Italia relaxează restricțiile din 4 mai, însă bisericile nu au fost prevăzute printre instituțiile care își reiau activitatea. Grecia a luat măsuri similare începând din aceeași dată, iar slujbele bisericești vor fi reluate din 17 mai

Episcopii catolici din Italia au criticat Guvernul italian după ce acesta a anunțat noile măsuri restrictive care permit diferite activități sociale și comerciale, dar nu și slujbele religioase publice, informează Lifesitenews.com.
Episcopii italieni și-au făcut public protestul la scurt timp după ce premierul Giuseppe Conte a difuzat duminică seara anunțul despre măsurile din „faza a doua” a pandemiei.
Declarația acestora, publicată pe pagina web a Conferinței Episcopilor Italiei (CEI), preciza că, în ciuda discuțiilor avute cu Guvernul de-a lungul mai multor săptămâni, care conțineau și prezentarea planului propriu de reluare în siguranță a slujbelor catolice, noile măsuri „exclud arbitrar posibilitatea celebrării Liturghiei în prezența credincioșilor”.
„Facem un apel către președintele Consiliului de Miniștri și Comitetul Tehnic și Științific să facă o distincție între responsabilitatea lor -aceea de a da instrucțiuni precise în privința sănătății- și aceea a Bisericii, chemată să organizeze viața comunității creștine, respectând măsurile prevăzute, dar în deplinătatea exercițiului propriei sale autorități”, au scris episcopii catolici.
„Episcopii Italiei nu pot accepta să vadă compromisă exercitarea libertății religioase”, au adăugat aceștia.
„Ar trebui să fie clar pentru toți că sarcina slujirii față de cei aflați în nevoie, atât de importantă în contextul actualei stări de urgență, se naște dintr-o credință căreia ar trebui să i se permită să se alimenteze din izvoarele sale specifice, mai ales din viața liturgică”.
Episcopii au evidențiat că ministrul de Interne, Luciana Lamorgese, declarase în urmă cu o săptămână publicației catolice L’Avvenire (Viitorul) că Guvernul analiza adoptarea unor noi măsuri care să permită o exercitare mai largă a libertății religioase în Italia. Aceasta, în urma unor discuții și negocieri „continue” între Episcopii italieni, Minister și președintele consiliului de miniștri.
„A fost o negociere în care Biserica a acceptat restricțiile civile, cu durere și simț de răspundere, pentru a face față urgenței sanitare ... Un dialog în cadrul căruia s-a subliniat explicit, în repetate rânduri, că în momentul când vor fi diminuate restricțiile impuse pe fondul pandemiei, Biserica va solicita să fie lăsată să-și reia activitatea pastorală.
„Faza a doua” de reacție a Guvernului Italiei în fața pandemiei va relaxa una dintre cele mai stricte stări de izolare din lume, care i-a obligat pe italienii neaflați în rândurile lucrătorilor esențiali să nu-și părăsească locuința decât pentru cumpărarea alimentelor esențiale și a medicamentelor.
Noile reglementări vor permite unele deplasări în afara gospodăriei. Începând din 4 mai, italienii vor putea să-și viziteze membrii familiei din apropiere, dar nu să călătorească în afara regiunii de domiciliu. De asemenea, vor putea să desfășoare activități fizice în aer liber, menținând distanța de 1 metru unul față de celălalt. Vor putea să cumpere mâncare la pachet de la restaurante. Vor fi permise slujbele de înmormântare cu participarea a cel mult 15 rude apropiate, atâta vreme cât toți cei prezenți poartă măști și păstrează așa-numita distanță socială. Orice altă formă de adunare sau ceremonie religioasă va fi în continuare interzisă.
Măștile faciale, al cărui preț a fost plafonat la 50 de eurocenți, sau măștile improvizate, precum eșarfele, vor fi purtate obligatoriu în mijloacele de transport în comun, și, prin lege, oricine are febră va trebui să stea acasă.
Fabricile, firmele de construcții și de vânzare en-gros au fost invitate să înceapă să-și facă planuri pentru reînceperea activității în prima parte a lunii mai. Dacă această relaxare a restricțiilor va avea rezultate bune, și magazinele, muzeele și destinațiile culturale vor fi redeschise începând cu 18 mai. Cu toate acestea, restaurantele și saloanele de înfrumusețare nu se vor redeschide înainte de 1 iunie, iar școlile vor rămâne închise până în septembrie.
Bisericile din Roma au rămas deschise pentru rugăciune individuală, datorită unei luări de poziție anterioare din partea iconomului papal, cardinalul Konrad Krajewski. Cu toate acestea, unele autorități civile din Italia au amendat preoți catolici care au mers pe străzi pentru a-și binecuvânta enoriașii. (În alte zone, preoții nu au fost împiedicați, nici sancționați.) Unele autorități civile, de exemplu primarul Gabriele Gallina din Soncino, au trimis poliția să întrerupă celebrarea Liturghiei, alertate de anumiți informatori că la eveniment ar fi prezenți și membrii parohiei.
Spre deosebire de Italia, altă țară din sudul Europei, Grecia, a anunțat relaxarea graduală a restricțiilor, permițând redeschiderea bisericilor cu respectarea unor reguli sanitare, mai întâi din 4 mai pentru rugăciune individuală, iar apoi din 17 mai pentru participarea la Sfânta Liturghie și celelalte slujbe comunitare.
În după-amiaza zilei de marți, 28 aprilie 2020, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat ridicarea treptată a măsurilor restrictive, cu ocazia unei declarații televizate către națiune, anunță Greek Reporter.
Prim-ministrul Greciei a transmis că, începând din 4 mai, cetățenii vor avea libertatea de circulație în regiunea de domiciliu, fără declarații scrise, iar micile incinte vor fi redeschise (magazine, frizerii, saloane de înfrumusețare, librării), inclusiv bisericile, dar numai pentru rugăciune individuală.
Începând de duminică, 17 mai, bisericile vor fi redeschise pentru public, însă credincioșii vor putea participa la slujbe doar respectând reguli stricte convenite de Sinodul Bisericii Ortodoxe Grecești cu Guvernul elen.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Organizații: Biserica Ortodoxă Greacă Guvernul Greciei Guvernul Italiei Ministerul de Interne al Italiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)