Înmormântarea Părintelui Justin Pârvu, Sfântul de la Petru Vodă (20 iunie 2013) - OMAGIU FOTO/VIDEO
IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la înmormânarea Părintelui Justin, acum 13 ani, pe 20 iunie 2013:
"După ce a dus o viață înălțătoare, tulburătoare și sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăția cerurilor. Părintele a pregustat împărăția cerurilor încă din această viață, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinerețea lui până pe patul de suferință, să trăiască vreo clipă. A fost conștient de faptul că în Hristos trăiește, viază și se mișcă. S-a născut în cer, cum spuneau creștinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăția cerurilor încă din această lume. S-a dus la frații și surorile sale de suferință, care au plecat din această viață cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieții sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ținut să ceară iertate tuturor, a menționat persoana care să-i urmeze în funcția de stareț, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situație, iar apoi a îndemnat la multă pocăință, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune”, a spus Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a citat apoi câteva cuvinte scrise de părintele Justin Pârvu referitoare la familie. "Având în gând pe Dumnezeu, neamul său și familia creștină, părintele Justin Pârvu a dorit să stea permanent de veghe. Mulțumim Preasfintei Treimi pentru că a binecuvântat ca părintele Justin Pârvu să se nască pe pământ românesc și pentru că l-a apărat în vreme de prigoană cruntă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că i-a dat părintelui puterea mărturisirii în vremurile acestea atât de tulburate pentru neam și pentru familie.”
Mitropolitul l-a citat pe Părintele Justin în definiția despre neam, în cuvântul de la înmormîntare, cuvânt publicat și în "Ne vorbește Părintele Justin”:
"În fond ce este neamul? Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele
meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea și județul meu și tot
cel ce vorbește aceeași limbă, are aceeași credință și aceleași
idealuri. Acesta este neamul, nu e nici o noțiune așa de periculoasă.
Dar se năpustesc asupra acestor lucruri pentru că ateismul și masoneria
de astăzi vor să distrugă orice binefacere între oameni, nici o
solidaritate, nici o legătură și vin acum și-ți spun: a, că tu ești
naționalist. Parcă ar fi o dihonie naționalistul, cine știe ce
ciudățenie de om ar fi? Eu pot să-l iubesc și pe ungur și pe slavon și
pe neamț, pot să-l iubesc și pe musulman în măsura în care el are o
nevoie ca să conviețuim împreună. Doar știți foarte bine că la noi, în
țara asta, am conviețuit și cu catolici și cu romano catolici, și cu
musulmani, și cu toate soiurile de protestanți, dar nu era mâncătoria,
nu era răutatea care există astăzi semănate între noi, românii. Și trăia
toată lumea același ideal. Măi, era vorba de război, apoi venea fiecare
cu arma în mână să-și apere hotarele, indiferent de ce confesiune era,
să-și apere locul și glia de unde se hrănește. Vedeți voi, cu cât se
presează mai mult cu drepturile omului, cu atât nu le mai ai, că doar
atunci nu erau concretizate drepturile omului.”
VIDEO DE LA ÎNMORMÂNTARE:
S-a născut un Sfânt. Emisiunea ÎN PREMIERĂ de ZiaristiOnlineTVVideo: In Premiera, Ziaristi Online si Manastirea Petru VodaFoto: ParinteleJustinParvu.Ro
Vedeți și
Filmari, evocari si marturii
Reportaje TV despre înmormântarea Părintelui Justin
VIDEO-promo: Duminică 23 iunie, emisiunea În premieră închinată Părintelui Justin
Troparul Sf. Justin Martirul si filozoful, cântat în cinstea Sfântului Justin Pârvu
Portalul oficial al Manastirii Petru Voda – Petru-Voda.Ro
Arhim. Hariton: La pomenirea Arhim. Justin Pârvu - VIDEO
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruințe
Minunile săvîrșite de Părintele Justin Pârvu
Portalul media al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – Doxologia:
PF Daniel – Părintele Justin Pârvu – ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri
E groaznic când din moarte nu înțelege nimic cel care rămâne în viață
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)