Încă o parohie din România a semnat Declarația de Unire cu Basarabia

În timp ce peste Prut numărul localităților care au semnat declarația de Unire cu Țara Mamă crește de la o zi la alta, ajungând la peste 120, sporește și numărul parohiilor din România care își pun semnătura pe acest act simbolic în Anul Centenarului. După Parohia din satul Vâlcele, județul Covasna, și Mănăstirea Putna, Parohia Moara Domnească din județul Ilfov s-a alăturat celor care doresc Unirea cu Basarabia.
Potrivit 10tv.md, declarația Parohiei Moara Domnească a fost semnată de părintele paroh, Mihail Dobre, alți doi preoți invitați, membri ai consiliului comitetului parohial și de alți credincioși care au participat la slujba de Duminică.
„Dragostea de patrie a fost și este unul dintre cele mai înălțătoare sentimente pe care le poate nutri un om de-a lungul vieții sale. Dragostea pentru propria țară nu trebuie demonstrată și strigată bătând cu pumnul în piept, ci trebuie simțită și trăită. Manifestările acestei sărbători au început cu slujba Sfintei Liturghii și slujba de Te-Deum, iar în continuare s-a citit referatul cu tema „Basarabia, pământ românesc , culminând cu citirea textului Declarației de Unire, acesta fiind aprobat de cei prezenți, în unanimitate. În aceste momente solemne și înălțătoare pentru Patrie, cei prezenți au semnat această Declarație de Unire îndrumați de dragostea față de Dumnezeu și Țară, cu gândul la frații lor basarabeni”, a declarat preotul paroh Mihai Dobre.
Declarația a fost semnată pe 18 martie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Dr. Răzvan Constantinescu: EPIDEMIA DE MORȚI SUBITE

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Valer Marian: Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III). Verdict american ferm: alegeri neviciate, rapoarte secrete falsificate
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)