Iohannis, la finalul negocierilor pentru legile BIG BROTHER: Legea pentru combaterea terorismului se află în lucru. Cetățeanul să fie liniștit că statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, la finalul dezbaterilor cu partidele politice pe tema legilor siguranței naționale, că s-a ajuns la un consens.
”Am putut să constatăm, cu diferite ocazii, că foarte multe legi din domeniul securității naționale sunt învechite sau inadecvate sau greu de aplicat la situația în care suntem astăzi. Și dacă vorbim de legislația în securitatea națională, nu mă refer doar la legile care se referă la combatarea terorismului sau la servicii dar și la legi care se referă la armată. Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindcă sunt domenii care nu sunt deloc reglementate. Pentru toate aceste motive, am decis să am o rundă de consultări politice”, a spus Iohannis la finalul consultărilor.
El a precizat că în urma consultărilor avute luni cu premierul și cu grupurile parlamentare s-a reușit ajungerea la câteva concluzii comune.
”În toate discuțiile am subliniat că este nevoie ca aceste legi să fie actualizate, că este nevoie de consultare, atât în zona politică, dar și în societatea civilă, că este nevoie de o abordare care duce la aprobări cu largi majorități, că este nevoie de o abordare cu o puternică componentă de continuitate.
Toate acestea, fiindcă legile securității naționale nu privesc un partid sau politicieni, ci pe toți, poate să fie stabilă și bună doar dacă este însușită de cea mai mare parte a politicienilor și dacă este aprobată de larga majoritate a societății civile”, a precizat Klaus Iohannis.
Este foarte important să înțelegem că, pe de-o parte, avem drepturile și libertățile civile garantate, pe de altă parte avem nevoia de securitate. Atunci, întregul complex de legi trebuie elaborat ca să fie garantate legile și cetățeanul să stea liniștit că statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea, a subliniat președintele.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Subiecte: Legea Big Brother
Organizații: Guvernul României Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)