Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”
Fostul mare tenismen Ion Țiriac și-a exercitat dreptul la vot, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la secția de votare deschisă la Liceul „Jean Monet” din Capitală, transmite Gândul.
Omul de afaceri a purtat, la secția de vot, chiar șapca MAGA pe care a primit-o cadou de la președintele american Donald Trump – purtând și semnătura acestuia -, o șapcă premium de culoare albă, cu broderie, aurie fabricată în SUA.
„Demnitate, hotărâre și să ne reprezinte pe toți românii și să ne adune la un loc”
Ion Țiriac așteaptă de la viitorul președinte al României demnitate și hotărâre, dorindu-și ca acesta – indiferent cine ar fi el – să reprezinte țara „așa cum trebuie”.
„Eu și toți românii cred că ne dorim un președinte care să ne reprezinte și pe cei care l-am votat, dar și pe cei care am votat adversarul dumnealui, și pe cei care sunt în afara țării, adică pe toți românii.
Mai important este, însă, să reprezinte țara. Noi, în ultimii ani, nu am fost reprezentați așa cum trebuie, ca țara care am fost, ca țara care suntem și țara pe care vrem să o câștigăm, să fim ceea ce am fost odată. Trebuie să-i facem pe partenerii noștri să ne înțeleagă că suntem granița Europei, că avem datoriile pe care le avem față de comunitatea în care suntem, de care ne-am achitat întotdeauna.
Noul președinte ar trebui, cu o demnitate și cu o hotărâre tipic românească, să fie acolo și să ni se audă glasul. Nu vrem război, suntem la granița unui război, după părerea mea noul președinte ar trebui să vadă cum poate să scoată 5% din PIB pentru arme, mai bine să nu le scoată pentru arme și să vedem dacă nu le putem pune într-un fond global pe tot pământul ăsta, să vedem ce facem într-un viitor foarte apropiat, când o să fim 16 miliarde nu 8, cât suntem acum.
Deci demnitate, hotărâre și să ne reprezinte pe toți românii și să ne adune la un loc. Pentru asta am venit aici, pentru asta am votat”, a declarat Ion Țiriac.
„Șapca asta am primit-o de la domnul președinte Trump”
Omul de afaceri Ion Țiriac a spus și când a primit șapca MAGA de la președintele Trump, reamintindu-și că l-a cunoscut pe acesta cu 40 de ani în urmă, atunci când actualul lider de la Casa Albă era un businessman de succes.
„Șapca asta am primit-o de la domnul președinte Trump, când am primit-o era cu o lună înainte de alegeri, am avut plăcerea și onoarea să îl cunosc acum acum 40 de ani, când era un mare businessman și mi-am socotit eu datoria să spun că are un slogan foarte bun pentru Statele Unite, .
Acest slogan l-am împrumutat și eu pentru România și asta aș vrea eu, să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi.
Să nu mai aștept 20 de ani pentru un Schengen, să nu mai vizele de pomană și așa mai departe, suntem egali cu toții, chit că suntem o țară mult mai mititică decât marile puteri”, a declarat fostul mare tenismen după ce a votat.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Persoane: George Simion Gheorghe Hagi Ilie Năstase Ion Țiriac
Locații: România
Subiecte: Alegeri prezidențiale MAGA
Organizații: Administrația Trump (SUA) AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)