Incendiu cu deznodământ atipic la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova: pacienții nu au pățit nimic, însă trei cadre medicale și-au rupt picioarele sărind de la etaj
Un incendiu a izbucnit, luni seară, în clădirea Clinicii de Psihiatrie din Craiova. Nu sunt victime printre pacienți, însă trei cadre medicale au suferit fracturi după ce s-au aruncat de la etaj, nemaiașteptând sosirea pompierilor. Se pare că deznodământul tragic al incendiilor de la Spitalul Județean din Piatra Neamț sau de la Institutul Matei Balș din București a băgat spaima în medici.
Potrivit Ministerului Sănătății, saloane de la parterul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova au fost inundate cu fum, după ce o pacientă ar fi dat foc unei saltele.
„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime.
Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital. În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară, într-o altă aripă a clădirii. Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății, potrivit televiziunii Antena3.
Trei cadre medicale s-au ales cu fracturi după ce au sărit pe geam de la etajul 1. Acestea au fost transportate la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri. În total, 18 pacienți și 5 cadre medicale s-au autoevacuat, iar un alt pacient a fost evacuat de pompieri.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)