Italia și Germania se OPUN deciziei Uniunii Europene de a interzice mașinile care funcționează cu benzină și motorină

Guvernul Italiei a confirmat, marți seară, că va bloca în Consiliul Uniunii Europene planul Parlamentului European de interzicere a producției de vehicule cu ardere internă începând din anul 2035, inițiativa urmând să fie respinsă și de Germania, informează Mediafax, potrivit ȘtiriPeSurse.
Deși este de acord cu obiectivele de decarbonizării, Italia susține că obiectivele de mediu ar trebui urmărite printr-o „tranziție sustenabilă din punct de vedere economic și echitabilă din punct de vedere social", atent planificată și ghidată pentru a evita repercusiunile negative pentru țară atât în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cât și producția, se arată într-o notă.
„Este o decizie nebunească, cu o serie de efecte negative, o decizie luată împotriva industriei și a angajaților italieni și europeni, cu avantaje totale pentru companiile și interesele chineze. Este vorba de ideologie, de ignoranță sau de rea-intenție?", declara pe 15 februarie Matteo Salvini, vicepremier și ministru al Infrastructurii și Transporturilor în Guvernul premierului Giorgia Meloni, conform postului SkyTG24.
Totodată, și Germania se opune inițiativei propuse Comisiei Europene. Volker Wisssing, ministrul german al Transporturilor, a declarat marți, potrivit revistei Bild și site-ului Tagesschau.de, că Berlinul nu poate accepta o inițiativă a UE care nu prevede folosirea în continuare a carburanților sintetici ecologici. „Folosirea carburanților sintetici trebuie să fie posibilă după anul 2035", a afirmat Wissing.
Pentru ca noua lege să fie aprobată, este necesară unanimitate, care, aparent, nu se va realiza foarte curând.
Politicianul Jens Gieseke (CDU) a avertizat asupra riscurilor pentru producția de autovehicule în Germania și în Europa, catalogând inițiativa drept „absurdă". "Doar în Germania lucrează 600.000 de oameni în industria motoarelor cu tehnologie de combustie internă, iar locurile lor de muncă sunt expuse riscurilor", a afirmat Jens Gieseke, avertizând că sunt promovate vehiculele electrice astfel încât prima consecință constă în mutarea producției de baterii în Statele Unite sau Canada. Eurodeputatul german Jan-Christoph Oetjen (FDP) a condamnat ferm concentrarea producției pe fabricarea de vehicule electrice, respingându-se planurile privind utilizarea de combustibili ecologici. "Cei care se opun producției motoarelor cu biocombustibili se tem de inovare și concurență", a acuzat Jan-Christoph Oetjen.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Subiecte: Mașini electrice
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)