Întâlnire istorică la Beijing: Celebrul Henry Kissinger, în vârstă de 100 de ani, a fost găzduit de Xi Jinping cu un ”diplomat legendar” pentru apropierea cu SUA din anii '70 PERFECTATĂ DE ROMÂNIA
Mare surpriză pe scena politică internațională. Celebrul Henry Kissinger, în vârstă de 100 de ani, laureat al premiului Nobel pentru Pace, geostrateg, diplomat și fost consilier al mai multor președinți americani, s-a întâlnit cu președintele Chinei, Xi Jinping, relatează RomâniaTV.
„Sunt foarte încântat să-l văd pe domnul Kissinger. Au trecut trei ani de zile de la ultima noastră întâlnire. Tocmai ați celebrat împinirea a 100 de ani. Vă doresc o viață lungă și sănătoasă! (…)”, a declarat Xi, printre altele.
Xi Jinping l-a primit pe Henry Kissinger la Casa pentru oaspeți de stat Diaoyutai, un complex diplomatic din vestul Beijingului, unde celebrul diplomat a fost primit și în timpul primei sale vizite în China, în anul 1971, în vremea președintelui Richard Nixon.
De atunci, Kissinger a vizitat China de peste 100 de ori, a menționat Xi în cadrul întâlnirii cu fostul diplomat de top al Americii. Ca un artizan din umbră al diplomației mondiale este sigur că acesta va aborda și situația războiului dintre Rusia și Ucraina, respectiv NATO/UE/SUA.
Kissinger a fost salutat în media de stat ca un "diplomat legendar"
pentru că a permis apropierea, în anii 70, dintre China și Statele
Unite. Intermedierea a fost perfectată de România. Vizita secretă a lui Kissinger din iulie 1971 a fost prefațată prin vizita la București a întâlnirile dintre președinții Richard Nixon și Nicolae Ceaușesci și anunțată vialat în cadrul vizitei președintelui român la Beijing, din iunie 1971, când premierul chinez Zhou Enlai declara: „Noi
promovăm politica porților deschise. Înainte, ne-am aflat în situația
în care Statele Unite au venit să ceară Chinei să-și deschidă porțile;
acum le deschidem noi. Dacă a venit chiar și echipa de tenis de masă a
Statelor Unite la noi, de ce să nu vină, în fond, și alte echipe?” (Sursa).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
Recomandările noastre
Caderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Secțiuni: Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Subiecte: întâlnire informală
Organizații: Partidul Comunist Chinez
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)