În plină criză ruso-ucraineană, există înțelegeri ciudate și negocieri secrete între Rusia, SUA și Iran pe tema acordului nuclear

În timp ce președintele Biden condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia și amenință public Moscova cu sancțiuni din ce în ce mai drastice, administrația sa colaborează pe ascuns cu rușii pentru a relua acordul nuclear cu Iranul și a submina acțiunile viitorilor președinți americani de tipul lui Donald Trump care s-ar retrage din acest acord, potrivit unor experți și foști demnitari americani, scrie Aaron Kliegman la Just the News.
„Statele Unite s-au asociat cu Rusia pentru a obține un nou acord nuclear cu Iranul”, a declarat Fred Fleitz, un fost analist al CIA care a activat și ca membru senior al Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților și al Consiliului Național de Securitate.” Aceasta înseamnă discuții secrete purtate cu rușii în ultimul an și acorduri prin care Rusia ar lua uraniu îmbogățit produs în Iran, urmând să îl dea înapoi Iranului în cazul în care un viitor președinte republican s-ar retrage din noul acord nuclear."
Fostul președinte Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul în 2018. Acest acord, prin care s-au impus restricții temporare asupra programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, a fost agreat în 2015 și pus în aplicare în 2016. Mulți experți și demnitari americani consideră că Iranul urmărește să producă arme nucleare - o acuzație pe care Teheranul o neagă.

„Administrația Biden a colaborat cu Rusia pentru a o determina să submineze eforturile unui viitor președinte republican, ajutând programul nuclear al Iranului”, a adăugat Fleitz.
Richard Goldberg, care a lucrat pentru Consiliul de Securitate Națională și a fost ani de zile angajat al Congresului, a observat că, potrivit acordului în curs de negociere, „se pare că Iranul ar urma să trimită rezerve de uraniu îmbogățit Rusiei, cu condiția ca Rusia să le restituie dacă SUA reintroduc sancțiunile împotriva terorismului".
La începutul acestui an, administrația Biden a declarat că este „la curent” cu o propunere din partea Rusiei privind un acord nuclear provizoriu cu Iranul, fără a oferi detalii, fapt care i-a determinat pe republicanii din Camera Reprezentanților să ceară administrației să comunice ceea ce știe.
„Rusia a trimis Iranului un acord secret”, a declarat la acea vreme reprezentantul Michael McCaul (republican din Texas). „Rusia încearcă să preia controlul acum în negocierile cu Iranul. Acesta este un acord secret. Noi nu l-am văzut”.
Statele Unite și Iranul au purtat negocieri indirecte la Viena pe tema acordului nuclear, permițându-i Rusiei să joace un rol de influență directă pe lângă ambele părți.
Gabriel Noronha, care a lucrat în administrația Trump ca și consilier special pentru Iran la Departamentul de Stat, a scris miercuri pe Twitter că foștii săi colegi politici de la Departamentul de Stat, Consiliul Național de Securitate și Uniunea Europeană sunt atât de îngrijorați de acordul care se conturează în negocierile de la Viena încât i-au împărtășit detalii pe care să le facă publice în speranța unei intervenții din partea Congresului.
„Întreaga negociere a fost intermediată și, „practic, condusă” de diplomatul rus Mihail Ulianov”, a declarat unul dintre demnitari, potrivit lui Noronha.
Echipa de negociere a lui Biden de la Viena este condusă de Robert Malley, care, potrivit lui Noronha, a propus ca SUA să scoată Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran de pe lista organizațiilor teroriste străine și să ridice sancțiunile împotriva acestuia dacă iranienii „promit pur și simplu să vorbească cu Statele Unite, în cadrul unor noi negocieri, despre „activitatea lor regională” (despre terorism)”.
De asemenea, echipa lui Biden se pare că se pregătește să ridice sancțiunile impuse de administrația Trump biroului liderului suprem al Iranului și asociaților acestuia.
Aceste măsuri corespund celor menționate într-un raport întocmit de Ministerul iranian de Externe pentru parlamentul iranian în vara anului trecut.
În acel raport, oficialitățile iraniene au scris că administrația Biden este pregătită să ridice nu doar sancțiunile la care s-a renunțat prin acordul nuclear, ci și sancțiunile suplimentare impuse de administrația Trump. Printre acestea s-ar număra sancțiunile împotriva liderului suprem iranian Ali Khamenei și considerarea de către SUA a IRGC ca organizație teroristă.
Cu alte cuvinte, se pare că administrația Biden nu încearcă doar să reia acordul nuclear iranian original, ci negociază unul care, avertizează experții, va fi mai avantajos pentru Iran.
Statele Unite ar „plăti mai mult în avans, cu mai puțin timp la dispoziție și cu restricții valabile pentru o perioadă mai scurtă de timp privind programul nuclear al Iranului”, a declarat Behnam Ben Taleblu, membru senior al Fundației pentru Apărarea Democrațiilor.
Unele dintre restricțiile-cheie ale acordului privind programul nuclear iranian expiră în următorul deceniu.
Taleblu a explicat că regimul încearcă să construiască o „armură financiară” pentru a se pregăti pentru eventualitatea retragerii SUA din acord după alegerile din 2024, dacă un nou președinte american va dori să facă acest lucru.
„Iranul a avut parte de un curs intensiv de supraviețuire în condiții de presiune maximă” în timpul administrației Trump, „a învățat o lecție din aceasta și încearcă să se izoleze financiar cât mai mult posibil, păstrând în același timp cât mai mult din programul său nuclear”, a spus el.
Rusia nu dorește un Iran înarmat nuclear, au explicat experții, dar Kremlinul dorește un stat-client la sudul său - iar acordul nuclear contribuie la realizarea acestui lucru.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ali Khamenei Behnam Ben Taleblu Donald Trump Fred Fleitz Gabriel Noronha Joe Biden Michael McCaul Mihail Ulianov Nicolae Ceauşescu Richard Goldberg Robert Malley Vladimir Putin
Organizații: Administrația Biden Camera Reprezentanților SUA Casa Alba Congresul SUA Gardienii Revoluției Ministerul iranian de Externe Parlamentul Iranului Partidul Democrat Partidul Republican Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)