Ion Spânu: Victoria lui Mircea Vulcănescu împotriva noilor bolșevici: bustul rămîne pe soclu

Doar 9 din cei 26 de consilieri locali de la Sectorul 2 au votat pentru demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu, amplasat în „Piața Sfîntul Ștefan”! În aceste condiții, a fost respinsă pentru a treia oară acțiunea inițiată de noii susținători ai Tribunalului Poporului, bolșevicii de azi, care susțin că sentințele date în primii ani ai comunismului ar fi valabile și azi.
„Cotidianul TV” a realizat cu sprijinul colegilor de la „ActiveNews” un colaj care cuprinde principalele momente ale ședinței Consiliului local al Sectorului 2. Luările de cuvînt sînt semnificative și arată că nu se mai acceptă bătaia de joc a unor personaje sinistre sau a unor instituții plătite din bani publici la adresa personalităților culturii noastre, care au suferit ani grei în închisorile comuniste, sub sentința odiosului Tribunal al Poporului din epoca bolșevică.
În ședința respectivă, unii vorbitori au spus că inițiativa acestui proiect ar aparține Institutului „Elie Wiesel” (care fusese inițiatorul acțiunii de acum cinci ani), alții că inițiativa ar aparține lui Alexandru Muraru, consilierul Primului ministru pe probleme de antisemitism.
Imediat după ședință, Institutul „Elie Wiesel” a dat un Comunicat semnat de Alexandru Florian, prin care nega această acuzație, precizînd totuși că „Guvernul a adoptat ‘Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură’, dar că această politică publică rămâne numai pe hârtie câtă vreme criminali de război, membrii ai guvernului Antonescu, continuă să fie tratați de către autorități drept modele civice”, ceea ce arată că ar fi vrut ca bustul lui Mircea Vulcănescu să fie demolat!
În schimb, Alexandru Muraru tace chitic, mai ales că sursele noastre spun că Silviu Feroiu, consilierul care a semnat ca inițiator al proiectului, coleg de partid cu Muraru, ar fi recunoscut că dumnealui ar fi generat acțiunea în care a fost angrenat atît Prefectul Toni Greblă (care spune că a fost victima justiției nedrepte, dar care vrea să dărîme statuia lui Mircea Vulcănescu, adevărat martir al justiției bolșevice!), cît și ministrul de Interne, Lucian Bode. Declarația lui Feroiu ar fi trebuit să facă parte din materialul difuzat de „România cultural”, dar a fost „tăiată” de cineva și n-a mai apărut!
Filmul realizat pentru Cotidianul:
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Deranj mare la Budapesta, după ce noile manuale turcești de istorie pentru liceu conțin hărți medievale în care Ungaria nu apare deloc pe hartă

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Patrioata Simona Halep și-a schimbat țara cu Franța ca să plătească taxe mai mici

Aruncă-l pe Goe din tren!

ONU A BETONAT FUNDAȚIA GULAGULUI DIGITAL. Se cere Vaccinarea Universală și Poliția Internetului. Doar 11 țări s-au opus declarației privind ”Prevenirea, Pregătirea și Răspunsul în caz de Pandemie” (PPPR)

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Recomandările noastre

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Secțiuni: Cultură Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Lucian Bode Mircea Vulcănescu
Locații: România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)