Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Președintele român Klaus Iohannis a purtat mănuși albe la ceremonia depunerii unei coroane de flori la Seoul National Cemetery.
Aceasta a fost una dintre condițiile obligatorii la acest ceremonial la care au luat parte și Carmen Iohannis, dar și ceilalți membri ai delegației.
Vizita a presupus un protocol special
Atât Klaus Iohannis cât și soția sa au fost obligați ca, în afara mănușilor albe, să poarte haine negre și să urmeze exact impuși. Să încline capul într-un unghi de 45 de grade la un moment bine stabilit, să închidă ochii și să ardă câteva bucăți de tămâie, scrie Cotidianul. VIDEO: AICI.
FOTOGRAFIA ZILEI:

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Ce s-a întâmplat la evenimentul Barbara O’Neill de la București? Motivul interzicerii conferinței sale a fost o filmare în care explica cum să scapi de ARNm-ul din organism după vaccin? - VIDEO
Av. Ingrid Mocanu: SRI îndrumă profesorii, studenții și elevii ca patriotismul, conservatorismul, creștinismul și alte asemenea credințe "periculoase" să fie raportate organelor drept "radicalizare". Pentru asta plătim noi miliarde și miliarde serviciilor
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Profețiile Sfântei Elisabeta: În anul 2020 va veni o mare nenorocire peste tot pământul. După aceea va fi război și foamete, vor fi mari strâmtorări în toate felurile. În anul 2030 se va instala Antihristul, vor urma trei ani de prigoană adevărată
Cristina Isabela Lăpădătoni: CINE ESTE ȘOFERUL DIN TRAGEDIA DE LA BRAȘOV ȘI DE CE ȘTIM ATÂT DE PUȚINE DESPRE EL?
Recomandările noastre
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Carmen Iohannis Klaus Iohannis
Locații: Coreea de Sud Seul
Subiecte: fotografia zilei
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)