Intelectualii lui Soros și Petrov au dat în benga după întâlnirea Trump - Putin
Teodor Baconschi:
"La summitul din Alaska, d-l Trump n-a reușit nimic pentru Ucraina invadată barbar, pentru NATO și pentru imaginea Americii ca lider al lumii occidentale.
Putin a anulat întâlnirea one-to-one. I-a amintit că Alaska are o puternică moștenire rusească. S-a plimbat cu limuzina prezidențială a lui Trump. L-a invitat la Moscova, iar Trump a spus că s-ar putea să meargă. A anulat conferința de presă, suprimând orice întrebări din partea celor 200 de jurnaliști, și a vorbit înaintea gazdei. Serghei Lavrov și-a afișat tricoul cu inscripția CCCP (URSS).
Ieri, d-l Trump îl lăuda într-o postare pe ”foarte respectatul” dictator Lukașenko, aflat la putere din 1994. În zilele următoare va vorbi la telefon cu președintele Ucrainei și aliații europeni, deși nu are ce să le spună, pentru că discuția cu Putin n-a produs nimic concret, în afară de ieșirea din izolare a criminalului de război, pus sub urmărire de Tribunalul Penal Internațional.
După care se va ocupa pesemne de stabilirea unei date pentru vizita sa la Moscova, un oraș pe care-l cunoaște bine, încă din anii 1980. Vorba lui Trump, ”nobody makes deals like me”. Se vede și de pe Lună."
Vladimir Tismaneanu:
"Sintagma care, in opinia mea, surprinde chintesential ceea s-a petrecut ieri in Alaska este "culmea penibilului”. O pierdere de vreme dominata de un descreierat amoral si de un monstru genocidar. Acel covor rosu a fost parte din dramoleta regizata de un estetician al infamiei. Un Putka jucat prost de un mosneag spelb si stirb. Poate si surd. Un Trump vlaguit si vested precum un dovleac putrezit. Milioane de oameni, inclusiv autorul acestor randuri, rugandu-se pentru Ucraina. Nu a fost nici tragedie, nici comedie. A fost o farsa. Cu o zi mai devreme, Zelenski l-a avertizat pe Trump ca Putka va blufa. Nu cred ca exista o persoana care sa intuiasca mai exact mentalul satrapului terorist decat presedintele tarii agresate.
Slava Ukraini!"
Șamd...
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Alte două decese premature în lumea medicală din România: Col. Oana Ciobanu de la Spitalul Militar, implicată amplu în comunicarea din timpul campaniei Covid și Dr. Sorin Manu de la Clinica Medicum, vaccinat Covid cu 2 doze acum 5 ani
Mulțumim pentru solidaritate! Publicăm numele primilor donatori pentru continuarea site-ului ActiveNews. ACTUALIZARE: Donații de la 10 lei la 1750! VĂ VEȚI REGĂSI AICI ȘI ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ȘI ALE PRIETENILOR NOȘTRI DIN BISERICĂ
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Vladimir Tismăneanu
Locații: Alaska
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)