„Am citit cu atenție un text al lui Liviu Antonesei, unul din cei mai rafinați intelectuali ai generației sale, altfel bun prieten al meu, și am rămas surprins de propunerea sa de „naționalizare” a bunurilor Bisericii Ortodoxe Române, pentru a acoperi pagubele provocate de epidemia de coronavirus”, explică istoricul Marius Oprea, într-un articol publicat pe Mediafax.ro

„Propunerea ocupă un spațiu mic în raport cu restul textului semnat de acesta pe blogul său, cu care pare a avea o legătură colaterală, fiind doar „cadrul” construit pentru lansarea ideii. Dar, să revin la subiect. „Naționalizarea” este, ca termen, un eufemism care ascunde un rapt. Niciodată, după știința mea, o asemenea naționalizare nu a fost făcută „spre binele poporului”, ci doar al acelora care au instrumentat-o. Dar, bine. Fie. Să luăm de la Biserică. Are prea mult. Însă cui să dăm? Unor „manageri” precum cei care au dus la fier vechi industria românească, flota și alte asemenea? Cine va administra acest „bun al poporului”? Căci poporul însuși n-are cum.

BOR are, e drept, o „avere” a ei. Printre ai cărei administratori, în calitate de deputat în Adunarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, mă număr și eu. Astfel încît pot spune, în cunoștință de cauză, că mare parte din banii „din lumînări” (scoși întodeauna „în față” de cei ce vor să „taxeze” Biserica) sau din alte venituri merg, în principal, spre programe sociale și ajutorarea celor nevoiași. Din bugetul Arhiepiscopiei Bucureștilor pe anul trecut (pe care l-am aprobat și eu, alături de ceilalți reprezentați ai credincioșilor) s-au donat, de pildă, 3 milioane de lei pentru Catedrala Mîntuirii, dar și mai mult, 3,7 milioane lei, s-au cheltuit cu programele sociale: cu așezămintele spitalicești, casele pentru bătrîni, cantinele sociale și alte forme de ajutorare a celor în nevoie. S-a tot vorbit și de faptul că Biserica este o „căpușă”, trăind pe spinarea statului.

Tot anul trecut, subvențiile statului (pentru salarii) la Arhiepiscopia Bucureștilor au fost de 600.000 lei, iar impoziele plătite de aceasta la stat, tot pe salarii, ale tuturor angajaților (la toate aceste centre, cantine și ateliere ale Arhiepiscopiei) au fost de 660.000 lei.

Deci, cine ia, de la cine? Biserica nu strînge bani pentru sine. Ierarhii bisericii nu au conturi în Elveția sau în paradisuri fiscale. Cu banii se repară lăcașuri de cult, se construiește – și nu neapărat doar biserici noi, cît centre de asistență socială și medicală și alte asemenea, se ajută săracii din parohii, se repară monumente istorice din patrimoniul național, se subvenționează pelerinaje, se împart pachete de sărbători ș.a.. În Biserică, banul are un circuit precum cel al apei în natură – el nu se adună undeva, într-un „bidon”, numit profit, ca la marile corporații, care e împărțit mai apoi acționarilor.

Tocmai de aceea, administrarea fondurilor este girată de asemenea „consilii de administrație” la fiecare eparhie, precum cel al Arhiepiscopiei Bucureștilor, din care fac și eu parte (fără a primi vreo indemnizație ca la „AGA”-urile regiilor de stat sau în cazul reprezenanților acționariatului multinaționalelor). Totul se face la vedere și pentru fiecare ban încasat și cheltuit există un buget și se dă la final socoteală. Fără a se pune problema profitului, ci doar a unei balanțe pozitive. Căci în bugetul BOR nu poate exista deficit. N-ar avea cine să-l acopere. Probabil că singura vină a Bisericii e că e un mai bun administrator decît statul – pentru că din visteria ei nu are cine și de ce să fure.

Biserica rămîne, cu toate atacurile asupra ei, deasupra acestora și, cu cît e mai hulită, cu atît e mai plină de credincioși”, scrie istoricul Marius Oprea în articolul publicat de Mediafax.

Continuarea o puteți citi aici