Iohannis a intrat în embrionul Guvernului Mondial al Vacciniștilor. 25 de semnatari ai unui mesaj globalist cer într-o limbă de lemn cu carii comuniste o „conducere mondială pentru un sistem de sănătate mondial” care „să asigure acces la vaccinuri”

„Prin urmare, ne angajăm să asigurăm un acces universal și echitabil la vaccinuri, medicamente și metode de diagnosticare sigure, eficace și la prețuri accesibile în contextul pandemiei actuale și al pandemiilor viitoare. Imunizarea este un bun public mondial și va trebui să putem dezvolta, fabrica și distribui vaccinuri cât mai rapid cu putință.” - Lidericii
Articol de opinie referitor la Tratatul privind pandemiile: COVID-19 ne arată de ce este nevoie de acțiuni unitare pentru o arhitectură internațională mai solidă în domeniul sănătății
Pandemia de COVID-19 este cea mai mare provocare pentru comunitatea mondială din anii ’40 și până în prezent. La acel moment, marcat de distrugerile provocate de două războaie mondiale, liderii politici s-au reunit pentru a pune temelia sistemului multilateral. Obiectivele au fost precise: de a aduce țările laolaltă, de a înlătura tentația izolaționismului și a naționalismului și de a aborda într-un spirit de solidaritate și cooperare provocările cărora nu li se putea face față decât împreună, și anume pacea, prosperitatea, sănătatea și securitatea.
Astăzi, în lupta pe care o ducem împreună pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, nutrim aceeași speranță, că putem construi o arhitectură internațională mai solidă în domeniul sănătății, care va proteja generațiile viitoare. Vor apărea noi pandemii și noi urgențe de importanță majoră în domeniul sănătății. Niciun guvern al vreunui stat, niciun organism multilateral nu vor putea face față singure acestei amenințări. Este doar o chestiune de timp. Împreună, trebuie să fim mai bine pregătiți să anticipăm, să preîntâmpinăm, să detectăm și să evaluăm pandemiile, precum și să răspundem la acestea într-un mod eficace și cu un grad înalt de coordonare. Pandemia de COVID-19 a adus cu sine înțelegerea sumbră și dureroasă că, până când toată lumea nu va fi în siguranță, nimeni nu va fi în siguranță.
Prin urmare, ne angajăm să asigurăm un acces universal și echitabil la vaccinuri, medicamente și metode de diagnosticare sigure, eficace și la prețuri accesibile în contextul pandemiei actuale și al pandemiilor viitoare. Imunizarea este un bun public mondial și va trebui să putem dezvolta, fabrica și distribui vaccinuri cât mai rapid cu putință.
Acesta este motivul pentru care a fost instituit Acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A), în vederea promovării accesului egal la teste, tratamente și vaccinuri și a sprijinirii sistemelor de sănătate din întreaga lume. ACT-A a dat rezultate în multe privințe, însă accesul echitabil nu a fost încă realizat. Putem face mai mult pentru a promova accesul la nivel mondial.
În acest scop, credem că națiunile ar trebui să lucreze împreună în direcția unui nou tratat internațional privind pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea. Un astfel de angajament colectiv reînnoit ar marca un moment de reper în intensificarea pregătirii pentru pandemii la cel mai înalt nivel politic. Acesta ar avea drept fundament Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, cu implicarea altor organizații relevante cu rol-cheie în acest efort, în sprijinul principiului „sănătate pentru toți”. La baza unui astfel de tratat ar sta instrumente existente în domeniul sănătății la nivel mondial, în special Regulamentul sanitar internațional, care ar asigura o temelie solidă și testată de la care să putem porni și căreia să îi aducem îmbunătățiri.
Obiectivul principal al acestui tratat ar fi acela de a promova o abordare care integrează ansamblul administrației unui stat și ansamblul societății, consolidând capacitățile naționale, regionale și mondiale și reziliența la viitoarele pandemii. Aceasta presupune o consolidare semnificativă a cooperării internaționale pentru a se îmbunătăți, de exemplu, sistemele de alertă, schimbul de date, cercetarea, precum și producerea și distribuirea la nivel local, regional și mondial a unor măsuri de contracarare medicale și de sănătate publică – cum ar fi vaccinurile, medicamentele, metodele de diagnosticare și echipamentele individuale de protecție. Ar presupune, în plus, recunoașterea unei abordări de tip „o singură sănătate” care corelează sănătatea oamenilor, a animalelor și a planetei noastre. Mai mult, un astfel de tratat ar trebui să conducă la consolidarea răspunderii reciproce și a responsabilității partajate, a transparenței și a cooperării în cadrul sistemului internațional și în raport cu regulile și normele acestuia.
Pentru a duce la îndeplinire acest lucru, vom lucra cu șefi de stat și de guvern la nivel mondial și cu toți actorii relevanți, inclusiv cu societatea civilă și cu sectorul privat. Avem convingerea că este responsabilitatea noastră, ca lideri de națiuni și de instituții internaționale, să ne asigurăm că lumea întreagă învață lecțiile pandemiei de COVID-19.
Într-un moment în care pandemia de COVID-19 ne-a scos la iveală slăbiciunile și a exacerbat disensiunile, trebuie să profităm de ocazie și să acționăm împreună ca o comunitate mondială în direcția unei cooperări pașnice care să dăinuie dincolo de această criză. Va fi nevoie de timp pentru a ne pune la punct capacitățile și sistemele în acest demers. De asemenea, va fi necesar un angajament susținut la nivel politic, financiar și societal de-a lungul multor ani.
Solidaritatea de care vom da dovadă pentru a ne asigura că întreaga lume este mai bine pregătită va reprezenta moștenirea noastră, care îi va proteja pe copiii și nepoții noștri și care va reduce la minimum impactul viitoarelor pandemii asupra economiilor și societăților noastre.
Pregătirea pentru pandemii necesită un leadership mondial pentru un sistem de sănătate mondial adecvat acestui mileniu. Pentru a transpune în realitate acest angajament, trebuie să avem drept principii călăuzitoare solidaritatea, nepărtinirea, transparența, incluziunea și echitatea.
Sursa ilustrației: Profimedia Images
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Marea Resetare Știri
Persoane: Angela Merkel Emmanuel Macron Klaus Iohannis Klaus Schwab Tedros Adhanom Ghebreyesus (OMS)
Locații: Marea Britanie România Uniunea Europeană
Subiecte: Globalism Marea Resetare
Organizații: Consiliul European Forumul Economic Mondial OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)