Încă trei protestatari executați în Iran. Au fost acuzați de legături cu Mossad
Presa iraniană de stat a declarat că trei bărbați acuzați de implicare în tulburările din Mashhad și într-un presupus complot legat de Israel au fost executați luni dimineața. Aceștia sunt Mehdi Rasouli și Mohammadreza Miri, care au fost descriși drept „elemente Mossad” implicate în ceea ce autoritățile au numit o „lovitură de stat” în ianuarie 2026, și Ebrahim Dolatabadi, descris ca o figură-cheie în tulburările din zona Tabarsi, potrivit iranintl.
Rasouli și Miri au avut un „rol direct” în uciderea unui membru al forțelor de securitate iraniene în timpul evenimentelor, în timp ce Dolatabadi a fost acuzat că a condus grupuri implicate în confruntări de stradă.
Potrivit agenției Fars, unul dintre cei doi ar fi participat la proteste înarmat cu o sabie artizanală, iar ambii ar fi aruncat cocktailuri Molotov. Justiția iraniană susține că mărturisirile acestora au stat la baza condamnării.
Grupurile pentru drepturile omului spun că Iranul a executat cel puțin 25 de prizonieri politici de la începutul atacurilor americano-israeliene din 28 februarie.
Teheranul a executat duminică un alt prizonier politic în închisoarea Urmia, a raportat sistemul judiciar, identificându-l drept Mehrab Abdollahzadeh.
Există însă și o altă versiune. O sursă citată de organizații pentru drepturile omului a declarat că unul dintre tineri ar fi recunoscut faptele doar după ce ar fi fost supus torturii. În plus, familia ar fi fost presată să nu vorbească public despre caz, în schimbul unei eventuale reduceri a pedepsei.
Execuțiile vin pe fondul represiunii dure a protestelor antiguvernamentale din această iarnă. Potrivit unor estimări citate de presa internațională, zeci de mii de persoane ar fi fost ucise în timpul intervențiilor forțelor de ordine, în mai multe orașe din țară. Manifestațiile au fost reprimate violent la ordinul liderului suprem, Ali Khamenei, iar autoritățile de la Teheran continuă să prezinte protestele ca fiind orchestrate de forțe externe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină
Locații: Iran
Subiecte: execuții iran Proteste Iran
Organizații: Mossad
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)