Iohannis a semnat decretul de excludere din magistratură a procurorului Mircea Negulescu (Portocală)

Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind eliberarea din funcția de procuror a lui Mircea Negulescu, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.
În prezent, Negulescu este suspendat din funcție, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură.
Mircea Negulescu, fost procuror la unitatea de elită a DNA și omul de încredere al Laurei Codruța Kovesi, a instrumentat unele dintre cele mai răsunătoare dosare din ultimii ani. Amintim doar dosarele deschise lui Sebastian Ghiță, Victor Ponta, Vasile Blaga, Gheorghe Ștefan și chiar Tony Blair.
Mircea Negulescu și Lucian Onea, fost șef al DNA Ploiești, sunt anchetați penal de Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție pentru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă. Cei doi sunt acuzați că l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, amenințându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume și tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”
Dincolo de „succeseleˮ sale ca procuror, Negulescu – Portocală este deținătorul unui limbaj suburban, potențat de tupeul și siguranța ce îi erau date de șefa DNA. Negulescu este cel care a spus despre procurorul general că este „zdreanțăˮ.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Mircea Negulescu
Locații: Ploiești
Subiecte: procurori verificati
Organizații: DNA Secția de investigare a magistraților
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)