Ion Cristoiu contra dictaturii „Târța-Pârța”: Pot să moară milioane de oameni după vaccin că de la Iohannis la Rujatu' nimeni nu va zice nimic. Iar noi, cei care mai îndrăznim să ne punem întrebări în țara asta, vom fi tratați imediat ca niște teroriști

Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu nu-și explică de ce România, în ciuda curentului european, continuă vaccinarea cu serul AstraZeneca decât prin aceea că noi facem precum „tălâmbul din fundul clasei”, care nu vrea să deranjeze pe nimeni și este dispus să accepte orice. Totodată, reputatul gazetar atrage atenția că pandemia și vaccinarea sunt două domenii de maxim interes pentru grupările mafiote din România, care au făcut, în numele luptei cu virusul, nenumărate achiziții îndoielnice, dar imposibil de pus la îndoială. Pentru că cei care îndrăznesc să mai pună întrebări legate de această dictatură sunt imediat calificați drept „teroriști” și se cere desființarea drepturilor omului în cazul lor, în special a libertății de exprimare, afirmă publicistul, care a fost deja cenzurat recent pe YouTube. Tot el se întreabă într-un clip sugestiv de azi: CUM AM AJUNS AICI?
În jurnalul său video de duminică, Ion Cristoiu își face timp să taxeze derapajul premierului Florin Cîțu, întrecut din urmă de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, de a-i califica pe cei care refuză vaccinarea Covid - aproximativ jumătate din populația României - drept „teroriști” sau „naziști”. Gazetarul presimte în asemenea ieșiri autoritare semnele instaurării unei „dictaturi de dreapta”, însă avertizează că „pe întreaga planetă, împotriva interdicțiilor e o borboroseală care va da în clocot”. Cazul Germaniei, unde cetățeni din toate orașele mari ieșiseră să protesteze în ajun, nu poate decât să confirme această fierbere care ar putea să se generalizeze.
„Din punct de vedere social-politic, în România nu se întâmplă nimic și, ca să închei, românii vor fi ultimii oameni de pe planetă care nu se vor întreba niciodată dacă vaccinul are problemă, vor accepta certificatul ăla, vor accepta toată această dictatură - că este o dictatură care bate la urechi -, pentru că aia, povestea cu extremiștii, cu teroriștii, oricând ne putem trezi că Guvernul Cîțu-Mîțu, sub conducerea marii coaliții a lui Târța-Pârța, poate să limiteze niște drepturi ale omului, libertatea de exprimare, deoarece, dacă suntem teroriști cei care punem la îndoială, cei care ne întrebăm, atunci sigur că noi trebuie să fim tratați ca niște teroriști!”, este concluzia amară pe care o trage Ion Cristoiu, care a lucrat ca gazetar timp de trei decenii înainte de 1989 și încă peste 3 decenii în postdecembrism, fiind un fin cunoscător al „semnelor vremurilor”.
În emisiunea „Jurnalul meu video” de vineri, Ion Cristoiu vorbește despre „scandalul AstraZeneca” din Europa și atitudinea Bucureștiului, care se face că plouă și o dă înainte cu vaccinarea.
„Ultimele zile au fost marcate de ceea ce s-a numit „scandalul AstraZeneca”, este un vaccin cumpărat de Uniunea Europeană pe banii noștri, că doar nu l-a cumpărat pe banii lui Ursula și ai lui Merkel. În unele țări din Uniunea Europeană, ăsta s-a dovedit foarte periculos, în sensul că are ceva cu coagularea.
În Italia a murit cineva, imediat italienii au anunțat că mai așteaptă, bulgarii au anuțat că nu mai vor să primească până când nu știm dacă e bun sau nu, și alte țări. A venit și în România acest vaccin. În România s-au vaccinat, a murit un om la Gorj și autoritățile s-au năpustit să spună nu, nu, nu! Dacă ați observat, suntem singura țară care, în momentul în care celelalte au anunțat că sunt probleme, a zis „nu, d-le, la noi nu sunt probleme, nu, nu, nu!”. De ce am făcut asta? Pentru că noi suntem căcăcioși, pentru că (ăștia) în frunte cu Klaus Iohannis au făcut din poporul ăsta un popor de babuini care (se teme ca) nu cumva să se supere Uniunea Europeană!
Recent, patru premieri, inclusiv cel al Bulgariei, au scris o scrisoare Uniunii Europene în legătură cu distribuirea vaccinurilor. Noi avem probleme cu primirea lor. Ați văzut la noi pe cineva zicând (ceva)? Băi, nu se poate! În momentul în care multe țări sunt nemulțumite de ritmul primirii vaccinurilor de la Uniunea Europeană, altele întreabă care sunt contractele pe care le-a făcut Uniunea Europeană, acuma a venit scandalul cu AstraZeneca, deci foarte multe țări, și bulgarii, au zis: nu-l mai primim până când nu vedem ce se întâmplă, că e vorba de cetățenii noștri!
La noi poate să moară un milion de oameni (din cauza vaccinului), că de la Iohannis până la Lică-Vasilică ăsta, Valeriu Gheorghiță, ăsta Rujatu' - n-am înțeles niciodată ce caută Armata în vaccinare și de ce nu avem Ministerul Sănătății, că noi nu l-am votat pe Lică-Vasilică și nici pe Ciucă-Lucă, noi am votat partide politice la guvernare! - nu ar face gălăgie unul!
Noi suntem elevul din ultima bancă, care este un tăntălău, un idiot, un urecheat și care zice „nu-nu-nu, eu nu (mă opun), eu sunt de-acord, faceți-mi orice!”. Noi suntem, România, țara din fundul clasei - tăntălăul, nătângul, nerodul, tălâmbul, care (face) „eu nu, doamna profesoară, eu sunt cuminte, eu nu zic așa (ca ceilalți)”... Noi suntem cea mai cuminte țară din imperiu”, a concluzionat vineri Ion Cristoiu.
Cu o zi înainte, el se referise la o altă temă sensibilă, anume cheltuirea discreționară a banului public în numele luptei cu virusul, afacere care i-a îmbogățit pe cei aflați la comanda acțiunii. De aceea, pandemia și vaccinarea sunt două domenii de maxim interes pentru grupările mafiote din România.
„Cred, sunt convins că toată exagerarea cu pandemia a fost, ca și în cazul crimelor comunismului, o manipulare a opiniei publice în așa fel încât tu să nu zici „mă, dar de ce ați luat voi MĂȘTI de-acolo și nu de dincolo”? S-a creat așa imaginea unui pericol, a unui sfârșit de lume... Și dacă e sfârșit de lume, atunci nu te mai puteai întreba „dar de ce ați cumpărat voi 115 milioane de măști, cu cât și unde sunt?” Dar cum să pui întrebarea asta, când măștile ne apără de pandemie și trebuie să plătim oricât? PLEXIGLASUL, mai țineți minte? Când s-a dat drumul la școli, înainte de închidere, au zis că trebuie să fie (pupitrele -n.r.) separate. Ce afacere, îți dai seama că niște șmecheri au zis: facem, comandăm plexiglas și, în același timp, îl luăm cu orice preț. Acuma a venit ministrul ăsta și nu mai e plexiglasul... L-au cumpărat? L-au cumpărat!
Și hai să vedem acuma VACCINAREA! Ce s-a întâmplat la vaccinare? Nu întâmplător i-au dat-o lui Gheorghiță. Normal era să-i dea ministrului Sănătății. I-au dat-o lui Valeriu Gheorghiță că ăsta e de-al lor și ascultă. Vlad Voiculescu nu-i de-al lor, o fi având și el ceva, dar nu-i de-al lor. Și, atunci, mafia din politică și din servicii, care scoate din vaccinare, că vaccinarea e și mai mare afacere: seringi de unică folosință etc. Întrebare: poate d-l Cîțu să-mi spună de la cine au fost cumpărate și la ce preț, a fost un preț mai mic sau mai mare? Nu! Seringi, vă imaginați, milioane! Vată, de unde vată, de la cine?
Eu așa aș face: în locul lui Ciolacu, aș spune în felul următor: d-le, noi nu mai intrăm în Parlament, plecăm din Parlament, boicotăm dacă premierul nu vine cu un raport detaliat în legătură cu pandemia. Vaccinare, vată, măști, tablete, plexiglas, dezinfectant, testele...
Ne spune d-l Câmpeanu - și s-a confirmat - că d-l Raed Arafat a achiziționat pentru școli un milion de teste și ne-a spus d-l Câmpeanu că până atunci se făcuseră făcut numai 400. De ce s-au făcut numai 400? Pentru că școlile nu au cine să facă testele, pentru că trebuie să ai medic sau asistentă. Întrebare: de unde le-a achiziționat d-l Raed Arafat și cât au costat? Și veți vedea, veți descoperi una dintre cele mai mari afaceri mafiote, afacerea numită „vaccinarea”! Nu știm nimic, o serie întreagă de lucruri. (...)
Deci vaccinarea, ca și pandemia a fost și este una dintre cele mai mari afaceri mafiote din istoria Românei, deoarece e vorba de sănătate. Dacă ați observat, la pandemie era Apocalipsa. Acuma, vaccinarea este Învierea. Lumea de abia așteaptă să se ducă. Nu, nu puneți întrebări!”, a punctat joi ziaristul Ion Cristoiu.
Mai multe materiale din aceeași serie puteți urmări pe Cristoiu Blog!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Florin Cîțu Ion Cristoiu Klaus Iohannis Marcel Ciolacu Valeriu Gheorghiță Vlad Vasile Voiculescu
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: campania de vaccinare dictatură tehnico-medicală gestionarea epidemiei de coronavirus Vaccinuri periculoase
Organizații: Cristoiu Blog Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)