Interes SPORIT pentru achiziţionarea vilei de la Predeal a lui Nicolae Ceauşescu. Cine sunt potenţialii cumpărători

Se pare că vila ce a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a primit deja două oferte, una fiind sub preţul de pornire de 300.000 euro.
„Mai aşteptăm în iunie o vizită din străinătate a unui vechi client Artmark, căruia i-am transmis întreaga documentaţie a imobilului şi este foarte interesat să o vadă”, a spus conform Bizbrasov, Constantin Prisecaru, directorul diviziei Artmark Historical Estate.
Artmark Historical Estate este divizia casei de licitaţii Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă. După modelul marilor firme internaţionale de consultanţă imobiliară, Artmark Historical Estate oferă clienţilor săi acces la acest segment special de piaţă, dedicat proprietăţilor istorice şi de artă, precum palate, castele, cetăţi, conace şi vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice.
Portofoliul Artmark Historical Estate include monumente istorice clasate atât în grupa A – de valoare naţională şi universală (Castelul Teleki, Cula Greceanu, Castelul Pogany) -, cât şi în grupa B – reprezentative pentru patrimoniul cultural local (Casa memorială Ion Mihalache, Conacul Niculescu-Bujoiu, Casa Zottu).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Nicolae Ceauşescu
Locații: Predeal
Subiecte: Turism România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)