Republica separatistă Transnistria, creație a minților diabolice sovietice și bastion rusesc, „sărbătorește” azi 30 de ani de la începutul războiului ruso-român soldat cu „independența” enclavei militare rusești. Fâșia de importanță strategică a intrat din nou în centrul atenției specialiștilor și nu numai, ca urmare a războiului din Ucraina.

În urmă cu exact 10 ani am întreprins o incursiune în Transnistria, pentru realizarea unui foto-reportaj despre spațiul istoric românesc. Nu credem că s-au schimbat multe de-atunci în capitala statului invizibil, în care se află importante mijloace și resurse militare ale Armatei Rusiei. Vă introducem aici în zona de după sârma ghimpată din răsăritul românesc, în care se afla țintuiți, împreună, români, ucraineni și ruși, ca într-o uriașă rezervație sovietică încremenită în timp.

După ce am vizitat impresionanta noastră Cetate a Tighinei (foto-reportaj mai jos), am pornit spre Tiraspol. In primul rand, ne trebuiau bani locali. In caz de nevoie, puteti sa schimbati – la negru, evident -, leii Republicii Moldova pe rublele Transnistriei, la orice benzinarie, ceea ce am facut si noi.

Rubla transnistreana e mica, vioaie si nerecunoscuta in nici un alt colt al lumii.  Pe banconotele de aceeasi dimensiune cu leutul moldovenesc se afla ori Cetatea Tighina, pontata bine, pe 25 de ruble, ori un monument sovietic, depreciat la 1 rubla, ori, la un pret de 10 ruble si, respectiv 100 de ruble… Manastirea Noul Neamt si Catedrala Episcopiei Ortodoxe Ruse din Tiraspol! Sa mai zici ca comunistii nu sunt religiosi!

Copeica, numai buna pentru numismati liliputani, imita banutul fratesc de dincoace de Nistru.

Invariabil, pe toate bancnotele troneaza figura Generalissimului Suvorov, despre care se spune ca ar fi fondat Tiraspolul acum 220 de ani, la 1792, chiar daca insusi numele orasului vine de la Tyras, denumirea daco-romana a Nistrului, si polis, oras. Dar tot asa zic ungurii ca Stefan al V-lea al Ungariei a infiintat Cluj-Napoca iar Ptolomeu era beat cand a scris ca in inima Romaniei de azi se afla "una dintre cele mai însemnate localități din Dacia”, cu numele Napuca. N-apuca nici ungurii sa se bucure singuri de Cluj si nici rusii de Tiraspol, pentru ca, vrand nevrand, in asa-zisa Transnistrie tot romanii sunt majoritari, dupa care urmeaza minoritatea ucraineana si casta conducatoare ruseasca si cazaceasca.

"Populația băștinașă a Transnistriei a fost neîntrerupt românească”

Regretata noastra colega de presa de la Chisinau, Galina Lungu – Dumnezeu sa o odihneasca in pace! -, prezenta intr-o sinteza ce purta titlul de mai sus continuitatea romaneasca dintre Nistru si Bug:

"Populația băștinașă a Transnistriei în hotarele istorice cuprinse între Nistru și Bugul Oriental a fost neîntrerupt, pe parcursul secolelor, majoritar românească. Acest lucru l-au demonstrat o serie de călători, geografi și prelați, cum ar fi Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi, care au depus în cărți publicate mărturii asupra caracterului etnic românesc al acestui teritoriu.

Cu aproape 30 de ani înainte ca rușii să treacă Bugul, în 1792, și să anexeze Transnistria cu forța armată, guvernul rus l-a trimis în recunoastere în această zonă pe cazacul Andrei Constantinov. Reîntors la curte, cazacul a raportat că nu a găsit nici un rus și că a auzit „doar vorbă moldovenească și tătărască”.

Protoiereul rus Lebentiev în lucrarea sa "Ucraina Hanului”, apărută în or.Herson, în 1860, recunoaște că moldovenii sunt cei mai vechi trăitori pe locurile pe care se situează Transnistria. În context, scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu afirma că la 1230 exista o populație românească compactă în Podolia Volnîi, care se mai regăsea compact și în 1849, în număr de aproximativ 500 de mii de oameni. Același lucru este recunoscut și în Marea Enciclopedie Rusă din secolul trecut, iar lingvistul sovietic Serghieski recunoaște, în 1936, că românii și ucrainienii au ocupat instantaneu acele locuri,”dacă nu mai repede românii”.

Odată cu mișcările revoluționare din 1917, moldovenii transnistreni convoacă un congres la Odesa și cer "lichirea Transnistriei de Basarabia”, "școala, liturghia și judecățile să se facă în limba română, să se folosească alfabetul latin”.

Caracterul moldovenesc (românesc) al ținutului transnistrean a fost recunoscut de sovietici, atunci când au creat, în 1924, Republica Autonomă Moldovenească (RASSM) prin care a fost pus începutul prezenței politico-geografice moldovenești în Transnistria. După 1940, Stalin dezmembrează atât Basarabia care pierde județele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albă, Hotin, cât și RASS Moldovenească, care pierde raioanele Cruti, Balta, Bârzu, Ocna și Nani în favoarea Ucrainei.

De la 1792, populația Transnistriei a fost supusă unui intens proces de rusificare, iar teritoriul a fost transformat pentru următoarele secole într-un cap de pod al expansiunii rusești în Balcani.

O bună parte a populației băștinașe a fost exterminată de regimul comunist. Istoriografii susțin că în 1937 intelectualitatea din RASSM a fost acuzată de susținerea dușmanului de clasă, fiind exterminat atât întregul guvern al republicii, cât și scriitorii Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Țurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. În s. Butor, Grigoriopol au fost împușcati 167 bărbați din cei 168 existenți. Totodată, colectivizarea forțată și închiderea bisericilor i-a determinat pe mulți să fugă peste Nistru.

Necătând la aceasta, ultimul recensământ sovietic din 1989 arată că în circa 70-80% din localitățile din Transnistria populația românească constituia 40%, în timp ce ucrainenii constituiau 28% și rușii 25%. Totodată, în or. Tiraspol unde, în 1940, românii formau 65% din populație, în 1989 ei reprezentau abia 12%.

Rezultatele complete ale recesământului populației în regiunea transnistreană a R.Moldova, petrecut în perioada 11-18 noiembrie 2004, arată că numărul total al populației regiunii, în comparație cu 1989 s-a redus cu circa 25% sau cu peste 170 mii de locuitori. Populația or.Dubăsari s-a redus cu aproape 44%, populația or. Bender cu 30%, Camenca – cu 25%, Tiraspol – cu 21%, Râbnița – cu 13%. Mai mult, s-au înregistrat schimbări în ceea ce privește structura populației după naționalitățile de bază. Astfel, ponderea populației de etnie moldovenească s-a redus de la 40% la 31,9%, celei de etnie rusă s-a majorat de la 25,4% la 30,4%, celei de etnie urcraineană a crescut cu 0,5%.

Regiunea transnistreană cuprinde în prezent un teritoriu de circa 4 163 km2 sau 12% din teritoriul R.Moldova. Pe teritoriul Transnistriei se află 167 de localități, dintre care 4 orașe, 8 orășele și 143 de sate. În ciuda izolării internaționale, Transnistria și-a creat toate atributele caracteristice unui stat – instituții de stat, forțe armate, structuri de poliție, servicii de securitate, organe vamale, propria valută, propriul sistem economic și financiar”, scria Galina Lungu intr-un articol din Vocea Basarabiei, reprodus de Moldova.org.

Datele demografice nu sunt diferite nici azi, in special la sate. Dar sa ne intoarcem la incursiunea noastra in trecut.

Peste Nistru, printre cuiburile de mitraliera

Inarmati cu ruble si benzina, si ea, cum altfel?, ruseasca, la fel ca cea din Republica Moldova si Romania, purcedem spre Tiraspol, capitala imperiului pierdut: imperiul rosu. Sau a imperiului invizibil dar atat de prezent? Intr-adevar, daca cineva si-ar propune ar putea realiza o euro-rubla buna prin initierea pe teritoriul Transnistriei de calatorii in timp: inapoi in lumea bolsevica, avand drept slogan mai cunoscutul "Back in USSR”. Cu tot ce era "bun” si rau: strazile goale, libere de circulatie dar si incertitudinea care planeaza asupra fiecarei clipe: vei fi sau nu vei fi ridicat? In loc de autocare s-ar putea folosi tancuri sovietice, aflate destule prin parcarile "mall”-urilor de armament din Transnistria.

Singurele diferente majore si vizibile fata de vremurile comuniste sunt ca, pe strazile Lenin sau pe langa Sovietul Suprem, acum lucesc in soare, sau in balti, turle aurite de biserici chivernisite, iar, la capitolul economie de piata vs economie de stat, firmele comuniste s-au capitalizat in… "Sheriff”. Totul e "Sheriff”: benzinaria e "Sheriff”, alimentarele sunt "Sheriff”, bancile sunt "Sheriff”, si, probabil, si Catedrala din Tiraspol ar fi "Sheriff”, daca n-ar fi a Episcopiei Ruse ce tine de mareata Moscova.

Intrarea in Tiraspol se face admirand realizarile "Epocii” Igor Smirnov, stadionul si benzinaria "Sheriff”, in priveliste pe partea stanga. Mandria orasului, stadionul "Sheriff”, este "cel mai mare stadion de fotbal din Transnistria și din Republica Moldova”, unde presteaza chiar "campioana Moldovei”, echipa "Sheriff – Tiraspol", antrenata de nimeni altul decat de fostul antrenor al echipei Steaua, Mihai Stoichiță. Ne intrebam, desigur: e platit in ruble transnistrene?

Din geopolitica fotbalului si a companiilor trans-multi-nationale poti sa intelegi, adeseori, mult mai multe decat din ce enunta, sec, politicieni vremelnici amatori si negociatori internationali de fatada. De exemplu, la parterul stadionului ultrachivernisit, de zeci de milioane de euro, se afla reprezentanta firmei… Mercedes. Iar la un 23 august, ca sa mai dam un ultim exemplu, pe stadionul "Sheriff” a "evoluat” in meci cu Tiraspolul echipa franceza Olympique Marseille, în "play-off”-ul preliminariilor Ligii Europa. Carevasazica, coane Fanele, republica separatista nerecunoscuta, regim sovietic interzis in UE, dar Germania si Franta "evolueaza” gut-merci, pe euro-ruble, desigur. Dupa cum se vede, Steaua Rosie cu cinci colturi si-a schimbat doar culoarea, in Steaua Galbena a firmei "Sheriff”, controlate in continuare de Igor Smirnov, "patriarhul” KGB care a predat fraiele politicii mai tanarului Evgheni Sevciuk, pentru ca dupa el sa urmeze Vadim Nicolaevici Crasnoselski, actualul presedinte de stat nerecunoscut, care se declara... monarhist. Monarhist imperialist rus, evident.

Pe langa aceste imbunatari ale lumii capitalului comunist, ramasitele Armatei Rosii rusesti deghizate in trupe pacificatoare nu te lasa sa uiti unde te afli. La trecerea pe podul spre Tiraspol, cuiburile mitralierelor si privirile plictisite dar scrutatoare ale soldatului rus, care libertate a adus pretutindenea s-a dus, te urmaresc cu atentie, ca de altfel la fiecare intrare sau iesire din orase sau sate mai importante.

Pe strazile care duc spre bulevardul principal, lipsit de trafic, care se deschide larg in centrul orasului, Lexus-uri albe ultimul tip – marca preferata a lui Igor Smirnov – sau alte Jeep-uri si Mercedesuri negre ruleaza imperial printre Volgi, Zhiguli si Moskviciuri prapadite.

De la statia Lenina pana la Suvorova, lumea se inghesuie, ca pe vremuri la noi, in autobuze ticsite sau "maxi-taxi”-uri rebegite.

La un colt, o batranica vinde seminte la cornet. Alaturi, concurenta, ofera garizi proaspeti. Din Nistru? "Normalnaya!”. De vizavi, Alexander Vasilievici Suvorov la face maiestos cu mana comerciantelor de seminte si garizi transnistreni.

Pustanii Tiraspolului sunt indoctrinati zilnic, prin simplii si atat de penetrantii factori vizuali: arta, cultura, media – cu toate intre ghilimele. Intr-un singur cuvant, inventat de rusi: propaganda. Mixtura de imperialism rusesc, propaganda comunista si pravolsavie aurita zgarie ochii "turistului”. Nu si pe cei ai locuitorilor, pentru care tot acest "cocktail Molotov” a devenit viata de zi cu zi.

Inscriptiile sovietice cu mesaje "educative” bantuie la tot pasul, ametind copiii Transnistriei. "Realism-socialismul” este inca in prefacere la Tiraspol.

Pisica neagra, simbolul Tiraspolului, ne indreapta pasii spre Sovietul raspublicii si Liderul ei Suprem: Vladimir Ilici Ulianov Lenin.

"Lider rus, lider rus, Te-au cocotat atat de sus, Ca sa te vada popoarele, Sau fiindca-ti put picioarele?” (dupa Pastorel Teodoreanu)

Pisica neagra nu slabeste nici Sovietul Suprem al "Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika” (PMR) AKA Parlamentul rosu din Tiraspol.

Spre deosebire de Coreea de Nord, soldatii transnistreni au telefon mobil si au chiar si voie sa-l foloseasca.

Peisaj romantic in Tiraspol…

In aceeasi Piata centrala, ce poarta numele lui Suvorov (fosta Constitutiei) se afla si monumentul eroilor rusi si cazaci cazuti in timpul razboiului de la Nistru care a culminat cu secesiunea de Republica Moldova si revenirea PMR in baierele RASSM, cu mentiunea ca noua raspublica nu a emis pretentii asupra teritoriilor ajunse in Ucraina in schimb a insfacat o halca strategica de dincoace de Nistru.

Militienii pazesc mausoleul care cuprinde si mormantul soldatului sovietic necunsocut, unde, dintr-o stea cu cinci colturi, la umbra unei capele pravoslavnice si sub protectia tancului sovietic eliberator, se iteste o flacara vesnica alimentata cu gaz ieftin rusesc.

In aceste imagini sta chintensenta ideologica a regimului sovieto-capitalist de la Tiraspol, asa cum a fost framantata ea in creuzetul strategilor de la Kremlin, de la fondarea RASSM si pana la proclamarea independentei PMR: mormantul eroului rus eliberator gardat de tancul sovietic, strajerul imperiului rosu, marele Lenin, Sovietul Suprem, steagul republicii nerecunoscute decat de Moscova, stema comunista cu secera si ciocanul cu lumina de la rasarit si steaua cu cinci colturi si, deasupra tuturor, turla instalata de generalul Kirill al Moscovei si Intregii Rusii si frumos poleita cu aur de catre mafiotii locali. Ce poate fi mai incantator?

Chiar daca nu se vede, si acum ard malurile Nistrului… mai ales la Tiraspol.

Viata merge inainte, chiar si la Tiraspol.

Priviri circumspecte te insotesc pretutindeni in Tiraspol.

Magazinele saracacioase te invita la suveniruri de neuitat.

Parasind strazile aproape pustii ale fantomaticei capitale a imperiului invizibil, cu dominantele simbolistice ale noii ideologii sovieto-pravoslavnice, nu poti sa nu te intrebi, cu tristete: ce se va intampla cu copiii Transnistriei?

Inapoi, de pe podul peste Nistru dintre Tiraspol si Tighina, se iteste, frumoasa, Cetatea lui Petru Rares si Stefan cel Mare si Sfant, aducandu-ne aminte, inca o data, de rolul ei de fortareata a fruntariilor Europei pe istmul ponto-baltic. Fapt inteles cu prisosinta de Imperiul rusesc, motiv pentru care a si folosit-o in sens invers, timp de 200 de ani, de la ocuparea Basarabiei si pana azi – cu mici intermitente -, ca baza militara a Armatei Rusiei, oricum s-a denumit ea de-a lungul acestor veacuri intunecate pentru soarta romanilor din rasaritul romanesc: tarista, rosie sau putinista.

In incheierea incursiunii in meandrele trans-nistrene poposim la Manastirea Noul Neamt, aflata dincoace de Nistru dar tot sub control rusesc. Pe drumul de vreo zece kilometri spre Chitcani trebuie sa treci printre alte bariere ale armatei „pacificatoare”.

La Noul Neamț este singurul loc in care am auzit vorba romanesca (sau "moldoveneasca”?), in acest periplu: la slujba de vecernie. Din pacate, doar glasul slujea in romaneste pentru ca Manastirea se inchina Moscovei.

Incursiune in Tighina

Suntem pe o sosea militara, din placi de beton, care porneste de la Brest, din Belarus, trece prin Ucraina si Republica Moldova, intra in asa-zisa republica transnistreana si ajunge din nou in Ucraina, unde se sfarseste la Odesa, in Marea Neagra. Desi pe alocuri preia rol de drum european, (E 58, E 581) legandu-se cu Europa pana la Viena sau Helsinki, putini stiu ca soseaua, care este facuta sa treaca pe langa orase principale din fostele republici sovietice, a fost construita de rusi in perioada URSS pentru avansul rapid de tancuri si blindate pana in inima Europei.

Si astazi, cel putin la granita artificiala dintre Moldova si Transnistria, are acelasi rol, daca socotim ca pe aceasta soseaua ca-n palma poti ajunge de la Tiraspol la Chisinau in mai putin de o ora. Invers e mai greu, pentru ca ai de trecut "puncte de frontiera”, "interne” sau "externe”, "vami”, baricade si dispozitive militare ale trupelor rusesti "pacificatoare”, unde esti urmarit atent din intunecimea cuiburilor de mitraliera in timp ce iti sunt date ordine rastite intr-o limba pe care nu vrei sa o cunosti.

Cum aproape toate drumurile Moldovei duc la Tiraspol am ales sa mergem pe cel care pe vremuri era cel principal, urmand traseul soselei militare. Pe harta, asa apare in continuare. Dar astazi, dupa ce podul peste Nistru dintre Gura Bacului si Bacioc a fost aruncat in aer in timpul razboiului din Transnistria, este de fapt un drum ocolitor. Dupa ce treci de indicatorul scris mare, cu vopsea, pe un pod, "Odesa 140, Tiraspol 35”, esti silit sa te opresti intr-un oarecare pustiu. In fata, soseaua este blocata inainte de a ajunge la podul ramas in suspensie intre cele doua maluri. La ultima "negociere” cu reprezentantii separatistilor transnistreni, derulata la capatul european al soselei, la Viena, in luna septembrie, s-a stabilit ca refacerea podului ar costa vreo 80.000 de dolari. Insa nici una dintre parti nu are interesul, de fapt, sa vada podul pe picioare. In praf, la un colt de drum, o ghereta cu un politist si un vames al unei vami invizibile. Cei doi reprezinta, ultra-plictisiti, "institutiile statului”. Ale "statului moldovean”. Ne indeamna sa mergem prin colb, pe drumul ocolitor, de tara, "ca ajungem noi undeva”…

Alte "vami interne” permit traficul de "frontiera” prin care intra in Republica Moldova masini cu numere de inmatriculare transnistrene pline cu te miri ce. Transnistria, "gaura neagra a Europei”, este un rezervor urias de arme ale fostei Armate Rosii "eliberatoare”. In jurul posturilor de observatii care nu sunt pe trasee principale drumurile parca sunt lasate intentionat distruse pentru a incetini "natural” viteza "turistilor”.

Dupa un post de observatie al trupelor rusesti – din cele care sunt dispuse la toate iesirile si intrarile in satele si orasele de frontiera cat si la capetele de poduri peste Nistru – suntem lasati sa ne continuam drumul spre "vama”, unde urmeaza alte controale din partea troicii "pacificatoare” – militar rus, vames si granicer transnistreni. Intram, pana la urma, prin Varnita, in Tighina, straveche cetate romanesca, acum aflata sub controlul fortelor separatiste, in urma razboiului din 1992. Denumirea oficiala aleasa de filorusi este cea folosita de turci, de "Bender”, cuvant persan ce inseamna "port”. Poarta orasului este acum ornata cu insemnele Rusiei Imperiale si devine, practic, intrarea spre asa zisa republica transnistreana, aflata dincolo de Nistru dar a carei stapanire se intinde bine-mersi intre Varnita si Noul Neamt, pana in dreptul extremitatii rasaritene a Valului lui Traian.

La intrarea in fostul cimitir al eroilor romani "General Dragalina”, profanat de militienii transnistreni si fortele ruse din Transnistria in 2007 si transformat intr-un memorial al "ostasilor sovietici eliberatori”, te impiedici acum de statuia lui Grigori Aleksandrovici Potemkin, "Mare Hatman al Marii Negre si al brigazilor de cazaci de la Ekaterinoslav”, care a trecut si el pe la "Bender” in perioada razboiului ruso-turc.

Pe acest loc, in care, acum, in cel mai indepartat colt, mai exista doar o mana de cruci ale eroilor romani, s-a aflat un cimitir militar romanesc cu peste 320 de morminte de eroi romani din primul razboi mondial – soldati morti in prizonieratul trupelor austro-ungare si in luptele cu bolsevicii – si din al doilea razboi mondial, militari romani cazuti pentru eliberarea Basarabiei in luptele dramatice din 1941, dar si militari nemti, unguri si francezi. In 2007, cimitirul a fost ras cu buldozerele, peste osemintele eroilor romani fiind instalate alte monumente funerare, in principal de "eroi sovietici” fictivi. Autoritatile romane nu a putut face nimic, spre deosebire de alte state europene.

Pentru a-si pastra totusi fatada de "stat european”, "republica transnistreana” a mai lasat cateva cruci militare romanesti din 1941, sub care zac, acum, eroi ajunsi anonimi, furati de identitate dupa moarte. Pentru mormintele militarilor unguri, instalate de rusi alaturi de cele ale eroilor romani, au fost amenajate cruci si dale de marmura neagra, inscriptionate nominal. Crucile albe ale romanior stralucesc insa, in peisajul macabru.

Sa gasesti azi intrarea Cetatii faimoase din orasul in care s-au nascut actorii Ilarion Ciobanu si Tamara Buciuceanu dar si fostul presedinte Emil Constantinescu, nu-i lucru usor. Cetatea este dupa un gard care nu se mai termina. O vezi dar nu o poti atinge. Prima intrarea spre Cetatea duce chiar la baza militara a fostei Armate a 14-a a Rusiei, ocupanta Cetatii, a doua la un depou de troilebuze, a treia la o intreprindere, de abia a patra pare-pare sa duca la Cetate. Trebuie sa mergi pe ghicite, dupa ce treci de o uzina comunista aflata in stare avansata de degradare si ajungi la capatul unui drum unde dai de o (alta) poarta bine inchisa.

Am batut in poarta metalica fara nici un indicator si am fost intampinati in cele din urma de un militar care ne-a indrumat prin semne spre un birou in curs de amenajare unde se aflau doua tinere ghide pastorite de o mamushka rusoaica. Mai tarziu am aflat ca sunt de fapt militience in civil pentru ca Cetatea este in custodia "Ministerului de Interne”. Tinerele ghide-militience, mirate de masina noastra cu numere de Romania, ne marturisesc intr-0 engleza fluenta ca suntem primii romani care vizitam Cetatea dupa ce Armata Rusa s-a retras, formal, din incinta edificiului istoric. Cel putin primii care recunoastem ca suntem romani… Drumul spre Cetate, strabatut printr-un peisaj semi-industrial – semi-militar, cu cladiri de cazarma camuflate cu pamant si iarba si monumente ale bombei "eliberatoare” (ghiuleaua vreunui baron sau mina vreunui dictator?), ne aduce aminte ca nu suntem chiar intr-o calatorie turistica.

Pe un perete de pe parcursul tarkovskian spre Cetatea lui Stefan cel Mare si Petru Rares gasesti probabil ultime tinte desenate de militari rusi inainte de retragerea aparenta dintre zidurile stravechi.

Dupa un colt, intre o hala si un zid de cazarma, se iteste, iata, semeata ca odinioara, Cetatea Tighina, pe care autoritatile transnistrene incearca acum sa o introduca intr-un circuit turistic, dupa modelul ucrainean aplicat la Cetatea Alba si Cetatea Hotin, prezentate lumii cu istorii falsificate din care lipseste cu desavarsire orice urma de contributie sau chiar existenta romaneasca.

Aici au pasit Stefan cel Mare si Sfant si Petru Rares, domnitorii care au cladit salba de cetati romanesti de la Nistru intru apararea crestinatatii. Suleiman Magnificul a ocupat-o, Mihai Viteazul a ajuns pana la portile ei, apoi marele carturar si principe roman Dimitrie Cantemir a consolidat zidurile cu mainile lui, dupa cum se spune. Dupa ocuparea Basarabiei, in 1812, subteranele intortocheate ale Cetatii si frumoasele turnuri au devenit parte a intinsului sistem militar al Imperiului Rus. 

Muzeul amenajat in incinta Cetatii nu te lasa sa-i uiti pe "eliberatori”.

Modificarile arhitecturale din cadrul complexului muzeal sunt masive, atat asupra zidurilor cat si in interiorul si in jurul cetatii, unde sunt dispusi in grupuri statuare "fondatorii” ei, dintre care lipsesc, evident, voievozii romani sau "moldoveni”, dupa altii. Copiii de scoala primara sunt adusi sa invete o istorie falsificata.

In mod ironic, creatorii muzeului au tinut sa consemneze in piatra, dar si printr-un bust, trecerea celebrului Baron de Munchausen pe la Tighina, unde, conform povestirilor sale, a reusit sa intre in cetate in zbor, calare pe o ghiulea. Si acolo a si ramas, prin "istoria” pe care o prezinta astazi fortele de ocupatie rusesti si militiile transnistrene, cu sau fara fuste.

Cetatea este inconjurata si acum de cladirile garnizoanei Armatei Ruse, intre care se vad garaje imense, posibil de tancuri, si numeroase buncare camuflate, printre care patruleaza soldati cu arma la umar si priviri scrutatoare, mai ales cand vad reflexia unei lentile, chiar si numai de aparat foto. O biserica uriasa troneaza in mijlocul bazei militare a "pacificatorilor” rusi. La umbra cetatii romanesti continua sa rasune in jur bocancii fostei Armate Rosii.

Foto si Text:  Cristina Nichitus Roncea si Victor Roncea / Basarabia.Bucovina.Info

Fotografiile Cristinei Nichitus Roncea din acest Foto-Reportaj au aparut si la Agentia de Presa Mediafax

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un "Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

VIDEO: