Iohannis închide țara pe 9 Noiembrie. Adio, târguri de Crăciun! Școlile online, masca, obligatorie la nivel național, magazinele se închid la ora 21, circulația interzisă pe timp de noapte. Dar alegerile merg înainte. Duminică, protest în Piața Victoriei
Președintele republicii a rostit o declarație joi, la Palatul Victoria, înaintea începerii unei importante ședințe de guvern. Klaus Iohannis a anunțat implementarea, începând de luni, a unor măsuri ferme, similare celor din timpul stării de urgență. Deși, potrivit Constituției, președintele republicii nu are atribuții executive interne, având atribuții simbolice în domeniile politicii externe și al apărării, Klaus Iohannis a descris cu lux de amănunte restricțiile pe care le pregătește Guvernul PNL, care legiferează în locul Parlamentului și conduce țara prin ordonanțe de urgență:
„Portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă.", a spus el. "Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în
on-line. Angajații – și din public, și din privat – să treacă la
telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise
seara cel târziu la ora 21:00. Circulația pe timpul nopții trebuie
restricționată. Petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie
interzise. Târgurile și piețele trebuie închise.”, a anunțat Iohannis.
Cu toate că și el recunoaște că am avut „mulți, prea mulți, care au decedat”, Klaus Iohannis a anunțat începerea „în condiții speciale” a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, în organizarea cărora vor fi respectate „condiții de siguranță sanitară” la fel de eficiente ca cele existente „cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp”. Mai nou, Klaus Iohannis consideră că „democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri”. Uitând, desigur, că democrația cuprinde și alte drepturi în afara celui de a alege și de a fi ales, precum libertatea religioasă, libertatea întrunirilor publice, libertatea de mișcare, de exprimare sau dreptul la propria imagine - toate puse în paranteză chiar și în vremuri de aparentă acalmie epidemiologică de către președinte și guvernul PNL. Pentru a încheia apoteotic, Klaus Iohannis îi flatează pe români că, din infatuați, au devenit o „națiune puternică” și face o comparație neverosimilă între alegerile prezidențiale din SUA și alegerile parlamentare din România, ținând să sublinieze că americanii au mers la vot „disciplinați, la distanță, toți cu mască, și au fost și au ales”. Bănuim că la fel de „disciplinați”, tot „cu mască”, au ieșit și în stradă după alegeri? Pentru că în SUA, o democrație puternică, libertatea întrunirilor publice nu este suprimată ca în România.
Cum până luni urmează mai întâi duminică, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții mișcarea „Starea de Libertate” anunță un amplu protest la ora 16:00 în Piața Victoriei din București, unde organizatorii „Legitimă Apărare”
ar dori să strângă 10.000 de oameni veniți din toată țara, însă
protestul se va ține sau nu în funcție de numărul celor care vor valida
opțiunea „Particip”.
Dacă doriți să vă faceți o părere completă despre cuvintele „inspirate” ale „liderului națiunii”, redăm integral discursul lui Klaus Iohannis mai jos:
„Domnule Prim-ministru,
Onorați membri ai Guvernului,
Mulțumesc pentru invitație! Mă bucur să vă revăd pe toți aici, însă trebuie să recunosc că această bucurie este umbrită de evoluția pandemiei de la noi și cred că suntem, pe bună dreptate, cu toții îngrijorați.
Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit. Am avut și astăzi mulți, prea mulți, care au decedat.
Și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.
Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în on-line. Angajații – și din public, și din privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise.
Portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior, cum este aici, în sala Guvernului, sau în exterior - portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu. Iar firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând, în acest fel, distanțarea suficientă între persoane.
Evident că noi dorim să controlăm extinderea, răspândirea pandemiei, dar, în același timp, vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale!
În același timp, ne dorim să continue activitățile economice! Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Și, da, vrem ca românii să-și continue viața cât de mult se poate apropiat de o viață normală. Doar că nu suntem în condiții normale, suntem în condiții de pandemie și nu putem să facem abstracție de acest lucru.
În același timp, începe campania electorală. Va fi o campanie electorală în condiții foarte speciale, foarte stricte, și urmează votul. Vă invit, domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, să vă implicați total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp.
Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere. Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun, alaltăieri, în Statele Unite ale Americii.
Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record. Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască, și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație!
Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!
Eu vă mulțumesc și vă doresc succes!”, a afirmat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Victoria, înaintea începerii ședinței de guvern, potrivit paginii web a Administrației Prezidențiale.
„Iohannis este la ședința de guvern. Ludovic Orban e așa de fericit, de zici că i-a venit mătușa din America.
Președintele anunță măsuri drastice. Se închide tot. Ne pregătim de alegeri.
Toate școlile trec online.
Toți angajații vor lucra de acasă (unde e posibil).
Magazinele se închid la 21:00.
Circulația pe timpul nopții restricționată.
Toate petrecerile interzise.
Piețele și târgurile se închid.
Masca obligatorie peste tot, în toată țara.
Toate firmele decalează programul de începere a zilei de lucru.
Măsurile intră în vigoare luni”, a scris jurnalista Cora Muntean, joi, pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)