ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Jurnalistul Ion Cristoiu spune că în cazul tragediei de la Spitalul Matei Balș răspunderea se împarte pe două planuri: politic și penal. Iar în cazul răspunderii politice, în orice democrație, răspund cu funcția cei care dețin funcții oficiale. Doar că, scrie Ion Cristoiu, „Iohannis mai avea puțin și în loc să ceară demisiile celor responsabile cu Spitalele, îi decora pentru că, urmare a intervenției prompte, au murit doar cinci oameni„. Mai mult, jurnalistul spune că s-a creat „fantezia cererii unui Proiect de reformă ministrului Sănătății, care Proiect va fi gata la Sfîntu Așteaptă”. Mai exact, o  diversiune menită să transforme dezastrul într-o victorie a regimului.

Publicăm mai jos comentariul de pe Cristoiublog.ro

O înregistrare a unei camere de supraveghere de la Spitalul Matei Balș arată, pentru primele secunde ale incendiului, un fum gros țîșnind pe fereastra unei încăperi de la parter și acoperind la un moment dat totul.

Imaginea fumului gros, negru care acoperă totul poate fi imaginea simbol pentru întreaga strofocare a Autorităților noastre – de la Raed Arafat pînă la Klaus Iohannis – pentru a acoperi de-a lungul întregii zile întrebarea întrebărilor într-un astfel de caz:
 
Cine răspunde politic pentru tragedie?
Din punctul de vedere al răspunderii există două planuri:
Cel penal, care se referă la cauzele (cauzele, nu motivele, cum alandala se exprimă Klaus Iohannis) izbucnirii incendiului.
Cel politic, care se referă la cine trebuie să plătească din punct de vedere politic pentru producerea accidentului la un spital public.
Răspunderea penală nu poate fi stabilită, potrivit Constituției, decît în urma unei investigații făcute de Parchet și, evident, a unui proces în sala de judecată.

Venit pe la prînz (cam tîrziu) la fața locului Klaus Iohannis a susținut, într-o declarație de presă fără întrebări (gașca din juru-i a interzis jurnaliștilor să-l deranjeze cu o întrebare) că e nevoie de o reformă a sistemului de Sănătate. Drept pentru care, urzupîndu-l pe premierul Florin Cîțu, pitit pe undeva prin dosul unei postări pe Facebook, președintele i-a comandat ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, un proiect de Reformă, cu care să vină la el la Cotroceni. O comandă nu prea diferită de cea de Pizza la un restaurant în variantă online. Nu putem vorbi încă de nici un proiect a cărei aplicare să se preîntîmpine astfel de tragedii din spitale cîtă vreme nu știm cauzele incendiului. Una e ca incendiul să fi fost provocat de o neglijență a unui cadru medical, alta e ca el să fi fost provocat de infrastructura învechită. Dacă incendiul a fost provocat de o neglijență putem avea o mie și una de reforme ale Sistemului de Sănătate. Astfel de neglijențe vor avea loc nestingherite pînă cînd nu se aplică în practică o Reformă a felului de a fi al românului, altfel spus, pînă cînd din comportamentul românilor nu va fi scos legendarul, Merge și așa!

Răspunderea politică n-are nevoie de nici o anchetă. Peste tot în lume, cînd se petrece un accident într-un domeniu public, răspund cu funcția cei care administrează domeniul respectiv. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, dacă se întîmpla la un spital o asemenea nenorocire zbura din funcție ministrul Sănătății. De ce? Pentru că – se spunea – ministrul sau cel care răspundea din minister de spitale – trebuia să ia toate măsurile pentru ca un astfel de accident să nu aibă loc. În democrațiile occidentale, în astfel de cazuri se practică demisia de onoare. Aceasta a fost în 2015 rațiunea pentru care Klaus Iohannis a cerut demisia premierului după tragedia de la Colectiv. Demisia ca asumare a responsabilității politice e și un moment prin care se reduce furia populară stîrnită de astfel de tragedie.

În noiembrie 2015, cînd cerea demisia premierului Victor Ponta, Klaus Iohannis nu avea Guvernul Meu. El nu numai că-și permitea să ceară demisia premierului, dar mai mult, folosea în chip politrucesc tragedia pentru a-și instala Guvernul Lui.

Acum, în ianuarie 2021, Klaus Iohannis are, în fine, Guvernul Meu. Cum să ceară demisia unui membru al Guvernului Meu? Ar însemna că-și recunoaște și el o parte din responsabilitatea politică.
Președintele a realizat încă de dimineață că se va ivi o presiune atît din stradă, cît și Opoziție, pentru ca tragedia să fie plătită cu un cap rostogolit dintr-o funcție.
Și atunci, pentru a contracara această presiune a meșterit o sumă de diversiuni menite a juca în raport cu întrebarea Cine plătește? rolul fumului gros din primele secunde ale exploziei.

Alături cu fantezia cererii unui Proiect de reformă ministrului Sănătății, care Proiect va fi gata la Sfîntu Așteaptă, o diversiune a constat în transformarea dezastrului într-o victorie a regimului.
Pentru aceasta Florin Cîțu, Raed Arafat și alți ștabi ai regimului au purces încă de dimineață la elogierea faptului că forțele de intervenție, spre deosebire de altădată, au intervenit prompt.

Dacă n-ar fi intervenit la timp, numărul morților ar fi fost mult mai mare.
Acest raționament apare cît se poate de clar în Declarația de presă a lui Klaus Iohannis:

„A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu. Totuși, țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției aici, la acest incendiu groaznic.”

Forțele de intervenție au intervenit în hotarele de timp cerute de proceduri. N-au făcut nici o minune de vitejie, n-au riscat intervenind la un depozit de muniție sau la un incendiu apărat de teroriști. Au procedat corect, ca la carte. Firește, faptul că forțele de intervenție au plecat imediat spre locul incendiului de cum s-a dat alarma, că n-au tăndălit pe drum, că n-au ținut furtunul invers, trece surprinzător într-o țară în care domină brambureala. Asta nu înseamnă însă ele pot fi felicitate la cel mai înalt nivel, pentru că și-au îndeplinit corect îndatoririle profesionale. Ce-ar fi dacă piloții români care au aterizat pe Otopeni ar fi întîmpinați după fiecare cursă de conducerea Tarom pentru a-i felicita că avionul nu s-a prăbușit cu ei la manșă?!

De ce se poate vorbi de un succes și nu de un dezastru? Ne răspunde președintele:
Puteau fi mult mai mulți morți dacă nu se intervenea prompt.

Cum însă au fost doar „cîțiva” (formularea nefericită aparține lui Klaus Iohannis) e un motiv să ne bucurăm și nu să ne întristăm.
Concentrarea pe succesul intervenției a avut menirea de a transforma dezastrul într-un succes, de a înfățișa baliga drept caviar.

Și dacă a fost un succes al regimului, ce rost are să se mai ceară demisia de onoare a cuiva?
Cum să pui problema unei asumări a responsabilității politice pentru un dezastru, cînd dezastru a fost un succes?

Klaus Iohannis mai avea puțin și în loc să ceară demisiile celor responsabile cu Spitalele, îi decora pentru că, urmare a intervenției prompte, au murit doar cinci oameni.
Nu de alta, dar el se aștepta la mult mai mulți!