ȘCOALA ALTFEL: Simultan de șah susținut de Cezar Magdan, maestru al Sporturilor

În cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, la școala nr. 1 din comuna 1 Decembrie, județul Ilfov, părinții și copiii au fost invitați astăzi să-și testeze aptitudinile de șahiști la un simultan de șah cu Cezar Magdan, maestru al Sporturilor. "Se pot face lucruri frumoase cu bani puțini sau chiar deloc. E bine să investim mai mult pentru cei mici, care cresc - și e important să fie mari nu numai ca statură și ca funcții, ci să fie oameni mari pentru cei din jurul lor”. (Cezar Magdan)
Evenimentul promoțional a fost organizat de Viorel Călin, administratorul proiectului "Educația azi”, care este și reprezentant al părinților acestei școli. "Încercăm să suplinim pentru copiii timpul afectat jocurilor pe calculator. Șahul a fost dintotdeauna un sport al minții și copiii simt lucrul acesta, participând cu multă bucurie la acest simultan”. (Viorel Călin)
Poarta pentru inițierea în acest sport rămâne deschisă și zilele următoare pentru copiii care locuiesc în comuna 1 Decembrie. Cei care vor dori să se înscrie ulterior la cursurile de șah oferite de "Educația Azi”, împreună cu maestrul Cezar Magdan, sunt invitați să sune la acceseze siteul educatiaazi.ro pentru mai multe detalii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)