situabilă, după situația în care se găsește, și modul în care acționează grupările criminale interne și internaționale (mascate în instituții de justiție sau de apărare, în firme, companii, corporații, transnaționale) undeva între nivelul Africii și cel al statelor problemă ale Americii Latine sau Asiei.
 
Despre SRI, una dintre instituțiile care ar trebui să ne facă somnul mai liniștit și ziua mai senină, după ce de aproape 30 de ani prezintă în parlament rapoarte eliptice cu marile, dar neprecizatele, realizări, timp în care, în realitate, „amenințările” din afară și din interior, insensibile la rapoartele triumfaliste au ajuns la bunul lor sfârșit fără a fi deranjate de cetățenii din numita instituție, aflăm că a făcut o serie de ghidușii nelegiuite, adică, pasibile de a fi taxate conform legilor, pe care se făceau ei că le apără. Copiate, probabil, de la fratele mai mare din America, FBI-ul, băgat și el până peste cap în ilegale activități politice.

Laboratorul ImunoMedica

 
Descoperim, însă că mai nou, dincolo de puterile sporite pe care și le-a arogat, fie cu de la sine putere, fie prin actele guvernului Cioloș, care l-a făcut, în mod neconstituțional, organ de cercetare penală, SRI-ul a trecut și la activitatea de lobby – activitate economică, bine plătită în toată lumea, desfășurată la vedere sau ocult (ocult în cazul României unde domeniul nu este legiferat și poate fi tratat la trafic de influență ), care să se alăture celorlalte multe și neguroase activități economice ale instituției.
 
Găsim, bunăoară, în revista SRI, Intelligence (că tot suntem în România și cum era să se numească altfel!) un articol despre rezervele de petrol și gaze din Marea Neagră. La cât se discută în ultima vreme,  la câte acuzații sunt aduse partidelor și parlamentarilor de trădare, de vânzare pe nimic a resurselor, te-ai aștepta ca serviciul însărcinat cu apărarea intereselor României să abordeze partea întunecată a poveștii, să dea în gât rețele și vânduți, să ne răspundă la întrebările despre cum și cine face presiuni – dincolo de cele la lumina zilei și clare ca lumina zilei – și pentru ce scopuri murdare acceptă politicienii noștri un așa târg ticălos. Să ne spună măcar, în limbajul cu care ne-a obișnuit, că se întâmplă astfel de lucruri, de care au aflat și bunicile de la țară.
 
SRI -ul (din care românesc a rămas, pare-se, doar numele) face însă un lobby murdar (murdar prin mijloacele folosite: ura, teama, dezinformarea, diversiunea) în favoarea străinilor avizi de a lua pe nimic, fără obligații ecologice, de forță de muncă, de echipamente produse local, consistentele rezerve de petrol și gaze (probabil subevaluate de experții străini). Iar uimirea începe chiar de la titlu: „Marea Neagră, o șansă pentru securitatea energetică a Uniunii Europene”. Deci nu a României. Sau, altfel zis, nicio șansă pentru România din aceste zăcăminte.
 
Textul cu pricina are patru părți: 1. Oportunități pentru România; 2. Conflicte regionale și securitate energetică; 3. Păstrarea lanțului de aprovizionare; 4. România, un jucător important pentru Europa. În cea mai mare parte el se remarcă printr-un soi de blablabla care nu ne spune nimic, la finalul căruia aflăm scurt că:
 
Organizațiile de intelligence sunt preocupate de identificarea și semnalarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității energetice. Realizarea obiectivelor de dezvoltare regională și dezvoltarea infrastructurii de transport presupune cunoașterea acțiunilor externe ce ar putea aduce atingere securității naționale și europene.
 
Adică nu aflăm nimic.
 
Totuși articolul nu a apărut pentru blablageală, care e doar ceața necesară acțiunilor de „intelligence”, ci el are un scop foarte precis, care se dezvăluie în partea a doua. După ce la finalul părții cu oportunități pentru România aflăm doar că:
 
Din aceste considerente, explorarea, dezvoltarea și exploatarea țițeiului și gazelor naturale de pe platforma continentală românească a Mării Negre constituie o sursă alternativă de aprovizionare a Europei cu resurse energetice, dar și un factor de stabilitate pentru Uniunea Europeană. Europa își poate reduce, astfel, dependența de sursele externe.
 
în partea a doua suntem avertizați că:
 
Un potențial risc pentru România, în cazul în care ar activa pe cont propriu și nu ar face parte din formatele bilaterale și multilaterale din regiune, ar fi anexarea insulei Șerpilor de către Rusia, după modelul Peninsulei Crimeea. Acest lucru ar avea ca și consecință încălcarea Deciziei Curții de la Haga cu privire la insula Șerpilor care a fost disputată în trecut de România și Ucraina. Potrivit unui astfel de scenariu Rusia ar putea emite, ulterior, pretenții asupra zonei economice maritime din proximitatea României, în zonele de explorare și exploatare a resurselor energetice care conferă un plus de independență energetică.
 
Mai pe direct, SRI-ul ne spune că să ne băgăm mințile în cap, să lăsăm deoparte flecăreala și opoziția de doi bani la proiectul cerut de onoratele state, ambasade și corporații pentru că, dacă nu, vine rusul lacom de petrol și gaze și, după ce ocupă Insula Șerpilor, ia și zăcămintele din jur. Soluția sugerată de SRI este că, decât să ajungă gazele la ruși, mai bine le facem cadou aliaților strategici, care au mare nevoie de ele. Evident, mai mare decât noi, care, nici nu e clar dacă le merităm.
 
Această teorie arată ori că la SRI nu se știe nimic din ceea ce se întâmplă în lume: Rusia nu are nici cel mai mic motiv să facă mișcarea cu pricina nici acum, nici în viitor în afara cazului apariției unui pericol major și iminent pentru ea, deci ca mișcare de apărare, și nu ar avea ca obiectiv principal Insula Șerpilor și zăcămintele, ci o zonă tampon mai largă; ori că „ne prelucrează” ca la ședințele de partid comunist de pe vremuri când exact astfel de teorii aflam despre ticăloasele SUA, dușmanul de moarte al lagărului comunist. Ni se transmite, astfel, în subtext că: Rusia e rea: Rusia anexează. Rusia agresează: Rusia nu are respect față de legislația și tratatele internaționale. Rusia e un dușman permanent. Rusia trebuie urâtă și contrată. Trebuie, deci, să urâm.
 
Dincolo de reaua-voință evidentă din aceste paragrafe, ele mai dovedesc și prostie: Ce i-ar împiedica pe ruși să facă același lucru dacă zăcămintele respective ar fi cedate unor transnaționale? Apartenența companiilor la SUA sau UE? Păi noi nu suntem în NATO? Nu e chiar mai mult? Sau nu se pune?
Tot în această secțiune ceva dezinformare-manipulare pe tema Ucrainei (marea noastră prietenă de la răsărit care ne închide școlile, interzice asociațiile românești și îi trimite la moarte pe românii din Bucovina de Nord), despre cum a reușit să-și asigure în mare parte independența energetică. Fals.
 
Autoproclamarea Republicii Crimeea a avut loc în anul 2014, după toate eforturile depuse de Ucraina de a deveni independentă din punct de vedere energetic față de Rusia, lucru realizat de altfel în foarte mare măsură.
O altă dezinformare grosolană, pentru a o justifica pe cea cu atacul rușilor. 
 
O analiză detaliată a sectorului energetic al Ucrainei, din februarie 2018, pe care o găsiți la adresa http://carnegieeurope.eu/2018/02/06/reforming-ukraine-s-energy-sector-critical-unfinished-business-pub-75449 (făcută de 3 ucraineeni și un slovak, cu fonduri internaționale, printre care și de la societatea deschisă a lui Soros, deci departe de a putea fi bănuită de a servi interesele rușilor), sub auspiciile CARNEGIE RUROPE, arată limpede că situația este departe de a fi una roză, iar viitorul acestui sector este, din cauza a multor factori interni, pe muchie de cuțit. 
 
O lovitură suplimentară va fi realizarea Nord Stream 2 care va lăsa Ucraina fără acces direct la conducta de gaze către Europa și fără peste 2 miliarde de euro pe an taxe de tranzitare.