Istoricul Marius Diaconescu publică în cotidianul Adevărul o declarație făcută de János Lázár, șeful de cabinet al premierului Ungariei, despre Trianon. Declarația este publică și a fost postată pe site-ul Guvernului de la Budapesta.

„Când îi vom vedea, în sfârșit, pe primul ministru slovac sau pe președintele României că își vor declara compasiunea și își vor exprima simpatia pe 4 iunie la ambasada Ungariei? Pentru că deja am văzut un prim ministru maghiar care a ciocnit șampanie de ziua națională a României pentru nașterea României Mari”, a declarat retoric János Lázár.

Declarațiile publice făcute de János Lázár sunt halucinante și revoltătoare: „Nu ne dorim nicio modificare a granițelor și mai ales nu ne dorim tensiuni etnice, noi războaie in Europa… dar asta nu înseamnă că vom tolera provocările, încălcările repetate ale sensibilităților noastre naționale pentru încă 100 de ani. Da, putem spune chiar și acum: „Dreptate pentru Ungaria!”, care a fost strigătul pentru revizuire după 1929.”

Oficialul ungar continuă și spune că în urma tratatului de la Trianon, „Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriu și din populație. Peste noapte, din 320.000 km pătrați și 20 milioane locuitori, Ungaria a rămas doar cu 93.000 km pătrați și 7 milioane locuitori. Pentru că România a putut să obțină Transilvania și Partium fără niciun merit și niciun temei juridic, statul slav din sud părțile sudice, iar Cehoslovacia din acea vreme partea de nord a țării și Transcarpatia. Astfel că în loc de state naționale au fost create țări multietnice pe ruinele Monarhiei.”

János Lázár visează la faptul că liderii României își vor cere scuze: „Prietenii și cunoscuții străini veniți de departe au înțeles deja ei înșiși că Trianonul a fost de fapt o vendetă etnică făcută prin mijloace administrative, nu un tratat de pace. Că Trianonul nu a distribuit învingătorilor adevărul istoric, ci mai mult pământ: mine bogate, păduri întinse și câmpii roditoare ungurești. Judecând fără mânie și părtinire, străinul venit de departe înțelege deja dintr-o simplă relatare că: Trianonul nu a închis, ci a menținut războiul. La urma urmei, a fost ultima mare luptă a primului război mondial. Ultima bătălie, în care ungurii fără arme au trebuit să apere cu mâinile legate la spate împotriva celor mulți ceea ce a fost al lor de secole, în fața lui Dumnezeu și a omului. Că Trianonul nu a adus pace Europei – și de fapt lumii, ci un nou război. A făcut să fie inevitabil un nou cataclism, care a fost chiar mai distructiv decât primul, mai dureros și mai iresponsabil. Dictatul de la Trianon este fără îndoială o durere a Ungariei, dar este un păcat al întregii Europe și o rușine a întregii lumi occidentale. A fost și rămâne. Rămâne – în ultimii 100 de ani nimeni niciodată nu a cerut scuze Ungariei pentru Trianon. Nici nu vorbesc despre reparații. Dar de ce nu am vorbi despre reparații acordate chiar și ungurilor, nu doar despre gesturi simbolice. Despre reverență și despre scuze. Despre cuvintele spuse public de liderii țărilor vecine, prin care în sfârșit cel puțin recunosc și nu tăgăduiesc în continuare nedreptatea. Acea nedreptate, pe care mai marii Europei de atunci au comis-o împotriva ungurilor, ai căror complici au fost în unele cazuri și înaintașii lor, dar, în orice caz, au fost beneficiarii”.