Iosip Broz Tito - 40 de ani de la moartea creatorului Iugoslaviei

Se împlinesc 40 de ani de la moartea lui Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, care a decedat pe 4 mai 1980 într-un spital din Ljubljana (Slovenia), informează B92.net.
Iosip Broz Tito, ca președinte al Iugoslaviei, și-a construit reputația în primul rând printre iugoslavi. Timp de ani de zile, i s-a dezvoltat un cult al personalității, astfel încât fotografiile mareșalului erau atârnate pe pereții școlilor, deasupra tablei, dar și prin casele multor oameni - din Vardar și până la Triglav. Tito a rămas în conștiința publică prin viața lui politică și privată turbulentă. În calitate de președinte, a fost asociat cu numeroase abuzuri.
Pe de altă parte, datorită acțiunilor sale politice ulterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, Tito este considerat una dintre cele mai importante personalități ale secolului al XX-lea.
Născut la Kumrovec (Croația) pe 7 mai 1892, mareșalul Broz a ocupat funcția de președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia începând cu data de 14 ianuarie 1953 și până la moartea lui, survenită pe 4 mai 1980. Datorită biografiei sale, a modului în care a condus republica și a cultului care i s-a creat printre iugoslavi, Tito este o personalitate încă menționată frecvent în zilele noastre.
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

Se investighează un nou efect advers al vaccinurilor anti-Covid. A apărut o boală incurabilă
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Patrafirul României se face preș în fața lui Zelenski
Persoane: Iosip Broz Tito
Locații: Croația Iugoslavia Slovenia
Subiecte: Al Doilea Război Mondial Comunism Fosta Iugoslavie
Organizații: Republica Socialistă Federativă Iugoslavia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)