ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Un cititor ActiveNews și-a arătat mirarea într-un comentariu față de afirmația că senatorul Diana Iovanovici Șoșoacă s-ar fi exprimat favorabil Rusiei în contextul comemorării victimelor ucise de Armata Roșie în Masacrul de la Fântâna Albă și, anterior, vaccinului Sputnik și ceva mai înainte direct mumei Rusia. Cum ne respectăm în mod deosebit cititorii, spre edificare am lipit cele câteva filmări pe această temă existente în spațiul public. Tocmai când voiam să mai adaugăm și o minimă explicație am dat pe Facebook de comentariul unui domn inteligent, care se numește Silviu Dancu, despre asemănările dintre Vlad Voiculescu și Iovanovici Șoșoacă. Interesant de observat că tocmai în plin moment de criză, cu un Vlăduț dezorientat, rezidentul rus Edward Snowden s-a gândit să-i dea de la Moscova o bezea de îmbărbătare ministrului demis, de pe contul său de Twitter, cel mai probabil administrat de ofițerii de serviciu ai SVR.  Reproducem comentariul ca atare, sub acest clip video de toată jena, mulțumindu-i autorului că ne-a scutit de un efort.

„Văleu, ce cor de bocete și de bocitoare la demiterea lui Vlad Voiculescu! Unii aproape că-l asemuiesc cu Iisus, alții nu văd ceva mai bun pentru Sănătate (nu că ar și argumenta în vreun fel!), alții îl văd deja erou căzut pe frontul transparenței.

E fascinant! Literalmente fascinant! Această capacitate a oamenilor de a proiecta asupra cuiva o imagine și apoi de a iubi cu gelozie, cu năbădăi proiecția cu pricina e uluitoare!

Dar nu se aplică doar în cazul lui Voiculescu! Vedem și-n partea cealaltă susținători (cu profil de adepți!) ai lui Șoșoacă! E văzută de unii ca un soi de Ioana d'Arc, întruparea curajului și a onestității. PE BUNE? Ne batem în proiecții și-n disponibilitatea cvasi-religioasă de a ne închina la ele?

Hai să-i privim pe fond, pe cei doi! Pe de-o parte îl avem pe Voiculescu, reprezentant al Plusereului, alianță în care avem cea mai evidentă și mai asumată capitalizare politică a haștagului Rezist, fecior născut din vâna discretei (dar bine infiltratei) nomenclaturi predecembriste, cea cu activități purtate adânc sub radar (deși dezvăluite când și când), în perioada de după 89. Vlad e un ”specialist” care n-a reușit să demonstreze în mod credibil că are o diplomă, cu profil de ”protestatar”, care își împarte aura de oengist binefăcător cu cea de afacerist cu medicamente la umbra unchiului prieten cu Geoană. Toate acestea pot fi discutate și întoarse pe toate fețele, dar ele sunt acolo, aici, un cocktail din care nu vrem decât să gustăm ce ne place.

În partea cealaltă, Diana Iovanovici-Șoșoacă, intrată în Parlament pe calul de AUR (unde a fost pusă în șa de Partidul Neamului Românesc), și devenită repede ”independentă”. Consilieră a lui Dijmărescu (cel cu studii prin Salzburg și prin Arizona în anii 70 și 80 și asupra căruia planează constant suspiciuni serioase că ar fi (fost) om al Serviciilor), Șoșoacă e deja făcută celebră pentru zâmbetul ei din spatele lui Adrian Năstase atunci când OMV-ului i se făcea un cadou extrem de păgubos pentru România. A ne imagina că cineva poate fi consilier al unui Dijmărescu doar pentru că este priceput(ă) în ce face, nu și pentru că a dat și cu subsemnatul la niște angajamente, înseamnă să ne îmbătăm cu apă rece. E ca și cum ai spune că-n PSD-ul cel corupt se ajunge în funcții doar pe merite. Iar Șoșoaca ce țipă azi pentru libertatea slujbelor religioase și pentru dreptul la pelerinaje e chiar aia care până mai ieri deplângea violent ”spălarea pe creier” a copiilor duși de părinți la moaștele Sfintei Paraschiva (adică la niște ”cadavre putrezite”).

Și tot pe fond: nu uităm că Șoșoacă e fostă ”haștag rezist”, da? Asta aviz ambelor tabere: și reziștilor care se delimitează de ea, cu degețelele mici ridicate delicat, dar și anti-reziștilor care cred că au descoperit întruparea la feminin a lui Mărgelatu. Femeia era pro-Kovesi, pro Rareș Bogdan, pro-DNA și toate alea. Pe scurt: tovarășă de luptă cu Voiculescu. Femeia e versatilă, schimbă tabăra într-o secundă, luptă în toate direcțiile, un adevărat mercenar politic. E drept, spre deosebire de Voiculescu se pare că poate proba că are diploma aia de licență.

Și aceste informații se cer, desigur, probate, verificate (multe pot fi acuzate ca bârfe - și-n cazul ei, și-n cazul lui Voiculescu). De acord. Dar le-am verificat? Adică am făcut-o pe bune? Atunci când aproape că am atârna plângăreț de piciorul lui Voiculescu sau atunci când am ridica-o pe brațe pe ”gladiatoarea” Șoșoacă, ne-am asigurat că știm cu adevărat de cine ne agățăm și pe cine săltăm?

Nu cumva plângem și/sau susținem niște tumbe, niște acrobații de imagine? Nu cumva plângem și/sau susținem niște umbre pe perete pe care ne auto-convingem că ar fi chiar chipurile reale?

Am spus-o și o repet: NU am încredere în politicieni! Mai mult, declar că e singurul mod în care poți funcționa politic, ca cetățean. Pe bază de scepticism, de suspiciune constantă, față de cei care ne conduc (indiferent dacă-s acolo cu sau fără votul nostru). Machiavelismul nu trebuie lăsat doar ”principilor”. Realismul politic presupune inclusiv cinism și o indispoziție structurală față de ”amorezări” adolescentine.

Aplaudă și susține o afirmație, un act, un gest, o hotărâre politică. E ok. E sănătos. E normal. Dar nu uita să nu confunzi între acestea și cel/cea care le emite/săvârșește. Nu de alta, dar poate că la o scurtă privire în trecutul (uneori proxim), al respectivului personaj politic ai putea descoperi, nu fără oarece angoase, că era și se exprima fix pe dos. Și oleacă de memorie te-ar ajuta să vezi cum oameni politici care azi ziceau și făceau după inima ta s-au schimbat radical a doua zi. Chiar nu mai există traseismul politic, chiar au dispărut cazurile stridente de coaliții între părți care mai ieri păreau de neîmpăcat? Uităm de mâinile date pe sub mese de ”combatanți” politici, care se bălăcăresc în fața telespectatorilor?

De câte ori trebuie să luăm țepe? Cât de mult să ne dorim să existe figuri providențiale? NU EXISTĂ! Mai mult (și mai bine): nici NU E NEVOIE să existe. Ce e nevoie e să îi ținem mereu în corzi, pe toți, cu o neobosită neîncredere. Cu o neîncetată pretenție. Să fie ei sub presiune, nu noi!

Că atâta timp cât (ne) plângem ca niște virgine c-a plecat un alintat al sistemului și ne avântăm în luptă mânați de o nevricoasă a aceluiași sistem, să nu ne mai dăm loviți că trăim o telenovelă. Ba o trăim, dar figuranții suntem noi.”, își încheie comentariul Silviu Dancu.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews