Încă o moarte fulgerătoare: un pompier din Zalău a murit la numai 42 de ani
Un pompier de la ISU Sălaj, în vârstă de doar 42 de ani, s-a stins din viață luni, 17 aprilie. Cosmin Vladimir Pop activa în cadrul Detașamentului Zalău, transmite Graiul Sălajului.
Anunțul decesului fulgerător a fost făcut de ISU Sălaj.
"Din nefericire, în această dimineață (luni, 17 aprilie, n.red.) inima colegului nostru, plt.adj. Pop Cosmin Vladimir a încetat să mai bată.
Cosmin, în vârstă de numai 42 de ani, a fost un camarad și un pompier care a făcut cinste armei, fiind încadrat din anul 2006, la Detașamentul Zalău. A fost un adevărat profesionist și un om deosebit.
Întregul personal al unității noastre împărtășește durerea pierderii atât de devreme a colegului nostru și adresează sincere condoleanțe familiei, în aceste momente de mare durere și tristețe.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Drum lin spre cer!”, e mesajul transmis de pompierii sălăjeni
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Cosmin Vladimir Pop
Locații: Zalău
Subiecte: moarte subită
Organizații: ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)