În timp ce sistemul sanitar românesc reclamă disperat absența măștilor de protecție și a combinezoanelor medicale, statul român ignoră producția realizată de o fabrică din Bacău. Așa că produse vitale în această perioadă ajung la export, în Italia.

Potrivit știri. botoșani.ro., cel mai mare producător de echipamente medicale, măști de protecție și combinezoane medicale din România își exportă toată producția în Italia.

Guvernul României nici măcar nu a contactat fabricile din Trotuș, dar face eforturi să importe materiale de protecție medicală din China sau din țări din Asia. Managerul fabricilor de la Trotuș, Adrian Stoian spune că nu a fost contactat de nimeni din partea statului român.

„Răspunsul este nu. Noi de altfel nu lucrăm deloc pentru România. Am participat în trecut la licitații publice, dar statul a preferat să lucreze cu China, pentru 1 leu în minus față de oferta noastră. De atunci, nu am mai participat la vreo licitație. Drept urmare, noi lucrăm doar pentru Europa, în special pentru Italia. Noi producem combinezoane, care, spre deosebire de ceea ce am văzut pe la televizor, chiar oferă protecție, sunt certificate, respectând anumite cerințe tehnice, cu filtre antibacteriene, adică chiar protejează. Ceea ce am văzut că poartă medicii, de tipul costumelor de vopsitor, oferă zero protecție. Este ca și cum nu le-ar purta”, a spus Stoian, pentru Ziarul de Bacău, zdbc.ro.