Iohannis: Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală. Au fost elaborate 3 scenarii. Felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local în fiecare județ
Președintele republicii, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 5 august, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema educației cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat Administrația Prezidențială, citată de Mediafax.
La ședință au participat miniștrii Finanțelor Publice, Florin Cîțu, Afacerilor Interne, Marcel Vela, Justiției, Cătălin Predoiu, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, Fondurilor Europene, Marcel Boloș, Sănătății, Nelu Tătaru. De asemenea, au fost prezenți și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
La finalul ședinței al cărei subiect principal a fost modul în care va începe noul an școlar, președintele a dat o declarație de presă în care a anunțat că noul an școlar începe pe 14 septembrie și că majoritatea elevilor vor merge fizic la școală.
S-au anunțat următoarele decizii:
Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală.
Pentru fiecare școală au fost elaborate trei scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din localitate.
Cele trei scenarii sunt: scenariul „verde”, care înseamnă că într-o localitate este mai puțin de o persoană în medie detectată în ultimele 14 zile. Scenariul galben e al doilea, cu 1-3 persoane infectate în localiate. Ultimul scenariu e cel în care se înregistrează mai mult de trei bolnavi zilnic în localitate în ultimele 14 zile.
Felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local în fiecare județ. În funcție de situație se va decide ce scenariu se aplică.
Decizia dacă elevii merg la școală se ia în fiecare școală la nivel de județ, la propunerea școlii, a inspectoratului școlar, și se decide. Acestea sunt lucrurile care sunt foarte clare acum, restul se va clarifica în diferite formate interministeriale în zilele urmatoare.
Potrivit lui Klaus Iohannis, Bucureștiul se încadreză în scenariul verde. Majoritatea localităților intră în scenariul verde. Un număr de câteva sute de localități, la momentul acesta, intră în scenariul galben. Sunt numai 50 de localități care azi s-ar încadra în scenariul roșu.
În siuația în care școlile s-ar închide, părinții vor putea primi un ajutor pentru a sta cu copiii acasă. Dar dacă nu se închid total școlile, nu se poate lua o masură care să îi privească pe toți, așa că există un grup care lucrează la o strategie în acest sens, a mai precizat președintele republicii.
Klaus Iohannis consideră că învățământul online poate suplini varianta clasică doar pentru o perioadă limitată de timp, deoarece „pornim de la premisa că în orice localitate se va reajunge la normalitate într-un interval rezonabil de timp”.
Întrebat ce se va întâmpla cu sutele de mii de copii care nu au acces la internet, la un sistem online, o tabletă sau un telefon mobil, președinele a răspuns că „Guvernul și ministerul de resort lucrează cu viteză maximă la rezolvarea acestei chestiuni”.
Pe același subiect

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

Sexul anal și oral recomandat minorilor într-o aplicație SECS de „educație sexuală” promovată de AGERPRES, Radio România Cultural și un site sponsorizat de BRD. Alianța Părinților protestează oficial și cere blocarea aplicației

Din crimele lui Pacepa, „omul cu injecția”, adulatul lui Tismăneanu și Liiceanu. Asasinarea la București a disidenților sârbi Alexander Opojevici, cetățean român și Djoka Stojanovic, cetățean belgian și răpirea lui Vladimir (Vlado) Dapcevic, în 1975

Boris Johnson, în 2007: Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă

Pacepa și „dărâmarea comunismului”. Nici chiar așa! Kuklinski a primit cetățenia SUA în trei luni. Pacepa după 10 ani. Fotografii cu ministrul lui Ceaușescu, Vasile Milea, la Pentagon

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut - Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI
Recomandările noastre

ROMÂNIA pe o listă a Pașapoartelor de vaccinare. „O amenințare kafkiană la adresa libertății noastre și o vacă pentru industria birocrației. Comisioane, specialiști, servicii!” Grecia și Israelul, două destinații importante pentru creștini, în Top

Brâncuși batjocorit la infinit de Ministerul Culturii. Coloana lui Brâncuși doborâtă de Ziua lui pe două capre la Muzeul Țăranului Român într-o „expoziție” de 218.099,44 euro din cadrul programului RO-CULTURA: Mirrors of Brâncuși

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)