Încep manifestările dedicate împlinirii a 29 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara

La Timișoara începe vineri, 14 decembrie, seria de manifestări comemorative dedicate împlinirii a 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
Primăria Timișoara, împreună cu asociațiile de revoluționari, a pregătit un program prin care comemorează victimele și celebrează victoria împotriva comunismului. Evenimentele debutează vineri și vor include depuneri de coroane, vor fi aprinse candele și se vor organiza marșuri, dar și o ședință festivă la Consiliul Local Timișoara.
Potrivit Primăriei Timișoara, programul debutează vineri, la ora 17.00, cu o expoziție și o lansare de carte la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, urmată sâmbătă, de la ora 18.00, de "Marșul Libertății" pe traseul Piața Maria - Piața Victoriei.
Ședința festivă a Consiliului Local va fi duminică, de la ora 11.00, urmată de o serie de activități culturale în incinta Teatrului Național.
Tot duminică, de la ora 20.00, în Piața Victoriei se vor aprinde candele, iar de la ora 23.45 va fi oficiată la Biserica Martirilor o liturghie.
Luni, 17 decembrie, este zi de doliu în Timișoara, zi în care se vor oficia slujbe de pomenire și vor fi depuneri de coroane la Catedrala Mitropolitană (ora 10.00), Biserica Martirilor (ora 12.00) și Cimitirul Eroilor (ora 14.00), iar de la ora 18.00 pe treptele Catedralei va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor - martiri.
În 18 decembrie, pe treptele Catedralei se vor aprinde candele (ora 18.00).
În 20 decembrie, la ora 12.00, se va declanșa sirena timp de trei minute pentru a marca dobândirea de către Timișoara a statutului de prim oraș liber de comunism. De la ora 20.00 pe scena din Piața Victoriei se va desfășura Rock for Revolution, cu participarea Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz, Sanctuar.
În 22 decembrie, la Casa Armatei se va desfășura Adunarea Festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluției și 28 de ani a FNRD 89.
De asemenea, vor avea loc numeroase expoziții și lansări de carte, concursuri pe teme de istorie și de artă plastică. În 19-20 decembrie delegații asociațiilor "Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989" și "17 decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din 1989'' se vor deplasa la București, Popești-Leordeni și Slatina pe urmele cenușii eroilor martiri dispăruți, urmând să depună coroane și să oficieze un parastas.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Timișoara
Subiecte: Evenimentele din Decembrie 1989
Organizații: Societatea Timișoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)