Încă un artist se revoltă! Dan Bittman: "Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu faci autopsie. Cer demisia acestor nenorociți!" PROCONSUL se solidarizează
Cu câteva excepții, puține voci din lumea artistică, altădată vocale împortriva ordonanțelor pe justiție, au luat atitudine față de restricțiile din pandemie. Cei care s-au încumetat să o facă, au fost înfierați cu mânie proletară. De altfel, nici nu a apucat să spună ce credea, că site-ul ziare.com a titrat ”Dan Bittman instigă la revoltă împotriva autorităților”. După modelul Cristi Puiu, acuzat și el în cor de „Presa Miluită” , așa cum o numește Ion Cristoiu, că a instigat la nepurtarea măștii.
Dan Bittman a luat foc, într-o emisiune la Antena3, comentând măsurile absurde impuse de contextul pandemiei de Covid-19 în România. Dan Bittman este revoltat și nu crede în cifrele pe care le dau autoritățile zi de zi. „Cer oficial demisia acestor nenorociți. Trebuia să pice guvernul acesta de zece ori! Toți cei care au organizat desantul penibil, demonstrând că pentru mine e ciumă, pentru alții mumă… Cum adică? Tu asta numești protejarea unei națiuni?”, s-a revoltat solistul de la Holograf.
Dan Bittman a spus că virusul există și nu contestă situația gravă din alte țări, dar nu e de acord cu modul în care autoritățile au abordat pandemia. Și spune că informațiile pe care le transmite zilnic Grupul de Comunicare Strategică nu reflectă realitatea, mai ales atunci când vine vorba de numărul deceselor.
”Eu nu contest că sunt cazuri dramatice. Atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni de Covid-19 în România. Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie. Sunt alături de familiile îndurerate. Mie mi-au murit ambii părinți, nu de Covid (…) dar nu pot să înghit informație fără discernământ.”, a declarat indignat, Bittman, miercuri seara, la Antena 3.
Mai mult, solistul este convins că numărul cazurilor va scădea înainte de alegerile parlamentare din decembrie, atunci când fiecare partid este își concentrează atenția asupra campaniei electorale.
"Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate și acelea. În primul rând, miza este să existe starea asta în care se pot achiziționa tot felul de drăcii fără licitație, și poliția e mulțumită că e lumea liniștită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu. Le doresc însă românilor să gândească cu mintea lor. Sună-mă în 5 decembrie să îmi spui câte cazuri sunt… Nu ți se pare că e o manipulare? Sunt patru-cinci-zece oameni cu afaceri de miliarde, care știu exact ce vor. Uitați-vă pe o televiziune concurentă, afirmațiile unui fost deputat, un hoț care vorbește acum despre hoț.
Este simplu să spui de sus: Băieți, de mâine avem 4.000 de cazuri. Unde sunt 10.000-20.000 oameni testați? Sunt 140.000 și 150.000 de infectări și 120.000 de oameni care s-au vindecat, dar nu se spune nicăieri. Varianta mea de a gândi este una singură.
Îmi iau informațiile din statistică, sunt inginer, sunt lucruri care se bat cap în cap. Realitatea de pe stradă contrazice statistica (…) "Aș fi făcut spitale, aș fi făcut lucruri coerente. Așa o dezumanizare nu am văzut de când sunt. Nu am văzut copii de clasa a I-a speriați de măștile alea, de plexiglas.", a comentat solistul. "Tuturor ne este teamă pentru că s-a inventat un dușman invizibil. Este fabulos să inventezi o chestie de care să-ți fie frică, pentru că ne e frică de moarte. Nu, nu mi-e teamă, am s-o spun acum, și probabil că mâine o să-mi pună unul pe clanță o chestie ca să iau Covid. Mă spăl pe mâini cum face toată lumea, cum am învățat de la bunicii mei”, spune solistul trupei Holograf.
Dan Bittman susține că masca nu este utilă în contextul pandemiei și că în cele opt luni de virus românii nu au învățat nimic nou.
"Eu zic să ne protejăm ca specie, dar să avem mintea la noi, să luăm exemplele coerente și bune. Aici informația nu mai există în România, decât cea care trebuie să fie. Noua Zeelandă a terminat-o cu virusul. Trebuiau să fie călare pe ăia, să îi întrebe. Nici în Bulgaria, în Grecia nu sunt aceste probleme. Sunt oameni, ies, nu s-au închis cârciumi, până și în Anglia, nu s-au închis cârciumile. Să nu uităm că e atât de simplu să te duci într-o vizită într-un spital…Să stai trei ore în spital ca Trump, să câștigi valul de simpatie. S-au prins că e foarte simplu de condus o turmă uriașă de oameni.”, a continuat solistul.
Am postat interviul lui Dan de la Gândul si acum postez si link-ul interviului de aseară.
Antenele fac ce fac și mai cheamă câte un invitat care le dă peste cap emisiunea.
Și pentru toți rașii pe creier care sunt din ce în ce mai mulți (inclusiv si din păcate și printre colegii de breasla), omul nu a spus ca nu exista Covid19!
A spus doar că masca și spălatul pe mâini nu au nici un efect (vezi toată Europa "civilizată"unde oamenii, vezi Doamne respectă regulile), daca sunt SINGURELE măsuri!
Urmăriți si mai ales încercați sa înțelegeți (daca puteți) ce spune Dan Bittman."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Persoane: Dan Bittman
Locații: București
Subiecte: Masca obligatorie măsuri restrictive Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Pandemie coronavirus
Organizații: Proconsul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)