Ion Cristoiu: Mișculațiile privind formarea noului guvern amînă în chip iresponsabil alegerile anticipate
În cea mai recentă Pastilă editorială a sa pentru Gândul, gazetarul Ion Cristoiu afirmă că mișculațiile privind formarea noului guvern amână în chip iresponsabil alegerile anticipate.
„După cum era de așteptat, la reuniunea PSD de la Sinaia, o reuniune a Consiliului Național, a organismului colectiv de conducere, dincolo de care este doar Congresul, deci un organism foarte important în materie de voință pesedistă, ca să zic așa, era normal ca la această reuniune să se discute și despre formarea noului guvern.
Mai ales că PSD cere de mai multă vreme formarea unui guvern, și a unui guvern în jurul PSD. La finele reuniunii, în declarația de presă, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a vorbit din nou despre acțiunea prin care PSD evaluează sau strânge, sau adună voturi în vederea unui guvern PSD.
Spun „din nou”, deoarece deja de patru luni guvernul demis conduce România, închipuit legitim, ca și cum ar avea puteri depline, de patru luni. Ori de câte ori apare Sorin Grindeanu, trebuie să ne anunțe în ce stadiu este operațiunea PSD de strângere a voturilor.
Și ieri ne-a lăsat impresia că, gata, acuș-acuș se formează noul guvern, deoarece PSD a realizat succese uriașe pe frontul strângerii voturilor. O operațiune echivalentă cu strângerea recoltei sau a ceea ce rămâne după recoltă.
Printre cuceririle, ca să zic așa, victoriile anunțate și enunțate de Sorin Grindeanu se numără și faptul că UDMR ar fi acceptat să facă parte dintr-un nou guvern.
Ieri, pe la vreo trei și ceva, în plină emisiune la Gândul, Ionuț Cristache, moderatorul, a dat ca sigur, plecând de la declarația lui Sorin Grindeanu, faptul că UDMR a trecut de partea PSD, de partea binelui PSD. Mi-am exprimat scepticismul în jurnalul meu de aseară. Am cerut date, în momentul în care am spus că UDMR o să revină, dacă cumva a acceptat, pentru că acest film cu UDMR, care e de acord azi și mâine se întâlnește Consiliul lor, Consiliul Uniunii, și nu iese de acolo…
Am mai întâlnit acest film de două ori, la Guvernul Toma, cam tot așa. Ungurul Kelemen Hunor, românizat până în măduva oaselor, până în călcâie, a spus că da, va vota acest guvern și, după asta, a revenit și a spus că nu.
La fel a fost și la guvernul Vestea și, în final, ne-a anunțat că UDMR face parte dintr-o coaliție de dreapta, care, împreună cu PNL și USR, este coaliția care conduce, chipurile legitim, România la ora actuală și că va rămâne numai cu ea și că propune pe Ștefan Mureșan.
Numai spre seară, așa mi s-a confirmat, și am zis: domnul Kelemen Hunor a fost chiar indignat. A spus că nu a discutat cu nimeni, că nu. Atâta timp cât președintele nu va lua o decizie cu privire la desemnarea unui nou premier, formațiunea politică maghiară nu va renunța la poziția adoptată împreună cu PNL și USR.
Ceea ce înseamnă un fel de pas, un fel de bocanc în gură, ca să mă exprim așa, dat lui Sorin Grindeanu, pentru că președintele a anunțat că are să desemneze un premier numai dacă există o majoritate.
Deci, dacă UDMR vine și spune că nu, UDMR nu va intra într-o majoritate. Când președintele anunță premierul, este clar că e un „nu”. Acest guvern nu se va forma în veci sau, dacă se va forma, o să pice și ne îndreptăm spre anticipate.
Ce sunt sigur? Că ne îndreptăm spre anticipate și ar trebui să ne îndreptăm spre anticipate. Tot ceea ce se întâmplă acum sunt paleative, sunt șmecherii, sunt amânări iresponsabile ale unui moment pe care îl cere interesul național: alegerile anticipate.”, a declarat Ion Cristoiu.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: VIOLENȚE ORGANIZATE DE PROVOCATORI ȘI REPRESALII ALE JANDARMERIEI. ZIARISTĂ AGRESATĂ - CIOBANII GAZAȚI! 24 de persoane rănite. George Simion îndeamnă la calm și avertizează asupra provocărilor. APEL NAȚIONAL
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ion Cristoiu
Locații: România
Subiecte: alegeri anticipate
Organizații: Gândul LIVE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)