Israelienii au fost anunțați că își vor pierde certificatul verde dacă nu se vor vaccina cu a treia doză, în timp ce, coordonatorul campaniei de vaccinare anunță a patra doză: „Așa va fi viața noastră de acum înainte”
Israelienii care nu fac a treia doză de rapel pot pierde certificatul verde. Din 3 octombrie, cei care nu au făcut a treia doză de vaccin la șase luni după a doua doză vor rămâne fără certificatul verde, scrie Cotidianul.
Noile reguli îi va obliga, de asemenea, pe cei care s-au vindecat de Covid să facă doza de rapel pentru a fi eligibili pentru green pass. Cei cărora li se va retrage permisul verde săptămâna aceasta, vor fi nevoiți să să stea în carantină timp de cel puțin o săptămână dacă au fost în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus.
„Respect foarte mult experții medicali și le apreciez munca, dar impunerea de noi restricții asupra cetățenilor israelieni nu este politica acestui guvern. În ciuda presiunilor, ne vom abține în această etapă de la noi restricții asupra populației”, s-a pronunțat premierul Bennet, în disputa cu oficialii din domeniul sănătății.
Sursa amintită mai precizează că, Salman Zarka, coordonatorul luptei cu pandemia în Israel, a spus că o a patra doză va fi necesară, din cauza noilor variante contagioase.
„Așa va fi viața noastră de acum înainte, în valuri”, a adăugat Zarka.
Cu toate acestea, peste 2,5 milioane de israelieni sunt deja imunizați cu trei doze de vaccin anti-Covid-19, iar coordonatorul campaniei de vaccinare susține că va fi necesară o a patra doză.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
SECTA BANCARĂ TIBETANĂ ȘI PERICOLUL RĂZBOIULUI NUCLEAR. SCHEMA SISTEMULUI SECRET DE PUTERE MONDIALĂ (I)
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Cum a fost posibilă această colosală Operațiune Psihologică planetară?
Scenariul Globaliștilor de a transforma conflictul din Ucraina într-un Război Mondial
Oroarea supremă: UE și SUA promovează legalizarea mondială a Pedofiliei
Dr. Geanina Hagimă: ANALIZĂ DE LABORATOR - Praful saharian și post-saharian – date din România. De ce sunt ignorate cauzele bolilor și sunt preferate tratamentele experimentale?
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Naftali Bennett Salman Zarka
Locații: Israel
Subiecte: vaccinare perpetuă
Organizații: Guvernul israelian
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)