ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 24 iulie se împlinește un an de la „cazul Caracal”, o tragedie care a bulversat săptămâni la rând societatea românească, dar care, în ciuda presiunii mediatice, continuă să lase loc întrebărilor fără răspuns.  Un an de când familia  Alexandrei Măceșanu,  fata care a sunat la 112 pentru a cere ajutor, și despre care nici azi nu se știe nimic cert, își strigă durerea printre bâlbâielile și impotența autorităților. O altă familie, cea a Luizei Melencu, se luptă de peste un an, să afle unde a dispărut tânăra. Și dacă Alexandra și Luiza mai sunt în viață.

La un an de la tragedia Caracal, două lucruri sunt sigure:  suspectul Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată,  deși procesul nu a început la Tribunalul Olt, fiind în cameră de consiliu, iar polițiștii care au condus cazul au primit salarii de excelență, așa cum dezvăluie EVZ. 

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob scrie pe Inpolitics cum au sărbătorit cei de la Ambasada SUA cazul Caracal, ambasadorul Zuckerman fiind încânat de cum rezolvă justiția condusă de guvernarea liberală cazurile de trafic de persoane.

„În aceste zile se împlinește un an de la tragedia din Caracal, dispariția minorei Alexandra Măceșanu, prezumtivă victimă a ”monstrului” Gheorghe Dincă, la pachet cu o alta, Luiza Melencu. Și poate cu multe altele. Un an în care nu am aflat nici noi, nici familiile fetelor dacă ele sunt vii ori moarte. Dacă au fost traficate peste hotare ori se află încă în țară. Dacă Dincă e sau nu vinovat. Dacă organele statului și-au făcut sau nu datoria ca la carte.
Am aflat azi, totuși, două lucruri semnificative.
 
Primul, că șefii poliției Dolj au primit salarii de excelență pentru modul în care au coordonat ancheta.
 
Al doilea, că ambasada SUA e încîntată de modul în care mai-marii Justiției de la noi rezolvă cazurile de trafic de persoane, în care s-ar încadra și cazul Caracal.
 
Ambasadorul Adrian Zuckerman s-a întâlnit, astfel, ieri, cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiției, potrivit unei informări a ambasadei SUA.

Cei doi au discutat despre recentele progrese privind statul de drept și lupta împotriva traficului de persoane:

„Ambasadorul i-a lăudat pe ministrul Cătălin Predoiu și pe procurorul general Gabriela Scutea pentru foarte strânsa cooperare dintre agențiile românești și americane de aplicare a legii. Această cooperare a condus la mai multe arestări recente de mare notorietate, ale unor infractori implicați în criminalitate organizată, în trafic de persoane, în infracționalitate cibernetică, în comerț ilicit cu droguri și în infracțiuni financiare. Ambasadorul a lăudat de asemenea eforturile neobosite ale ministrului de a corecta regresele înregistrate în aplicarea statului de drept sub guvernul anterior și de a transforma măsurile de luptă împotriva traficului de persoane într-o prioritate: ”Ministrul Predoiu este lider în lupta împotriva corupției și a crimei organizate. Îi suntem recunoscători pentru dedicare””, se mai arată în comunicarea Ambasadei SUA în România.
 
Despre ce ”arestări recente de mare notorietate ale unor infractori implicați în trafic de persoane” vorbește ambasada SUA nu e deloc foarte clar. Or fi infractori de „ai noștri”? Or fi de „ai lor”?

Undeva, însă, din celula lui Dincă, se aude, probabil, un imens și nestăpînit hohot de rîs”.