Îmi amintesc de o întâmplare nostimă de acum câțiva ani, când un distins intelectual român mi s-a plâns că un italian a folosit, într-o conversație cu el, cuvântul „morbido”, adică „morbid”, fapt care i s-a părut profund jignitor. E drept că interlocutorul meu, ca mulți alți români, credea că știe italiană fără să fi învățat această limbă. Noroc că lucrurile s-au lămurit și întâmplarea a rămas benignă, fără urmări. Adjectivul „morbido” din italiană se traduce în românește prin „moale”, „pufos”, „lin”, „delicat” și nu prin „morbid”  „bolnav”, „nesănătos”, „patologic”). În limba italiană, expresia „pelle morbida”, adică „piele delicată”, „piele fină”, „piele gracilă”, este una curentă și exprimă, adesea, un adevărat compliment făcut sexului frumos. Faptul acesta banal arată că limbile au felurite capcane și că există cuvinte de aceeași formă, dar cu înțeles diferit (omonime) și chiar cuvinte de aceeași origine (cu etimologie comună) și cu sensuri deosebite în limbi diferite.   

 

 

Acum câteva zile am văzut, pe burtiera de la CNN, următorul anunț, preluat apoi și de France 24 și de alte agenții de știri: „Biden picks retired general Lloyd Austin as first Black Pentagon chief” („Biden îl pune pe generalul pensionat Lloyd Austin drept primul șef negru al Pentagonului”). În alte surse referitoare la aceeași știre, în loc de „Black”, am găsit „African-American”. În românește cuvântul „negru” exprimă în primul rând o culoare și abia apoi o rasă. Când se enumeră rasele, se spune încă la noi „rasa galbenă”, „rasa albă”, „rasa neagră”. Cuvinte precum „caucazian” pentru „om alb” sau „african american” pentru „om de culoare neagră” nu s-au încetățenit deocamdată în românește. „Caucazian” înseamnă la noi locuitor al regiunii Caucazului sau o realitate legată de Munții Caucaz. „African american” înseamnă american de origine africană, dar, după cum se știe, nu toți africanii (inclusiv cei care trăiesc în Statele Unite) au culoarea pielii neagră. Cu toate acestea, unii adepți ai „corectitudinii politice” consideră că ar trebui să ne modificăm și noi limbajul și să nu mai folosim noțiuni ca „rasă” sau „negru”, socotite ofensatoare, jignitoare. Se va întâmpla, probabil, în timp, acest lucru și se vor folosi alți termeni, fiindcă limbile, ca și oamenii, se schimbă. Deocamdată, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca „negrotei”, „cioroi”, „cioară” etc. Cuvântul „negru” nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnă că unii nu-l folosesc în sens peiorativ. Există și români care acordă acestui termen un sens de ocară, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga”  „cioară”, „cioroi”) din engleza americană. Câtă vreme și în engleză se folosește încă oficial cuvântul „black” pentru a denumi un „african american”, nu ar trebui să fim nici noi (românii) și nici alții scandalizați. Or, „black chef” nu se poate traduce în românește – oricât de precauți am vrea să fim – decât prin „șef negru”. Dacă viitorul șef al Pentagonului poate să fie numit „negru” în surse oficiale sau în mass-media, ar fi de dorit ca și alții să se poată chema așa, fără supărare sau fără mare supărare. Natural, cu o condiție: ca adresarea să nu fie făcută cu intenția de a jigni. Dacă reaua voință este dovedită, atunci oprobriul vine aproape de la sine și este pe deplin meritat. Pe de altă parte, un mare istoric al Universității din Cluj, abia scăpat din închisorile comuniste, a scris în testamentul său că o faptă omenească nu trebuie judecată numai după rezultatele sale, ci și după curățenia sufletească a celui care a generat-o. „A greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este drăcesc”, după cum „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată”. Din păcate, acestea sunt doar simple proverbe.

 

 

În perioada comunistă, când se promova frăția universală a popoarelor și lumilor și când „proletarii din toate țările” trebuiau să se unească, am învățat la școală o poezie de Otilia Cazimir, în care figurau și următoarele versuri: „Copii de pe toate-ale lumii meleaguri –/ Flori albe, flori negre, flori galbene, flori.../ Culegeți-mi dragostea, miere din faguri,/ În negri, în galbeni și-n albi pumnișori.” Prin urmare, copiii africani erau „flori negre”, iar copiii asiatici erau „flori galbene”, precum erau de aceeași culoare și „pumnișorii” lor. Evident, Otilia Cazimir, agreată de regimul comunist și trăitoare (până în 1967) sub regimul comunist, nu se mai citește și studiază astăzi, odată cu ea dispărând și „florile” albe, negre sau galbene. 

 

 

Față de aceste observații pur filologice, nu am decât o singură remarcă de altă natură, deși este legată și ea tot de sensul cuvintelor: să ne supărăm și să protestăm și noi – măcar de dragul echilibrului – când albii sunt batjocoriți și când românii sunt numiți, fie și cu dezarmantă „duioșie”, altminteri decât români. Nu spun cum, fiindcă este vorba despre un cuvânt prohibit pentru noi.    

 

 

NB: Am scris cuvintele de mai sus – menite să explice câteva sensuri ale unor cuvinte – ca om, nu ca președinte al Academiei Române și nu cu scopul de a acuza sau achita pe cineva. Cine mă cunoaște știe că dezaprob și condamn cu toată tăria orice manifestare de rasism, xenofobie și șovinism și că aș dori ca toate aceste tare să fie eliminate definitiv din spațiul public și din mentalitatea unor oameni. Știu că unii, în ciuda celor declarate sincer și explicate detaliat aici, mă vor judeca și le promit că, dacă am făcut vreo eroare filologică în explicarea cuvintelor, sunt gata să o recunosc și să o îndrept.