Îndrăgitul cantautor Horia Stoicanu are nevoie de susținerea noastră pentru a învinge cancerul

ACTUALIZARE 25.03 / 19:30 Horia Stoicanu a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de Buna Vestire, după o îndelungată suferință.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Cantautorul și scriitorul Horia Stoicanu din București a anunțat joi pe contul lui de social media că a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și solicită donații pentru o viitoare intervenție chirurgicală care ar putea să îi salveze viața.
„HORIA STOICANU a fost diagnosticat cu cancer la plămâni! Număr cont bancar pentru ajutor în vederea operației:
RO15RNCB0076076359850001
Mulțumiri tuturor!”, este anunțul laconic făcut de artistul bucureștean pe contul său de social media.
În ciuda modestiei afișate, Horia Stoicanu este nepotul comandantului Vasile Emanoil, apărător al Patriei în al Doilea Război Mondial. Ajuns la rândul său la vârsta înțelepciunii, artistul este unul dintre reprezentanții generației care a pus bazele mișcării Folk din România. Este activ în domeniul muzical de la vârsta de 15 ani, când studia pianul și chitara. Textier, compozitor, interpret, își începe oficial cariera pe la mijlocul anilor 1970, prezent fiind în cluburile studențești ale vremii și, mai apoi, în Cenaclul „Flacăra”, fără să rămână legat mult timp de acesta. În perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989, participă la acțiunea din Piața Universității.
Colaborează cu formația „Pasărea Colibri”, compunând cântece cunoscute, precum Dragostea e o salată, Pe Corso, Cardio. Cântecul În sala pașilor pierduți îi prilejuiește intrarea în Cenaclul Flacăra, alături de care participă la 3 turnee.
Horia Stoicanu are în palmares compact-discuri de muzică folk (Cireșe amare, 2011, primul său album personal, conținând 12 cântece cărora le-a compus atât melodia, cât și „vorbele”) și cărți (romanul antiglobalist Lumea lui Dumnezeu, 2013; Prin dimineața unei muzici, 2014; Madama de Pică din Parcul Cotroceni), precum și o bogată activitate literară pe blog și social media.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Horia Stoicanu Vasile Emanoil
Locații: București
Subiecte: Apel umanitar
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)