Iohannis, un nou salt EXPLICIT spre activismul LGBT: Nu există o educație universitară decât bazată pe valori cardinale precum libertatea, toleranța, diversitatea. Afectarea acestor libertăți prin orice mijloace de către entități retrograde e de netolerat

Președintele Klaus Werner Iohannis mai face un pas către activismul LGBT, și unde putea să sprijine mai bine homosexualitatea dacă nu la deschiderea anului universitar. Președintele care a denigrat constant inițiatorii modificării Constituției în sensul protejării familiei, acuzându-i că „inflamează societatea românească” și numindu-i „infatuați” și „fanatici religioși” a revenit cu un discurs și mai „profund”. Inspirat, probabil, de o recentă postare a lui Teodor Baconschi, privind „intoleranța„ creștinilor ortodocși români față de homosexuali, Iohannis a preluat acest subiect care pare să-i fie drag, așa cum le este și activiștilor globaliști.
La deschiderea anului universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale, Iohannis a afirmat că se va opune oricăror ingerințe politice menite să deturneze școala românească de la misiunea ei, aceea de a contribui la o Românie Europeană prin valori și prin educație, pledând pentru libertatea academică și dreptul la cunoaștere.
”Mă voi opune oricăror ingerințe politice menite să deturneze școala românească de la misiunea ei, aceea de a contribui la o Românie Europeană prin valori și prin educație. Nu există altă educație universitară decât cea autonomă bazată pe valori cardinale precum libertatea, toleranța, diversitate, încredere, respecte, incluziune socială”, a declarat președintele.
Președintele a adus în discuție subiectul libertății academice și al dreptului la cunoaștere fără nicun fel de îngrădiri ideologizante, mai ales având în vedere că educația umanistă, care include artele, este o piatră de temelie a societăților noastre.
”Democrația și pluralismul se bazează tocmai pe aceste principii și pe autonomia universitară ca valori pe care de altfel s-a construit întreaga Europă modernă căreia îi aparținem. Libertatea de conștiință, libertatea de mișcare și de asociere, libertatea de exprimare, dreptul la învățătură, toate aceste fundamente constituționale ale democrației sunt exemplificate, exersate și dezvoltate în mediul universitar ceea ce contribuie semnificativ la asumarea lor în rândul întregii societăți. De aceea, afectarea acestor libertărți oricând, oriunde și prin orice mijloace de către entități retrograde este de neconceput și de netolerat. Mediul universitar românesc trebuie să rămână și să se dezvolte ca un spațiu al libertății deschis dezbaterii în care puncte de vedere diferite, complexe și îndrăznețe să dea contur viitorului.”, a afirmat Iohannis.
Iohannis nu este la primul discurs menit să încurajeze doleanțele comunității gay. În 2018m tot în timpul unei întâlniri cu studenții, președintele a spus că-și dorește legi care să elimine total discriminarea și a spus că intoleranța este în creștere, refererindu-se la Referendumul pentru Căsătorie. „Eu cred că și în chestiunea discriminării, și în chestiunea modificării Constituției, cuvântul cel mai potrivit este toleranță. Dacă suntem toleranți nu înseamnă că vrem să fim altfel, dar vrem să-l cunoaștem pe celălalt și să încercăm să îl înțelegem. Trăim din păcate niște vremuri în care toleranța în loc să crească în societate este mai degrabă în reducere, ceea ce este foarte, foarte păcat și eu n-am văzut rolul meu în a tranșa discuția de exemplu pe Constituție, ci eu văd rolul meu în a explica societății în ansamblu că toleranța este o calitate esențială a unei societăți moderne din Europa secolului XXI, și nu altceva. Și atunci, cu siguranță într-un climat de mai bună toleranță și aceste chestiuni de eliminare a discriminării vor fi mult mai ușor de tratat”, a subliniat Klaus Iohannis la evenimentul organizat de Consiliul Tineretului din România.
Și ca să fie clar că este un tolerant, șeful statului a blocat legea organizării referendumurilor de două ori: o dată prin retrimiterea actului în Parlament pentru revizuire și apoi prin refuzul de a-l promulga și sesizarea depusă la CCR.
Afirmațiile făcute joi de președintele României vin în contextul atacării la CCR a legii care interzice propaganda de gen în instituțiile de învățământ din România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)