Încă un deces subit la un tânăr angajat: Stomatologul Mihnea Nica de la Clinica 32 din București

Nu trece ziua, că aflăm de o nouă moarte subită, aparent inexplicabilă, fiind vorba de o persoană tânără: astăzi, Clinica stomatologică 32 din București îl plânge pe dr. Mihnea Nica, originar din Craiova, un dentist talentat și îndrăgit de pacienți, pe care moartea acestuia i-a luat prin surprindere.
„Acesta este unul dintre cele mai grele lucruri pe care noi, familia 32, îl trăim. Cu mare tristețe în suflete, ne exprimăm condoleanțele pentru pierderea Dr. Mihnea Nica. Dumnezeu a vrut să ni-l ia atât de repede. Pentru noi, Mihnea rămâne în inimile noastre prin tot ceea ce a însemnat el, un om excepțional, un profesionist excepțional, un prieten pe care l-am iubit cu toții. Suntem alături de familie în aceste momente inimaginabil de grele”, a anunțat Clinica 32, marți, pe Facebook.
Nu știm încă dacă acest deces a fost cauzat de vaccinare sau a avut alte cauze, cert este că la recenzii o clientă nota pe 5 martie 2021 că „Clinica este modernă, se respectă protocoalele igienico-sanitare”.
La postarea despre moartea dentistului Mihnea Nica au apărut zeci de comentarii ale pacienților care au interacționat cu acesta. Cu toții sunt nedumeriți și întristați de plecarea neașteptată a unui medic atât de tânăr și de apreciat:
„Un OM cu un caracter deosebit, cu o educație aleasă, un profesionist desăvârșit... mi-a fost și mie medic!
Drum lin, domnule Doctor Mihnea Nica... probabil, îngerii v-au dorit sufletul printre ei!
Dumnezeu să-l odihnească în pace... Sincere Condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis Paraschiva Furtuna.
„A fost doctorul meu, un doctor excepțional... îmi este imposibil să cred așa veste! Dumnezeu să-l aibă în pază! Condoleanțe familiei!”, scrie și Anca Elena Pislaru.
Andreea Andrei: „Am
primit teribila veste in contextul in care vineri aveam programare si
inca nu-mi pot reveni din soc. Cat de cruda este soarta uneori! Am
vorbit la telefon si mi-a spus ca ramane sa ne vedem vineri, iar eu i-am
raspuns :”daca nu intervine ceva intre timp…!” - Doamne, nu la asta
m-am referit!
Ceea ce m-a marcat la dumnealui in relatia cu pacientii a fost amabilitatea, implicarea si profesionalismul sau. Am mai fi avut nevoie de astfel de oameni…
Ma rog la Dumnezeu sa-i intareasca mama. Peste astfel de momente nu poti trece.
Drum lin, domnule doctor Mihnea!
Dumnezeu sa va odihneasca-n pace!
Condoleante familiei si prietenilor apropiati!!”

„Doamne, nu se poate... l-am cunoscut pe acest medic, am fost la el pt un plan de tratament...
Dumnezeu să-l aibă-n paza Lui!
Ce s-a întâmplat de a plecat așa devreme?”, se întreabă Marcela Șerban.
Aceeași întrebare ne-o punem și noi. Prea multe decese subite în ultimele zile, aproape toate la oameni tineri și angajați, fără antecedente medicale cunoscute!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Mihnea Nica
Locații: București
Subiecte: moarte subită
Organizații: Clinica 32
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)