Între 650.000 și 850.000 de manifestanți sunt așteptați miercuri pe străzile din Franța, pentru a se opune noii reforme a pensiilor a lui Emmanuel Macron

Pentru ceea ce va fi ultima manifestație a sindicatelor înainte de votul asupra noii reforme a pensiilor propusă de Macron, serviciile de informații așteaptă între 650.000 și 850.000 de persoane pe străzile din Franța, potrivit LeFigaro.
În timp ce protestele din 7 martie au reunit aproape 1,3 milioane de manifestanți, potrivit Ministerului de Interne, cele de sâmbăta trecută au fost surprinzător de mici, cu mai puțin de 370.000 de persoane numărate în loc de milionul de care se temea executivul.
Această scădere a numărului de participanți, care a aruncat o umbră în rândurile mișcării intersindicale, este interpretată de analiști drept „o formă de oboseală după o serie de zile de acțiune națională, sau chiar o formă de resemnare după votarea textului de către Senat". „Sindicatele erau încă prezente, dar nu și societatea civilă, nu și familiile pe care le văzusem până atunci", a subliniat un ofițer de poliție.
În ciuda mesajului „optimist” al autorităților, care speră că manifestanții nu vor mai descuraja noua inițiativă a lui Macron, prin care se opune opiniei publice și votează o lege pe care oamenii o refuză, amintim faptul că unul dintre liderii sindicaliști a anunțat un protest de amploare la mijlocul săptămânii.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Coșmarul de 15 minute – Te culci Om și te trezești, Doamne ferește, Gândac!

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Exclusiv EVZ. Ion Cristoiu o deconspiră pe influențărița cîțistă Ana Morodan, reținută pentru droguri și alcool la volan: ”Se confirma mașinăria infernală pusă la cale de servicii”

Când or să cadă avioanele din cauza vaccinării piloților cine o să plătească? Comandantul aeronavei aterizate de urgență pe Otopeni și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Dacă secundul era la toaletă azi aveam 184 de morți plus personalul TAROM

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Elena Radu: Vor să înstrăineze peste 240 de regii și peste 1.000 de întreprinderi cu capital de stat, între care Nuclearelectrica, CEC Bank, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz, Romsilva, Portul Constanța. PETIȚIE CONTRA JEFUIRII ROMÂNIEI
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Emmanuel Macron
Locații: Franţa
Subiecte: Proteste Franța
Organizații: Senatul Republicii Franceze
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)