Ion Cristoiu: ”Ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu nu e o victorie, ci un eșec al democrației noastre”
Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu afirmă, în cea mai recentă pastilă video, „ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu nu e o victorie, ci un eșec al democrației noastre”, potriviit Gândul.
„Știrea zilei de ieri a fost cea potrivit căreia lui Călin Georgescu, în dosarul de propagandă legionară, fascistă și de în favoarea criminalilor de război, i s-a ridicat controlul judiciar și a fost o mare bucurie în rândul iubitorilor de dreptate din România. În sfârșit, s-a făcut dreptate. Titlul… «Justiția este un pas spre normalitate», este un comunicat AUR, influenceri, jurnaliști, au spus că este o mare victorie a dreptății, a democrației. Râd, deoarece… cum să fie o victorie faptul că unui cetățean al României, numit Călin Georgescu, i s-a ridicat controlul judiciar – și nu la primă instanță, la a doua – după 14. Nu țin minte, în istoria post-decembristă, să fie un cetățean care să aibă control judiciar, să fie obligat în fiecare săptămână să se ducă tip de un an și două luni.
Avocații au făcut zeci de contestații, la fond și la apel… Nu! Se menține controlul judiciar! Cum să fie, mă, asta o victorie ? Faptul că abia acum i s-a ridicat (măsura controlului judiciar-n.r.) este o dovadă că justiția este camerista, slujnica, femeia de serviciu – nu vreau să jignesc femeile de serviciu – a sistemului. Încă o dată, cele două dosare pentru care a fost trimis în judecată Călin Georgescu sunt un uriaș abuz, rar întâlnit de mine, chiar în istoria modernă a României. Ăla cu lovitura de stat, nici vorbă – a trecut de camera preliminară – și ăsta cu propaganda legionară. Am înțeles, procurorii – care sunt un fel de oamenii statului și mai ales la noi sunt cine sunt – să zicem că… să facă dosare, că așa primesc ordine. Încă o dată, ei nu sunt magistrați, sunt niște tipi care n-au putut fi nici avocați, nici judecători și atunci s-au făcut procurori. Niște bandiți în majoritate. Bun, am înțeles, au făcut dosare.
Cele două dosare, repet, dacă citești rechizitoriile, zici… «bă, nu se poate așa ceva», nici măcar ca proză nu sunt credibile. Ăla cu propagandă legionară este o bătaie de joc. Călin Georgescu este acuzat că, în niște intervenții publice, inclusiv la televiziuni, ar fi dat citate din fascistul Corneliu Zelea Codreanu – care nu a fost fascist, a fost legionar, dar, mă rog, la cât de analfabeți sunt procurorii – și din mareșalul Antonescu. Călin Georgescu nu a citat, gen, «așa a zis Corneliu Zelea Codreanu, fie-i numele lăudat», Nu! A făcut niște expresii. (…)
«Ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu nu e o victorie, ci un eșec al democrației noastre»
Și Mișcarea Legionară, fiind naționalistă – și mareșalul Antonescu – au folosit simboluri naționaliste, exagerate, dar s-au referit la patrie. Deci, există un arsenal, un zăcământ al naționalismului, autentic, care a fost folosit și de Mișcarea Legionară. În orice referire la trecutul nostru de luptă, vei găsi… imediat are corespondent în referirile Mișcării Legionare la el. Normal era ca aceste două dosare, dar mai ales cel de cameră, să nu treacă de camera preliminară, ca judecătorul să vină să-i dea în cap procurorului. Au trecut, a fost trimis în judecată și acum s-au gândit să ridice și controlul judiciar. De ce? Probabil că, în ultima vreme, au început să deranjeze declarațiile de la ieșirea de la control ale lui Călin Georgescu și le-au ridicat. Cum să fie o victorie? Adică ce s-a întâmplat cu Călin Georgescu este un abuz. Normal era acuma toată lumea să-și reamintească acest abuz, să îl critice și să pună la îndoială echilibrul mental al judecătorilor de cameră preliminară, care au dat drumul la acest dosar. Așa că nu este o victorie, este un eșec al democrației românești”, a spus Ion Cristoiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Semnalul Cititorului ActiveNews: Pictură murală cu tentă pedofilă homosexuală pe un bloc din Ploiești
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
Recomandările noastre
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Căderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu
Subiecte: Călin Georgescu
Organizații: AUR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)